Comuna Mihăești este situată în partea central-estică a județului, în Subcarpații Vâlcii, pe valea râului Govora și pe dreapta văii Oltului, la confluența celor două cursuri de apă.
Localitatea are în componența sa un număr de 13 sate : Buleta (reședința),Arsanca,Bârsești,Govora,Gurișoara,Măgura,Mihăești,Munteni, Negreni,Rugetu,Scărișoara,Stupărei și Vulpuiești.
Satele comunei,în special cele din partea sudică,poartă amprenta unei vechi îndeletniciri, specifică oierilor ardeleni.Numeroase familii de aici sunt înrudite cu familiile de ciobani din Băbeni și legate prin originea comună de Mărginimea Sibiului.
Atestarea materiala si documentara
Împrejurimile sunt bogate în vestigii din epoca preromană.
Cel mai vechi document în care găsim consemnat satul Mihaești este hrisovul din 5 noiembrie 1531 (7040) emis la București de voievodul Vlad Înecatul, feciorul lui Vlad voievod, prin care întarește lui Iarciul (Erciu) din Iaroslăvești și lui Iarciul (Erciu) din Mihaești satul Iaroslăvești, în urma unei judecăți.
Satul Bârsești apare consemnat pentru prima dată la 3 mai 1502 (7010), într-un hrisov emis de voievodul Radu cel Mare în cetatea de scaun a Târgoviștei, prin care întărește Mănăstirii Govora și egumenului acestuia, chir Dorotei, printre altele “ca să le fie satele numite Bârseștii toți, pentru că au fost ocina,dedina sfintei mănăstiri Govora.”
În punctul numit “La plute”, în zona intersecției de drumuri, în sec.al XIX-lea exista un han unde revizorul școlar I.L.Caragiale a ascultat dramaticele întamplări ale unui om din partea locului pe care, mai târziu, le va povesti in piesa “Năpasta”.
Pe teritoriul localității, în punctul “La Șipot(e)”, cu ani în urmă un localnic pe nume Fuiorea care locuia în vecinătate, cunoscând din bătrâni proprietațile terapeutice antireumatice ale apei sărate,a luat măsura de a folosi aceste calităti în binele omului.El folosea pentru tratamentul prin îmbăiere niște căzi(albii) confecționate din lemn pe care le umplea cu apă din aceste izvoare.
Monumente
– Conacul din sec. al XIX –lea, proprietatea boierilor Brătieni, situate în satul Mihaești, construit pe moșia renumitei familii(astazi sanatoriu T.B.C.);
– Biserica din lemn cu hramul “Sfântul Nicolae”, adusă în satul Govora la 1804,din Genuneni-Frâncești;
– Biserica cu hramul “Sfântul Nicolae”, construită la 1736, în satul Bârsești. Lăcașul păstrează fresce originale din anul 1809;
– Biserica cu hramul “Sfântul Nicolae”, construită la 1778, în satul Negreni, cu pridvor adăugat la 1824 și clopotniță din anul 1824;
– Biserica cu hramul “Sfântul Ioan Botezătorul”, construită la 1834, în satul Măgura;
– Biserica cu dublu hram “Sfântul Ioan Botezătorul și Sfântul Nicolae”, construită la 1838, în satul Buleta.Lăcașul păstrează picturi murale interioare originale;
– Mănăstirea Govora- asezământ monahal de maici situate la confluența râului Govora cu pâraul Hința.
Biserica mănăstirii are hramul “Adormirea Maicii Domnului” și a fost ctitorită în prima jumatate a sec. XV, de voievodul Vlad Dracul și pustiita, la 1440, în perioada domniei lui Vlad Țepeș, de un pretendent la tronul țării, boierul Albu cel Mare, pentru a intra în stăpânirea vechilor proprietăți ale mănăstirii.
Ansamblul monahal a fost în întregime reparat și reînnoit de Matei Basarab în anii 1640-1645, care a instalat la această mănăstire o tiparniță (dăruită de mitropolitul Petru Movilă de la Kiev), de sub teascurile căreia au ieșit primele legiuiri în limba română (Pravila de la Govora, la 1640, cunoscută sub numele Pravila cea mică –cea mai veche culegere de legi și reguli bisericești în Țara Românească- și îndreptarea legii,1652), precum și cărți de slujbă în limba slavonă (Psaltirea,1637).
Pravila de la Govora, numită astfel după locul imprimării ei, este cea mai veche carte tipărită în limba română.Traducerea a fost facuta din slavonă de Mihail Moxa, autor și al unui important cronograf.
Biserica păstrează un remarcabil iconostas din lemn sculptat ,poleit. Ansamblul monastic a fost renovat în perioada 1957-1969.
Curierul de Râmnic
