Nu departe de Drăgășani, în drumul spre Lungești, am descoperit încă un asezământ monahal care mi s-a parut interesant și primitor, totodată.
Mănăstirea Morunglavu se află în localitatea Şerbăneşti – Vâlcea. Cunoscută şi sub numele de Schitul Şerbăneşti, mănăstirea a fost zidită în anul 1746, de boierul Matei Morunglavu. Astăzi, biserica monahală este folosită ca biserică parohială de credincioşii din localitate.
Întemeierea mănăstirii
Fosta Mănăstire Morunglavu este ctitoria boierului Matei Morunglavu, fiul diaconului Dumitraşcu şi al jupâniţei Maria, la anul 1746. După moartea soţiei, Matei Morunglavu a fost tuns în monahism cu numele de Metodie. A trecut la Domnul la 14 septembrie 1756, fiind îngropat în ctitoria sa fără nici o piatră de mormânt.
Biserica cu hramul Sfântul Matei Evanghelistul, cu plan arhitectonic triconc, a fost zugrăvită în stil brâncovenesc în anul 1753 de popa Gheorghe, Andrei, Vasile, Stan şi Gheorghe.
Ansamblul monastic de la Şerbăneşti a jucat un rol important în timpul Revoluției de la 1821. Aici au poposit pandurii lui Tudor în drumul către Bucureşti şi tot aici şi-au stabilit turcii cartierul general înainte de luptele care s-au purtat la Drăgăşani şi Zăvideni.
Stareţul Iosif Naniescu
În mai 1849, ierodiaconul Iosif a fost numit egumen al Mănăstirii Șerbăneștii Morunglavului, județul Vâlcea, care ținea de Spitalul „Sfântul Pantelimon” și era administrată de Eforia Spitalelor Civile din București. A împlinit această ascultare timp de opt ani, până în octombrie 1957, când a fost trimis să fie egumen al Mănăstirii Găiseni, care ținea tot de Eforia Spitalelor Civile din București.
În această perioadă, stareţul Iosif s-a ocupat de refacerea ctitoriei boierului Marei Morunglavu. De asemenea a fost hirotonit preot la 29 august 1850, iar peste doi ani, la 30 noiembrie 1852, Sfântul Calinic, episcopul Râmnicului l-a ridicat la rangul de protosinghel.
Vremuri de încercări
După anul 1900, impunătorul aşezământ clădit în stil (post)brâncovenesc se ruinează treptat. În anul 1913, biserica era de mir, iar în chilii locuiau funcţionarii Eforiei Spitalelor Civile din Bucureşti, căci mănăstirea fusese metoc al Mănăstirii „Sfântul Pantelimon”.
Mănăstirea trece printr-o reparaţie majoră în anul 1937, în zilele domniei regelui Carol al II-lea, cum consemnează o inscripţie din arcada uşii de intrare în biserică.
În anul 1943, este transformată în mănăstire de maici, dar în anul 1960, în urma Decretului 410/1959, monahiile au fost alungate şi biserica a devenit, din nou, parohială.
Situaţia actuală
Din vechiul ansamblu se mai păstrează, astăzi, biserica, clopotniţa, chiliile şi zidul de incintă.
Biserica aşteaptă ziua rânduită pentru refacerea şi revenirea ei la viaţă.
Sperăm ca acest loc binecuvântat să renască și suntem convinși că vor fi oameni cu suflet mare care vor contribui și vor dori să viziteze aceste asezări monahale, încărcate de istorie, din sudul județului nostru.
Corina Enache
