APIA reamintește că se primesc cereri de solicitare a ajutorului de stat pentru culturile înființate în toamna anului 2019

777 0

COMUNICAT DE PRESĂ

APIA reamintește că se primesc cereri de solicitare a ajutorului de stat pentru culturile înființate în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică, până la data de 15 septembrie 2020

 Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reamintește că cererile de solicitare a ajutorului de stat acordat producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică, se depun până la data de 15 septembrie 2020, inclusiv.

 Formularul cererii de solicitare a ajutorului de stat se regăsește în OUG nr.148/27.08.2020 publicată în Monitorul Oficial nr.806 din data de 02.09.2020 și poate fi descărcat de pe site-ul APIA, accesând adresa www.apia.org.ro.

Cererile se depun la Centrele judeţene/locale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al Municipiului Bucureşti pe raza cărora/căruia a fost depusă Cererea unică de plată în Campania 2020.

Cererea de solicitare a ajutorului de stat, însoţită de documentele solicitate poate fi transmisă la centrele județene/locale APIA, respectiv al Municipiului Bucureşti și prin fax sau poştă sau în format electronic prin e-mail.

Beneficiari:

  1. a) producătorii agricoli persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.182/2016, cu modificările și completările ulterioare;
  2. b) producătorii agricoli persoane juridice, cu excepția grupurilor de producători.

Ajutorul de stat se acordă beneficiarilor care au înființat în toamna anului 2019 următoarele culturi: grâu, secară,  triticale, orz, orzoaică, ovăz, rapiță.

Beneficiarii trebuie să îndeplinescă cumulativ următoarele condiții:

  1. a) să deţină proces-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, încheiat până la data de 15 iunie inclusiv, în care procentul de calamitare este de peste 30% aferent culturii calamitate;
  2. b) suprafața calamitată să reprezinte un procent de peste 30% din suprafața totală declarată în Cererea unică de plată în anul 2020, aferentă culturii calamitate;
  3. c) să fie înregistraţi în evidenţele APIA în anul 2020, cu cerere unică de plată 2020;
  4. d) nu se află în dificultate, respectiv reorganizare, lichidare sau în faliment la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului de stat, în baza evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului.

Atenție!!! Suprafața pentru care se acordă ajutorul de stat nu poate depăși suprafața culturii declarate în cererea unică de plată 2020.

Prin excepție beneficiarii care au suprafețe calamitate cu culturi prevăzute mai sus  confirmate prin procesul – verbal de constatare și evaluare a pagubelor, care au fost întoarse sau nu au mai fost însămânțate după calamitare și nu se regăsesc, în totalitate sau parțial, în Cererea unică de plată 2020, suprafețele calamitate avute în vedere pentru ajutorul de stat sunt cele menționate în procesul – verbal de constatare și evaluare a pagubelor.

Pentru acești beneficiari ajutorul de stat se acordă pentru suprafațele confirmate prin procesul – verbal de constatare și evaluare a pagubelor, dar nu mai mult de suprafața declarată cu teren arabil în Cererea unică de plată din Campania 2020.

Cererea de solicitare a ajutorului de stat este însoțită de următoarele documente:

  1. a) copie a procesului-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor;
  2. b) coordonate bancare în condițiile în care nu se mențin coordonatele bancare existente la Cerea unică de plată 2020.

Atenție!! Dacă documentul de identificare a coordonatelor bancare existent la dosarul cereri de plată depuse la APIA nu se modifică acesta rămâne valabil și pentru acordarea ajutorului de stat.

Documentele depuse în copie de către beneficiar, vor purta sintagma “conform cu originalul”, vor fi datate și însușite prin semnătură de către beneficiar.

Cuantumurile maxime ale ajutorului de stat se regăsesc în tabelul de mai jos:

 

Cultura Cuantum ajutor de stat

(lei/ha)

Grâu 925,0
Secară 925,0
Triticale 805,0
Orz 912,0
Orzoaică 951,0
Ovăz 772,0
Rapiță 1002,0

 SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE

Articole asemănătoare

Strigăt de disperare al Spitalului Județean de Urgență Vâlcea

Postat de - 7 aprilie, 2020 0
FacebookTwitterSpitalul Județean de Urgență Vâlcea transmite pe această cale o solicitare către toate autoritățile locale ale județului Vâlcea în vederea sprijinirii unității medicale în achiziția de echipamente de protecție pentru cadrele medicale care își desfășoară activitatea în această unitate. La sfârșitul săptămânii trecute CN Unifarm SĂ a achizitonat 200.000 măști protecție FFP 2, măști ce au fost repartizate în vederea ACHIZIȚIONĂRII de către structurile implicate în prevenirea și tratarea infecțiilor cu SARS…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *