Președintele american Donald Trump a semnat joi un ordin executiv prin care vrea să fie redefinită protecția legală acordată companiilor care administrează rețele sociale. Platforme precum Twitter sau Facebook vor putea fi date în judecată dacă se consideră că au blocat sau au etichetat în mod eronat drept false unele postări ale utilizatorilor.
Prin acest ordin executiv, șeful Casei Albe cere reexaminarea unei legi din anul 1996 prin care companiile online au primit imunitate juridică faţă de eventuale acţiuni judiciare referitoare la conţinutul apărut pe platforme sau pentru eliminarea conţinutului controversat. Este vorba despre Secţiunea 230 a Legii privind decenţa în comunicaţii, supranumită și „26 de cuvinte care au creat Internetul”.
Donald Trump a declarat din Biroul Oval că intenția sa este de a apăra „libera exprimare de unul dintre cele mai mari pericole cu care s-a confruntat în istoria americană. Câteva monopoluri din social media controlează o mare parte din comunicațiile publice și private din Statele Unite”, a acuzat președintele. „Au o putere necontrolată e a cenzura, restricționa, edita, reformula, ascunde, modifica virtual orice formă de comunicare dintre cetățeni ca persoane private și publicul cu mare audiență”, a justificat Trump.
Preşedintele Facebook, Mark Zuckerberg, spune că marile grupuri care deţin reţele sociale nu ar trebui să se poziţioneze ca arbitri ai discursului politic online, în contextul în care preşedintele american Donald Trump a ameninţat că va reglementa companiile din domeniu, relatează DPA, potrivit Agerpres.
Un comentariu pe această temă a făcut și cunoscutul realizator de emisiuni istorice, Daniel Roxin, acesta arătându-ne importanța acestor platforme.
” Iar acest lucru ne arată ce grad de imunitate au astăzi aceste platforme. Practic, niciuna dintre rețelele de socializare nu răspunde în fața legii pentru cenzură, indiferent dacă ea este justificată sau nu.
În acest moment, rețelele de socializare au puterea de a influența major alegerile politice din aproape orice țară, prin cenzurarea sau diminuarea impactului mesajelor celor din tabăra adversă progresiștilor și NU POT FI TRASE LA RĂSPUNDERE pentru asta. Situație evident periculoasă pentru democrație.
Asta înseamnă că dacă Trump își impune punctul de vedere și îl transformă în lege funcțională, internetul nu va mai putea fi cenzurat decât extrem de greu, te teama MIILOR DE PROCESE cu care s-ar putea confrunta permanent rețelele de socializare.”
”Lupta pentru libertatea internetului se duce acum și îl are ca protagonist și luptător împotriva cenzurii pe… mult hulitul Donald Trump”.
Și să nu uităm că și platforma Youtube practică aceiași cenzură.
Curierul de Râmnic