Un singur ofertant s-a înscris la licitaţia de 13 milioane de euro pentru creşterea producţiei de energie din surse geotermale, la Călimăneşti

354 0

De curând, la Călimăneşti, a fost lansată una dintre cele mai mari investiţii din judeţul Vâlcea. Este vorba despre un proiect cu o valoare estimată la 13 milioane de euro, promovat de primarul Florinel Constantinescu în cadrul PDD.

Licitaţia pentru proiectarea şi execuţia obiectivului „Creşterea producţiei de energie din surse geotermale prin realizarea / modernizarea capacităţilor de producţie şi a rețelelor de transport – distribuţie a energiei termice geotermale” a început acum câteva luni şi până la termenul limită de depunere a ofertelor s-a înscris o singură asociere: VEOLIA România Soluții Integrate – Transgex – VWT Magyarorszag KFT – Veolia Melyepito Magyarorszag Kft. La începutul lunii viitoare, vom afla dacă această asociere îndeplineşte condiţiile de calificare şi dacă are o propunere tehnică care corespunde caietului de sarcini. Reamintim faptul că finanţarea proiectului „Creşterea producţiei de energie din surse geotermale prin realizarea / modernizarea capacităţilor de producţie şi a rețelelor de transport – distribuţie a energiei termice geotermale” este asigurată din bani europeni nerambursabili, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă 2021-2027, Prioritatea 4 – Promovarea eficienţei energetice a sistemelor şi reţelelor inteligente de energie şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Proiectul gândit de primarul Florinel Constantinescu este împărţit în 2 obiective majore. Primul se referă la modernizarea sistemului de producere şi la transportul energiei termice în staţiune. „Avem în vedere realizarea unui foraj de extracţie a apei geotermale, a unui punct termic, dotarea cu utilaje şi echipamente tehnologice, dar şi construirea unei reţele de transport a agentului termic, în vederea interconectării cu rețeaua existentă. Proiectul presupune, de asemenea, reparaţii la punctele termice existente şi înlocuirea cazanelor de utilizează gaze naturale cu schimbătoare de căldură. Obiectivul 2 este realizarea unui sistem de producere şi distribuţie a energiei termice la Seaca.

Asta înseamnă că vom face un foraj de extracţie a apei geotermale, complet echipat. Vom realiza un punct termic şi, la fel, îl vom dota cu utilaje şi echipamente tehnologice. Nu în ultimul rând, vom face o reţea de transport pentru agentul termic de la foraj la punctul termic. Este un proiect complex, dar care va aduce beneficii foarte mari staţiunii noastre”, a precizat Florinel Constantinescu, primarul oraşului Călimăneşti.

sursa: arenavalceana.ro

Articole asemănătoare

Proiecte noi la Călimănești

Postat de - 21 octombrie, 2020 0
FacebookTwitterÎn ciuda faptului că pandemia și-a pus amprenta asupra turismului, la Călimănești, localitate păstorită de Florinel Constantinescu și/a continuat rolul…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *