33 intervenții în prima săptămână de la deschiderea pârtiei Transalpina

558 0

La nivel național au fost sute

 

Îngerii din munți, vieți care salvează vieți. Aceștia sunt salvamontiștii, acei oameni fantastici care, riscându-și sănătatea și uneori, viața, se pun în slujba salvării altor vieți, de multe ori, readucând cu picioarele pe pământ niște nesăbuiți lipsiți de pregătire și experiență, care pleacă de nebuni prin munți, frizând absurdul.

În prima săptămână de la redeschiderea pârtiei de la Transalpina, vâlcenii nostril au avut serios de lucru cu accidentații. “Problema dâmburilor, dar şi a lipsei de experienţă a unora dintre turişti, şi nu numai, pare să-şi fi spus cuvântul doar în prima săptămână de la deschiderea pârtiilor de la Transalpina – Voineasa, când salvamontiştii voluntari au avut parte de 33 de intervenţii ce au presupus acordarea primului ajutor şi transportul accidentaţilor până la bază, de unde, o parte din ei au fost preluaţi de ambulanţă”  se anunță pe pagina publică a Salvamont Salvaspeo Vâlcea.

1685 acțiuni de salvare la nivel national

Extrapolând, Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România (A.N.S.M.R.) și Consiliul Serviciilor Publice Salvamont au centralizat activitatea pe luna ianuarie a anului 2021, a celor 42 de structuri județene sau locale salvamont din cele 24 de județe cu activitate de salvare montană din România.

Luna ianuarie, luna de vârf a sezonului de iarnă, a fost caracterizată ca o perioadă cu  activitate turistică intensă, cu un număr foarte de turiști pe munte, fapt ce a impus  asigurarea  asistența de salvare montană la un nivel  ridicat, zilnic, un număr de circa 600 de salvamontiști aflându-se la datorie în zonele montane cu afluență turistică mare, în zonele de practicare intensivă a sporturilor montane, în punctele medicale și de intervenție din cca 90 de posturi și baze Salvamont.

Salvamontiștii au fost solicitați să intervină în 1.685 acțiuni de salvare și de acordare a primului ajutor medical, acțiuni în care au fost salvate 1.768 de persoane.  Dintre acestea, 766 de persoane accidentate au fost predate serviciilor SMURD sau de Ambulanță, iar, 5  persoane au decedat pe munte, sarcina salvamontiștilor reducându-se la recuperarea acestora și transportul pentru predarea la serviciile IML.

1.418 de intervenții au avut loc pe domeniile de practicare a sporturilor de alunecare (pârtii de schi și săniuș),  185 de intervenții ai avut loc restul zonei montane, fiind salvate 268 de persoane, 76 de cazuri s-au prezentat și au beneficiat de prim ajutor la cabinetele medicale ale bazelor Salvamont, iar 6 intervenții au avut loc în afara zonei montane, în locuri greu accesibile, acțiuni la care salvamontiștii au fost solicitați să intervină cu mijloacele și tehnicile lor specifice pentru soluționarea cazurilor.

Prin Dispeceratul Național Salvamont-Vodafone/Fundația Vodafone au fost primite, direct, 1.432 apeluri prin care anunțau accidente montane, restul apelurilor de urgență fiind primite și preluate direct de către salvamontiști prin Serviciul Unic de Urgență 112 sau prin dispeceratele locale ale echipelor salvamont.

Tot în ianuarie  s-au primit 1.914 de apeluri prin care solicitau informații despre zona montană, dintre acestea, 1.020 de apeluri au fost înregistrate la Dispeceratul National Salvamont-Vodafone/Fundația Vodafone, restul de 894 de apeluri fiind făcute direct structurilor Salvamont locale sau județene.

Structurile Salvamont avut un grad de răspuns de 100% la solicitările specifice domeniului de activitate, doar cu resursele proprii.

În caz de nevoie: Sistemul Național Unic de Urgență 112 și prin intermediul Dispeceratului Național Salvamont ( 0372126668 sau 0SALVAMONT) sau de pe aplicația SALVAMONT-VODAFONE pentru telefoanele mobile.

Kandy Reisenauer

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *