Măsurile adoptate la nivelul CLCB Vâlcea pentru combaterea a două focare de pestă porcina africană din comuna Păușești Măglași, respectiv orașul Băbeni.

În data de 31.12.2019, prin buletinul de analiză nr. 13416 emis de L.S.V.S.A. Brașov, a fost confirmat un caz de Pestă Porcină Africană (PPA) la un porc găsit mort într-o gospodărie a populației din satul Vlăduceni, comuna Păușești Măglași.
În termen de o oră de la data primirii buletinului de analiză, domnul Tiberiu Costea, prefectul județului Vâlcea, a convocat, prin ordinul nr. 510/31.12.2019, Centrul Local de Combatere a Bolilor (C.L.C.B.) Vâlcea, pentru a se dispune, în regim de urgență, măsurile necesare pentru combaterea acestui focar de pestă porcină africană.
Prin programul de măsuri adoptat în cadrul acestei ședințe de lucru a C.L.C.B. Vâlcea, au fost dispuse:
a) măsuri aplicabile focarului de boală
– uciderea celor trei exemplare de porcine existente în exploatație la data confirmării bolii și îngroparea lor;
– curățirea mecanică a adăpostului și dezinfecția întregii exploatații;
– inițierea anchetei epidemiologice;
– inițierea acțiunii de supraveghere clinică și de catagrafiere a suinelor din zona de protecție.
b) măsuri aplicabile în zona de restricție
– în jurul focarului de PPA au fost delimitată zona de restricție, formată din zona de protecție (parte a teritoriului comunitar având o rază de cel puțin 3 km în jurul exploatației infectate) și zona de supraveghere (teritoriu comunitar având o rază de 10 km, în care este inclusă și zona de protecție)
c) măsuri din zonele de protecție (ZP) și supraveghere (ZS)
– efectuarea recensământului tuturor exploatațiilor (aceste exploatații vor fi vizitate de un medic veterinar într-un termen de șapte zile);
– respectarea tuturor normelor de igienă adecvate pentru a reduce riscul de propagare a virusului PPA de către orice persoană care intră sau iese din exploatații;
– porcii nu vor părăsi exploatația în care sunt ținuți până la stingerea focarului și ridicarea măsurilor de restricție din zona de protecție;
– interzicerea circulației porcilor pe drumurile publice sau private;
– toți porcii morți sau bolnavi dintr-o exploatație trebuie, de îndată, declarați medicului veterinar și D.S.V.S.A. Vâlcea;
– interzicerea sacrificării porcinelor fără avizul D.S.V.S.A (sacrificarea se face doar în prezența medicului veterinar pentru efectuarea examenului ante și post mortem);
– interzicerea scoaterii cărnii de porc, a preparatelor din carne de porc ș.a. din zona de protecție fără avizul D.S.V.S.A.;
– mediatizarea campaniei de conștientizare de către populație a Programului de măsuri aprobat de C.L.C.B. Vâlcea.
În aceeași zi, respectiv 31.12.2019, prin buletinul de analiză nr. 17951 emis de I.D.S.A. București a fost confirmat un alt focar de P.P.A. într-o gospodărie a populației din satul Valea Mare, orașul Băbeni.
În regim de urgență a fost convocat, prin ordinul prefectului nr. 511/31.12.2019, Centrul Local de Combatere a Bolilor Vâlcea, în ședință de lucru, în cadrul căreia a fost adoptat Programul de măsuri pentru combaterea și acestui focar de pestă porcină africană.
Prin acest program, au fost stabilite măsuri aplicabile focarului, respectiv zonelor de protecție și de supraveghere delimitate în jurul acestuia, similare cu cele prezentate pentru focarul P.P.A. din comuna Păușești Măglași.
Aplicarea măsurilor stabilite pentru zonele de protecție și supraveghere, pentru ambele focare, se menține cel puțin până când:
– operațiunile de curățire, dezinfecție și, dacă este necesar, de dezinfecție a exploatațiilor infectate sunt finalizate;
– porcii prezenți în toate exploatațiile au fost supuși unor examene clinice și de laborator pentru a detecta o eventuală prezență a virusului P.P.A.; aceste examene nu se pot practica înainte de trecerea a 40 de zile de la finalizarea operațiunilor de curățire și dezinfecție prezentate anterior.

În încheierea acestui comunicat, precizăm, totodată:
– anunțarea imediată a oricărui caz de îmbolnăvire sau moarte în rândul porcinelor din exploatații reprezintă un avantaj în controlul și eradicarea Pestei Porcine Africane;
– Pesta Porcină Africană nu se transmite la om, nu este zoonoză, dar efectul social și economic este major;
– animalele moarte sau ucise, ca urmare a P.P.A., vor fi despăgubite în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1214/2009, cu modificările și completările ulterioare.

PREFECT,
TIBERIU COSTEA

Articole asemănătoare

Un fotoreportaj de Corina Enache

Postat de - 6 ianuarie, 2020 0
FacebookTwitter06 Ianuarie 2020 –Slujba de Bobotează la Arhiepiscopia Râmnicului Biserica Ortodoxă sărbătorește astăzi Botezul Domnului, praznic cunoscut și sub numele…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *