CONTEMPORANII MEI (13)
Evocarea ardeleanului Nicolae Nistor, generos preţuitor şi promotor al valorilor etnoculturale vâlcene, mi-a readus în memorie enclavele de „ungureni” din nordul Munteniei şi Olteniei, între care comunitatea Vaideenilor şi-a conservat mai viguros, până în zilele noastre, pecetea identitară. Întâmplarea (dar o întâmplare providenţială!) face ca textul de faţă să apară la cea de a 40-a ediţie a Sărbătorii folclorice păstoreşti „Învârtita dorului” şi la câtăva vreme după ce Vartolomei Todeci, principalul ei iniţiator şi animator, a împlinit 75 de ani. Îl cunosc, aşadar, pe Vicu Todeci de patru decenii. Era tânăr atunci, avea doar 35 de ani, dar mie mi se părea că era deja „bătrân”, căci venea de departe şi de demult. Venea din lumea din care plecase, cu vreo două veacuri în urmă, şi „moşul” neamului meu de „ungureni” de pe Topolog…
Prin obârşie, formare şi educaţie, Vartolomei Todeci, omul, este un produs al lumii păstoreşti, continuând şirul nesfârşit al strămoşilor, ştiuţi şi neştiuţi, ai neamului său de ciobani, de dincoace şi de dincolo de Carpaţi. Prin ceea ce a construit într-o viaţă de cărturar, pe temeiul acestei moşteniri ancestrale, explorând, valorificând şi potenţând resursele de logos, etos şi etnos ale tradiţiei, profesorul Todeci a devenit un corolar al acestei lumi, care recunoaşte în el expresia deplină a vocaţiei culturale şi-l aşază printre exponenţii săi spirituali. Armonizând zestrea acumulată şi travaliul creator într-o personalitate polivalentă, Vartolomei Todeci este un om exemplar al culturii populare româneşti.
Vartolomei Todeci este, primordial şi esenţial, un locuitor şi un locutor al plaiului mioritic, al acelui spaţiu indefinit ondulat, pe care Lucian Blaga l-a considerat definitoriu pentru matricea stilistică a spiritului românesc. Asemenea revărsării unduitoare a doinei, paradigmă a sentimentului românesc al destinului, viaţa lui Vartolomei Todeci a cunoscut urcuşuri şi coborâşuri, dar existenţa spirituală, discursul şi dialogul său cu natura, cu lumea şi cu semenii s-au menţinut permanent, prin concepţie, atitudine şi creaţie, pe plai, omul şi cărturarul susţinându-se reciproc, cu o inepuizabilă energie vitală, alimentată de crezul dăinuirii prin ceea ce dai viaţă în jurul tău. Cei care, din ignoranţă sau din snobism, continuă să persifleze „mitul mioritic”, parafrazându-l anacronic pe neinspiratul Duiliu Zamfirescu, să vină la Vaideeni şi să stea de vorbă cu Vartolomei Todeci…
Trăind într-un asemenea spaţiu, era firesc ca Vartolomei Todeci să fie un om complet al culturii populare: păstrător, purtător şi performer al tradiţiei. Depozitar şi trezorier al folclorului păstoresc, funcţionând ca o adevărată „arhivă vie”, Vartolomei Todeci este „informatorul” de folclor ideal, sursa autorizată şi generoasă a oricărui demers ştiinţific sau artistic. Cântăreţul este învestit de comunitate, ca şi rapsozii de odinioară, cu demnitatea „instituţiei” cântecului în vatra satului. Dascălul-artist urcă pe scenă pentru a (re)modela tradiţia în tipare novatoare, după regulile spectacolului, în interpretări performante prin virtuozitate şi expresivitate. Cărturarul desfăşoară, cu vocaţie, credinţă şi măiestrie, o generoasă şi productivă „operă” de pedagogie culturală, spre a educa respectul şi gustul tinerilor – de ieri şi de azi – pentru tradiţia autentică şi pentru a le stimula talentul şi apetitul creativ şi interpretativ.
Vartolomei Todeci cultivă toate aceste ipostaze cu naturaleţe şi simplitate, pentru că ele fac parte dintr-un tot unitar şi coerent, care începe cu trăirea nativă a tradiţiei, continuă cu practicarea tot mai conştientă a acesteia, pentru a atinge cota maximă a performării ei culturale, întemeiată pe cunoaştere şi înţelegere. Devenirea lui Vartolomei Todeci, ca a atâtor cărturari şi artişti cu obârşie ţărănească, ilustrează ceea ce etnologul Mihai Pop (îndrumătorul tezei de licenţă a profesorului din Vaideeni) numeşte „gramaticalizarea” culturii populare: drumul sinuos al exponenţilor acestei lumi de la vibraţia genuină la creaţia conştientă, de la spontaneitate la intenţionalitate, de la etografic la estetic. Numai aşa se poate înţelege cum a ajuns Vartolomei Todeci creator „popular”, autorul „anonim” al atâtor poezii care poartă inconfundabila amprentă stilistică a textelor tradiţionale şi care, (re)intrate în circuitul vieţii folclorice, au dobândit calitatea de „folclor”: „Să văd munţii Lotrului / Unde-am ciobănit întâi / Şi-apoi să cobor spre sat / Cu sufletul împăcat / Şi să cânt printre brădui / Învârtita dorului.”
Cine ar putea tăgădui „autenticitatea” unor asemenea versuri ?! Singura explicaţie a acestui „miracol”: Vartolomei Todeci cunoaşte nu numai „vocabularul” tradiţiei, sistemul de semne al acestei lumi, ci şi „gramatica” folclorului, sistemul de norme şi reguli care „guvernează” cultura populară. Ajungând la conştiinţa de sine a creatorului popular, Vartolomei Todeci a dobândit capacitatea de a fi un mediator al circuitului spiritual între tradiţia populară şi cultura academică, între oralitate şi cărturăresc, între creaţia populară şi arta cultă. Cărturarul cu obârşie şi educaţie populară a izbutit, nu fără eforturi, să arcuiască punţi de comunicare şi colaborare între mediul folcloric, conservator prin structură şi mentalitate, şi elitele culturale, nu întotdeauna receptive la „fenomenul popular”. Vartolomei Todeci este moderatorul inspirat al dialogului între personalităţile culturale şi oamenii locului.
Într-o vreme şi într-o lume a unei tot mai agresive uniformizări şi standardizări, Vartolomei Todeci rămâne un promotor, chiar un luptător pentru afirmarea şi manifestarea identităţii culturale a lumii culturii populare în general şi a comunităţilor păstoreşti în special. Din această conştiinţă a unităţii şi a specificităţii civilizaţiei păstoreşti s-a închegat iniţiativa „Învârtitei dorului”, replică modernă a tradiţionalelor nedei. Însufleţind această sărbătoare, Vartolomei Todeci a promovat o nouă „transumanţă” a păstorilor din Carpaţi, cultivând şi potenţând vocaţia folcloruluii de liant al culturii naţionale. Prin deschiderea culturală a Vaideenilor către ţară şi lume (am în vedere turneele europene ale Ansamblului folcloric „Mioriţa”), Vartolomei Todeci, a amplificat această transhumanţă la proporţiile spaţiale ale transumanţei reale, tradiţionale a păstorilor români.
Aparţinând în mod organic lumii culturii populare şi reintegrându-se acesteia nu numai prin zestrea moştenită a rapsodului, ci şi prin truda creatoare a cărturarului, Vartolomei Todeci, „baciul cultural al Vaideenilor”, o adevărată instituţie culturală a comunităţii, poate afirma acum, când îşi priveşte, de pe plaiul celor 75 de ani, drumul vieţii, cu deplină împăcare şi seninătate: Et in Arcadia ego! Arcadia imaginară are, pentru Vartolomei Todeci, configuraţia geografică a plaiurilor care urcă spre Nedei, Roman, Târnov, Ursu şi ceilalţi munţi dintre Olt şi Jiu şi are consistenţa stilistică a spaţiului mioritic. Dar ea poartă, deopotrivă, sigiliul personalităţii lui Vartolomei Todeci. Este lumea posibilă, plăsmuirea lui.
Gheorghe DEACONU
„Curierul de Râmnic”, an. II, nr. 492, 1 iulie 2008
