Deputatul Daniela Oteșanu este, alături de alți colegi parlamentari, inițiator al Propunerii legislative – Legea bibliotecilor prin care se au în vedere mai multe modificări și completări întrucât Legea bibliotecilor nr. 334/2002 nu mai răspunde noilor cerinţe şi realităţi din domeniu.
Modificările și propunerile inițiatorilor, expuse pe larg, sunt menționate în Expunerea de motive pe care o redă mai jos:
EXPUNERE DE MOTIVE:
În Manifestul Bibliotecii Publice IFLA-UNESCO 2022 şi Manifestul bibliotecilor către Europa, biblioteca este definită ca fiind „poarta locală spre cunoaştere, care oferă condiţiile de bază pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii, independenţa deciziilor şi dezvoltarea culturală a individului sau grupurilor sociale”. Se proclamă astfel încrederea în bibliotecă drept forţă viabilă în sprijinul educaţiei, culturii şi a informării. Misiunea bibliotecii este aceea de a sprijini individul în traversarea, cu succes, a perioadei de tranziţie de la copilărie la maturitate, prin punerea la dispoziţie atât a resurselor, cât şi a unui mediu care să vină în întâmpinarea nevoilor sale specifice, legate de dezvoltarea intelectuală, emoţională şi socială.
Societatea umană trece printr-un proces de transformare, iar bibliotecilor trebuie, de asemenea, să le fie regândit modul de funcţionare, astfel încât să se poată adapta noilor nevoi. Bibliotecile reprezintă o componentă esenţială a societăţii cunoaşterii, adaptându-se continuu la noile mijloace de comunicare pentru a-şi îndeplini rolul de a oferi acces universal la informaţii pentru toţi oamenii.
În ultimii ani s-a născut o nouă paradigmă, a bibliotecii care pune accentul pe democratizarea accesului la informaţii, evaluarea acesteia, combaterea inegalităţii digitale, susţinerea priorităţilor strategice ale comimităţii deservite etc. Serviciile oferite de biblioteci în general, prin finalităţile lor educative, satisfac nevoi şi aspiraţii ale indivizilor şi grupurilor sociale în perspectiva devenirii umane.
Prin modul său de organizare, în România sistemul de biblioteci joacă un rol activ şi determinant în asigurarea pentru cetăţenii acestei ţări a drepturilor garantate de Constituţia României prin art. 31-33. în ultimii 33 de ani constatăm o scădere a numărului de biblioteci din România, cauzele fiind multiple.
Astfel, dacă în anul 1990 funcţionau pe teritoriul României 16.655 de biblioteci, în anul 2019, înainte de pandemie, reţeaua naţională mai era formată din numai 9.323 de biblioteci. Într-un interval de 29 de ani au fost închise 7.332 de biblioteci.
Unele dintre acestea au dispărut odată cu instituţiile care le-au înfiinţat, respectiv bibliotecile de cercetare, bibliotecile de întreprindere şi bibliotecile sindicale, altele au fuzionat, cum e cazul bibliotecilor şcolare, iar altele au fost închise din varii motive, printre care şi nepăsarea administraţiilor publice locale. Situaţia din acest domeniu este complexă şi contradictorie.
În condiţiile în care apar, în medie, pe an, circa 10.000 de titluri de carte din toate sferele de activitate şi din toate genurile, numărul cititorilor continuă să scadă.
Potrivit unui recent Eurobarometru, 49% dintre persoanele intervievate din România au citit doar două cărţi de-a lungul unui an.
Vânzările prin intermediul librăriilor au stagnat, ca valoare, în jurul a 70 de milioane de euro, în medie, pe an.
Tot, în medie, fiecare gospodărie din România cheltuieşte pentru cumpărarea de cărţi, pe an, numai 12,6 euro, faţă de o medie europeană de 103 euro (Luxemburg 197,2 euro).
O situaţie extrem de îngrijorătoare este relevată şi de studiul Tendinţe ale consumului cultural în perioada pandemiei – ediţia a ll-a, realizat de Institutul Naţional de Cercetare şi Formare Culturală, în care putem observa că practica lecturii este prezentă preponderent în rândul persoanelor cu venituri medii spre mari (58% dintre cei cu venituri cuprinse între 3001 şi 4500 de lei/lună şi 76% dintre cei cu venituri peste 4500 de 2 lei/lună au citit cel puţin o carte în perioada analizată), în timp ce numai 43% dintre persoanele cu venituri sub 1500 de lei au facut-o.
Când vine vorba despre achiziţionarea de cărţi, situaţia este una de-a dreptul dramatică şi întăreşte rolul bibliotecilor în societatea românească: doar 8% dintre cei cu venituri mici îşi permit să cumpere cărţi, în timp ce numai 21%, respectiv 27% dintre cei cu venituri medii şi mari o fac.
În 2019 bibliotecile din România aveau în colecţii un număr de 16.853.941 volume, iar în acelaşi an erau achiziţionate un număr de 1.757.503 de volume, faţă de un minim necesar legal de 9.618.846 volume.
Această continuă subfinanţare a achiziţiei de publicaţii pentru biblioteci a condus la o scădere a numărului de cititori de la aproximativ 10.000.000, la numai 3.101.970 în 2019.
În mod evident, această subfinanţare se răsfrânge asupra pieţei de carte şi a întregului lanţ economic care rezidă din aceasta: editor, tipograf şi librar.
Adaptându-se la realităţile vremurilor în care trăim, bibliotecile au devenit centre de incluziune digitală, pe lângă faptul că oferă acces online la informaţii. Societatea informaţională reprezintă mai mult decât conexiunea la internet.
La nivel global, 320.000 de biblioteci publice şi mai mult de un milion de biblioteci parlamentare, naţionale, universitare, ştiinţifice şi de cercetare, şcolare şi speciale asigură accesul tuturor la informaţie şi la abilităţile necesare pentru a o folosi; astfel, în era digitală, ele sunt instituţii de importanţă majoră pentru toţi.
Bibliotecile pot oferi informaţia şi infrastructura tehnologică de comunicare, pot ajuta oamenii să îşi dezvolte abilităţile de a gestiona eficient informaţia şi pot conserva informaţia, pentru a asigura acces continuu pentru generaţiile viitoare. Ele oferă o reţea stabilizată de instituţii locale şi de încredere, prin care se adresează eficient noilor audienţe şi populaţiilor marginalizate.
În acest moment se află, în plină derulare, mai multe programe de îmbunătăţire a dotărilor şi de ridicare a nivelului profesional al bibliotecarilor. În acest mod se reliefează, mai pregnant, faptul că, simultan cu rolul de îndrumător/consilier în relaţia cu cititorii – copii, adolescenţi, tineri, adulţi – cu cele mai diferite preocupări şi niveluri de pregătire, bibliotecarul devine un specialist de clasă în promovarea de modalităţi noi, modeme, de stimulare a lecturii cu elemente care îi întregesc profilul profesional.
Deşi este evident că rolul lor pentru dezvoltarea societăţii este unul important, bibliotecarii fac parte din categoria de profesii cea mai prost plătită din sectorul bugetar.
Având în vedere cele de mai sus, putem costata că Legea bibliotecilor nr. 334/2002 nu mai răspunde noilor cerinţe şi realităţi din domeniu. Prin acest proiect de lege propunem actualizarea terminologiei de specialitate, definirea de noi concepte, definirea de roluri noi pentm biblioteca publică de drept public, întărirea caracterului legii ca şi formă unică care să guverneze sistemul de biblioteci din România.
Totodată, propunem protejarea instituţiei bibliotecare în vederea asigurării unitare a accesului la informaţie şi cultură al tuturor cetăţenilor:
> precizarea clară a condiţiilor în care poate fi desfiinţată o bibliotecă şi stabilirea perioadei în care patrimoniul acesteia este preluat de altă bibliotecă;
> precizarea clară a finanţării bibliotecilor;
> precizarea clară a volumului de carte minim de achiziţionat pentru comunitatea deservită de bibliotecă;
> stabilirea de sancţiuni pentm neasigurarea condiţiilor minime de funcţionare;
> refacerea sistemului naţional de biblioteci şi asigurarea unui acces echitabil la informaţie pentru toţi cetăţenii ţării;
> restabilirea normelor de personal pentru toate eategoriile de biblioteci parte a sistemului naţional de biblioteci.
Alte prevederi ale proiectului de lege vizează specificarea dreptului bibliotecilor de a se organiza în consorţii în vederea partajării resurselor, actualizarea funcţiilor specifice fiecărui tip de bibliotecă din cadrul Sistemului naţional de biblioteci şi funcţionarea Comisiei Naţionale a Bibliotecilor sub autoritatea Ministerului Culturii.
Având în vedere rolul pe care îl au în dezvoltarea competenţelor digitale, considerăm necesară o anexă privind dotările minime cu echipament IT&C pentru fiecare categorie de bibliotecă.
De asemenea, având în vedere noile medii folosite pentru exprimarea artistică şi culturală, considerăm oportună introducerea culturii digitale, alături de cultura scrisă, în categoria bunurilor culturale.
Nu în ultimul rând, proiectul de lege prevede menţionarea rolului de coordonator metodologic pentru biblioteci şcolare a bibliotecii Casei Corpului Didactic şi introducerea, alături de bibliotecile şcolare, a centrelor de documentare şi informare (CDI), care funcţionează în unităţile de învăţământ preuniversitar de peste 15 ani.
De asemenea, spre deosebire de legea existentă, prin iniţiativa legislativă prezentă se introduc o serie de sancţiuni, plecând de la realităţile constatate până acum.
Pe lângă instituirea de sancţiuni şi stabilirea instituţiilor abilitate în aplicarea acestora, se realizează şi un cadru coerent prin raportare la legislaţia specifică amenajării teritoriului. Având în vedere că rangurile localităţilor de pe teritoriul României depind de o serie de servicii publice şi private la care cetăţenii trebuie să aibă acces, prin proiectul de lege se oferă o garanţie suplimentară referitoare la serviciile puse la dispoziţie prin biblioteci.
Avem în vedere faptul că bibliotecile răspund imperativului constituţional de a conferi cetăţenilor condiţiile necesare pentru exercitarea drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale, libertatea conştiinţei, libertatea de exprimare, dreptul la informaţie, dreptul la învăţătură şi accesul la cultură, prevăzute la art. 29-33 din Constituţia României, republicată, nu pot rămâne doar abstracţii constituţionale, ci ele trebuie să fie drepturi realizate ale cetăţenilor.
La acest moment, propunerea legislativă este înregistrată la Senat pentru dezbatere.
sursa: ziaruldevalcea.ro
