Trei puncte de prim-ajutor pentru persoanele afectate de caniculă

1072 0

În urma comunicării oficiale a avertizării de caniculă pentru zilele următoare, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a amenajat trei puncte de prim-ajutor care vor deveni operaţionale începând de marţi, 29 iunie, şi vor funcţiona între orele 9.00 – 17.00 pe toată durata codurilor galben, portocaliu sau roşu de vreme excesiv de caldă din această vară. Punctele sunt amenajate în Piaţa Centrală, Piaţa Nord şi Piaţa Ostroveni, sunt dotate cu aer condiţionat, dozatoare de apă şi mobilier (pat, scaune), iar prin intermediul personalului medical şi al echipamentelor specifice (tensiometru, termometru etc.) se vor putea oferi remedii rapide celor afectaţi de caniculă. Funcţionarea acestor puncte de prim-ajutor va respecta măsurile de protecţie aferente pandemiei de Covid-19, aici fiind puse la dispoziţie măşti sau dezinfectanţi.

Totodată, cetăţenii Râmnicului sunt rugaţi să respecte o serie de recomandări venite din partea specialiştilor, printre care:

  • Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 – 18.00.
  • Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise.
  • Pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge apoi de apă.
  • Beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.
  • Nu consumaţi alcool deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii.
  • Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.
  • Consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă.
  • O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă.
  • Evitaţi activitaţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit etc).
  • Aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită.
  • Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude sau cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate.

 

Biroul de Presă

Articole asemănătoare

Necrolog

Postat de - 16 iunie, 2020 0
FacebookTwitterCentrul de Permanenţă din Ostroveni a pierdut un membru important al echipei cu care această instituţie a plecat la drum:…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *