20 iulie – Sărbătorită în ziua în care este prăznuit Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene îl celebrează, astfel, pe ocrotitorul spiritual al temerarilor zborului.
Scurtă istorie
În ziua de 20 iunie 1874, la Bucureşti, trei ofiţeri români au făcut o primă călătorie cu balonul şi au ajuns la concluzia că un astfel de mijloc este foarte bun pentru obţinerea de informaţii militare. Prin acest gest, armata română a intrat în era aeronauticii.
În anul 1893, s-a înfiinţat aerostaţia militară, prima subunitate aeronautică din istoria armatei române. Primul ofiţer român care s-a specializat în folosirea baloanelor pentru informaţii, a fost locotenentul Eugeniu Asachi.
Aerostaţia militară română a folosit pentru prima dată un balon de observaţie la manevrele regale din 1910, care au avut loc pe ambele maluri ale Oltului. În Primul Război Mondial, baloanele au fost folosite în timpul bătăliei de la Mărăşeşti.
Aviaţia militară română a luat naştere în anul 1910.
Primul avion militar, proiectat de Aurel Vlaicu şi realizat de Arsenalul Armatei a zburat la 17 iunie 1910, așa cum este notat în volumul ”Calendarul Tradiţiilor Militare”, apărut în anul 2010.
Despre primul său zbor, Aurel Vlaicu a spus: „Bucuria cea mai mare însă am simţit-o pentru prima oară la Cotroceni. Nu m-am ridicat atunci mai sus de patru metri. Cu toate acestea, nici Alpii nu mi-i închipuisem mai înalţi ca înălţimea la care mă ridicasem. Fiindcă patru metri pe atunci, pentru mine erau un record formidabil, un record care îmi consacra maşina. (…) Zburasem şi asta era principalul. Mă menţinusem singur în aer, făcusem evoluţii neşovăielnice. Publicul, care era de faţă, m-a aplaudat cu entuziasm. Iar eu, după ce m-am coborât, eram ca beat de fericire. Cei din jurul meu ziceau că am înebunit. Şi eram, în adevăr, nebun de entuziasm şi mulţumire… De la furtul lui Prometeu, omul n-a mai îndrăznit nicio aventură atât de primejdioasă. Şi, pe cât se pare, ca şi Prometeu, omul modern va ispăşi prin eterne picurări de sânge această nouă taină furată Dumnezeirii”.
Un an mai târziu, au fost brevetaţi primii ofiţeri, ca piloţi, iar în anul 1912, s-a creat prima şcoală de zbor, urmând ca prima lege de organizare a aeronauticii să apară în anul 1913.
În anul 1915, a luat fiinţă Corpul de Aviaţie, aviaţia devenind astfel armă de sine stătătoare.
Tot în anul 1915 a apărut insigna de aviator român. Pentru ofiţeri, insigna era de metal de culoare argintie şi se purta pe piept în partea stângă, iar pentru subofiţeri se confecţiona din mătase de aceeaşi culoare şi se purta pe mâneca stângă.
În anul 1916, s-a înfiinţat artileria antiaeriană română. Corpul de artilerie antiaeriană se afla în subordinea Cetăţii Bucureşti şi consta în special din cadre şi trupă de artilerie de fortificaţii, având tunuri adaptate pentru trageri antiaeriene de către coloneii Burileanu şi Negrei
Artileria antiaeriană română a intrat în luptă, pentru prima dată, în noaptea de 15/16 august 1916, cu ocazia primului bombardament german asupra Capitalei (este vorba de atacul unui zeppelin care venea de la baza Iampol, din Bulgaria).
În anul 1917, a fost înfiinţată Direcţia Aeronauticii, din Marele Cartier General român, ulterior Aeronautica participând la marile bătălii purtate de armata română, în sudul Moldovei (Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz).
În zilele premergătoare realizării Unirii cu teritoriile româneşti care aparţinuseră Austro-Ungariei, guvernul de la Iaşi a dorit să contacteze liderii politici ai românilor din Transilvania pentru un schimb de informaţii. În acest sens s-a decis ca un avion militar să decoleze din Moldova şi să aterizeze la Blaj. Misiunea, care a fost încredinţată locotenentului av. Vasile Niculescu şi căpitanului Victor Precup, a avut loc la 10 noiembrie 1918. Revenind, în ziua următoare, în Moldova, cei doi ofiţeri români au adus vestea că peste o săptămână urma să se întrunească Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia în vederea proclamării Unirii cu Ţara.
Au urmat anii celei de-a doua generaţii de aviatori şi artilerişti antiaerieni români. Au apărut flotilele aeriene şi regimentele AA.
La 1 ianuarie 1924, aeronautica s-a transformat în categorie de forţe, fiind pusă sub autoritatea Inspectoratului General al Aeronauticii și a fost introdusă uniforma de aviaţie (1925). Până la această dată, aviatorii purtau uniforma armei din care proveneau (infanterie, cavalerie, geniu, marină etc). Uniforma era de culoare kaki (culoare introdusă la nivelul întregii armate în anul 1923, înlocuind gri-albastrul, din anii Primului Război Mondial). Gradele se purtau pe umăr. Se diferenţia de uniformele celorlalte arme prin petliţele bleu-ciel şi prin emblema caschetei, care era formată dintr-o acvilă cu aripi drepte, deschise lateral.
Din 1930, Regele Carol al II-lea a introdus uniforma albastră (gri-bleu). O dată cu aceasta, au apărut gradele purtate la veston numai pe mânecă (se purtau pe umăr numai la manta şi bluză). Dispunerea gradelor era identică cu aceea de astăzi, cu galoane galbene din care ultimul galon are un ochi în formă de romb (simbolizând „turul de pistă”).
În anul 1923, s-a înfiinţat Inspectoratul General al Aeronauticii, din Statul Major General.
În anul 1932 a luat fiinţă Subsecretariatul de Stat al Aerului, din Ministerul de Război, iar la 16 noiembrie 1936 s-a înființat Ministerul Aerului şi Marinei – cea mai înaltă formă de autonomie pe care au avut-o aviaţia şi marina.
Prima personalitate care a ocupat funcţia de ministru a fost comandorul(r) ing. Radu Irimescu, veteran al Primului Război Mondial. Ministerul a fost desfiinţat în septembrie 1940.
Una dintre cele mai importante realizări ale acestei perioade a fost avionul I.A.R.-80, proiectat şi fabricat la I.A.R. Braşov. A fost principalul aparat de vânătoare al aviaţiei române, în anii celui de-al Doilea Război Mondial şi a luptat cu succes în campaniile din 1941-1942, în bătăliile din Basarabia, Odessa şi Stalingrad. Deşi, din anul 1943, a început să fie depăşit de tipurile noi de avioane din înzestrarea adversarilor României, I.A.R.-80 a fost folosit până la sfârşitul războiului.
În perioada 1941-1945, aviaţia şi artileria antiaeriană au participat la toate campaniile purtate de armata română ,în cel de-al Doilea Război Mondial.
În anul 1950, aviaţia militară a primit denumirea de Forţele Aeriene Militare.
Între 1951 şi 1960, în dotarea Forţelor Aeriene Române au intrat avioanele cu reacţie, elicopterele, staţiile de radiolocaţie şi rachetele sol-aer, Forţele Aeriene cunoscând, astfel, o etapă importantă de dezvoltare şi de modernizare.
Primul zbor cu un avion de luptă cu reacţie a avut loc pe aerodromul Ianca, la 25 iunie 1951, fiind executat de maiorul Aurel Răican, comandantul Regimentului 14. El se afla la manşa unui aparat de tipul Iak-23. În prezent, în lume există doar câteva avioane de acest tip, două dintre ele aflându-se în Bucureşti, expuse la Muzeul Naţional al Aviaţiei Române.
În anul 1962, Avionul MiG-21 a intrat în înzestrarea Forţelor Aeriene Române. Prima variantă a fost F-13 (fără radiolocator de bord). Primele avioane MiG-21 au înzestrat o escadrilă din Regimentului 91 Aviaţie Vânătoare, de la Deveselu.
Primul avion MiG-21 care a aterizat în România a fost cel înmatriculat cu numărul 10. Primul român care a zburat cu avionul MiG-21, în simplă comandă, a fost căpitanul Alexandru Marcu, iar primul inginer al primei escadrile înzestrate cu avionul MiG-21 a fost locotenentul-major Gheorghe Grasu.
Între anii 1971 şi 1985 au zburat prototipurile mai multor aeronave, create de industria aeronautică română, pentru Forţele Aeriene (elicopterele IAR 316 si IAR 330, avionul de şcoală faza I IAR 823, avionul de atac la sol IAR 93 şi avionul de şcoală cu reacţie IAR 99).
24 dintre aeronavele fabricate în România (12 IAR-823, 6 BN-2 şi 6 IAR-316) au fost cumpărate de Angola şi folosite în cadrul Şcolii de zbor pe care românii au creat-o la Negage în anii 1981-1982 (a fost singura misiune într-un teatru de operaţii al Forţelor Aeriene Române, în anii comunismului).
În anul 1977, Forţele Aeriene Militare sunt redenumite, primind numele de Aviaţia Militară, la 1 mai fiind înfiinţat Comandamentul Aviaţiei Militare.
În anul 1972, aviaţia civilă fusese trecută în subordinea MApN, în cadrul căruia s-a înfiinţat Comandamentul Aviaţiei Civile – TAROM, care şi-a încetat activitatea în anul 1976, în locul său fiind creat Departamentul Aviaţiei Civile, în cadrul aceluiaşi minister.
Un moment important l-a constituit participarea, între 14 şi 22 mai 1981, a cosmonautului român Dumitru Prunariu la misiunea Soiuz-40. Împreună cu Leonid Popov, acesta a realizat experimente ştiinţifice, majoritatea fiind de concepţie românească, cu aparatura realizată în România.
După anul 1989, Forţele Aeriene au cunoscut un amplu proces de reorganizare, în 1993, s-a înfiinţat Statul Major al Aviaţiei şi Apărării Antiaeriene, devenit în anul 2000 Statul Major al Forţelor Aeriene, ce are menirea de a coordona apărarea spaţiului aerian al României.
La 2 martie 1990, s-a înfiinţat Muzeul Aviaţiei (astăzi Muzeul Naţional al Aviaţiei Române, inaugurat la 18 martie 2006). Actualul sediu se află în hangarele de pe partea de sud a fostului Aerodrom Militar Pipera (şoseaua Fabrica de Glucoză). Aici sunt conservate aproximativ o sută de aeronave, staţii de radiolocaţie, rachete, tunuri şi mitraliere antiaeriene, precum și documente, machete și fotografii inedite referitoare la istoria aeronauticii române și punctele de interferență cu cea universală.
După ce România a semnat aderarea la ”Parteneriatul pentru Pace” (1994), un pas important către integrarea în structurile euro-atlantice, capacitatea de luptă a Forţelor Aeriene Române a fost îmbunătăţită prin programe de modernizare a tehnicii existente şi, începând cu anul 2005, Forţele Aeriene Române au participat la misiuni în diverse teatre de operaţii, cum ar fi Althea (Bosnia, 2005), KAIA (Afganistan, 2006 şi 2011-2012), Baltica 07 (Ţările Baltice, 2007).
Galeria comandaților Forțelor Aeriene Române: http://www.roaf.ro/?page_id=4754
Documentare conform www.roaf.ro, realizată de Mihaela Iliescu
