La Sfânta Mănăstire Frăsinei se mai păstrează încă o legendă, pe lângă cele știute, referitoare la acel loc binecuvântat de Dumnezeu și de Sfântul Calinic

923 0

La mijlocul drumului care unește biserica veche din cimitir cu hramul “Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, de biserica nouă, se află o troiță care adăpostește un izvor care produce efecte miraculoase privind sănătatea pelerinilor care beau această apă și se spală cu ea.

Monahii și oamenii locului vorbesc despre acele vremuri (de acum două veacuri), pe când Sfântul Calinic păstorea obștea de la Frăsinei. În acest ținut muntos nu mai plouase cam de mult timp și seceta afectase mult oamenii și animalele. Se spune că, Sfântul Calinic a lovit cu toiagul în stânca muntelui și din acel loc a izvorât un șuvoi de apă rece și limpede.

Izvorul Sfântului Calinic are proprietăți tămăduitoare fiind de mare ajutor bolnavilor care vin la el cu mare evlavie. Foarte mulți creștini și-au recăpătat vederea după ce s-au spălat pe faţă cu această apă, dar s-au însănătoțit și cei care aveau afecțiuni reumatice.

De praznicul creștin al Izvorului Tămăduirii vâlcenii și alți pelerini caută acest izvor tămăduitor, așa cum o fac și la Jgheaburi, Pahomie, Pătrunsa, Bistrița (Peștera Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul) sau Pietreni (Costești), de unde se întorc mai curăţiţi și mai plini de speranță.

Dr. Florin EPURE

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *