Săptămâna trecută a fost ziua de naștere a lui Mihai Răzvan Mugescu. I-am zis și eu la mulți ani ca mulți alții. El s-a simtit dator să faca o invitație pe facebook pentru vineri, ca să facă cinste.
Am citit invitatia, din clipa aceea n-am mai mâncat, cam vreo trei zile și m-am prezentat la Brezoi. N-a fost să fie.
Am intrat liniștit pe poartă cu legitimatia de presă de gât, mi-am luat o cafea, am lăsat la bar pentru Răzvan colecția revistei Curierul de Râmnic Magazin și m-am asezat, distanțat social, la o masă aproape de scenă pentru a vedea și asculta trupa.
Lângă mine, distanțate social la o altă masă, două bulănoase perfecte, cu părul lung, cu pantalonași scurți și niște ”maoiașe” cu șnururi subțiri pe umăr.
Am simțit cum îmi urcă un fior prin oase. Era reumatismul. Am scos repede tricoul cu mânecă lungă din rucsac, l-am tras repede peste celălalt tricou. Sper că nu ați crezut că fiorul era din cauza distanțatelor social! Nu. E o anume doamnă care nu-mi dă voie. Și aceea nu e mama.
Pe scenă, în formulă de doi, fără toboșar, cu sempler, sintetizator, chitare reci și electrice, Răzvan Diaconu, voce și chitară și Rares Diaconu, chitară, chitară bass, voce, sempler.
Așa cum au recunoscut, ei nu au mai cântat cam demult în fața publicului și de accea cred că începutul concertului lor a fost cam tremurat. Au prezentat, doar cu chitarele acustice, cele mai noi piese ale lor, cu versuri frumoase dar ciudate, în stilul lor caracteristic. În fața scenei, distantați social, mulți fani care i-au susținut zgomotos și cred că asta i-a încalzit foarte tare. Mai ales că un cuplu de tineri a dansat pe muzica lor.
Situația s-a schimbat radical atunci când au pus mâna pe chitarele elctrice. Pentru că asta am vrut să aud. Pentru că au prins curaj și pentru că sună foarte, foarte bine. Pentru asta m-am dus acolo. De fapt, pentru ei, în mod special am fost la Brezoi.
Îi ascult de mult timp pe internet, pe youtube. Sună într-un mare fel. Și sunt și foarte înalți. Și la fel de bine sună și pe scenă.
Băieți școliți, cu studii liceale și superioare de muzică, scoliți și în străinătate, tineri, cu ținte precise și un profesionalism câstigat din colaborarea cu Adrian Despot de la ”Vița de Vie”. După cum ei au făcut cunoscut publicului în interviurile date.
Muzica lor se încadrează ca: alternative rock, funk rock, indie rock.
Dar ei ar putea foarte bine să cânte și jazz. Au anumite fraze muzicale pe care, dacă le asculți, poți să juri că asculți jazz de cea mai bună calitate. N-ar strica să încerce jazz. Nu blues.
Dincolo de faptul că știu să construiască bine fraza muzicală, știu de asemenea foarte bine să construiască și videoclipul. Personalitatea și pregătirea lor își pune amprenta și asupra concepției videoclipului.
Mie mi-au plăcut foarte mult și versurile. Care le aparțin, după cum ei declară și care sunt foarte interesante. Versurile trebuie construite într-un anumit fel. Să sune pe muzică și mai ales să exprime acel ceva pe care să-l exprime și stilul muzical. Și la ei lucrurile astea merg strună.
Tot ce am scris despre ei pot rezuma invitându-vă să ascultați melodia ”Ești”. Melodia asta poate fi dedicată oricărei femei fie ea prietenă sau doamnă.
La finalul articolului vezi găsi și linkul melodiei.
O trupă foarte bună, am fost încântat să o ascult, nu-mi pare rău că n-am mâncat nimic trei zile.
Cătălin Statie