Anton Pann, simbol al Râmnicului

112 0

2 noiembrie 1854 A încetat din viață Anton Pann (Antonie Pantoleon Petroveanu), poet, folclorist și compozitor, autor al culegerii de proverbe “Povestea vorbii”;

Anton Pann şi-a legat pentru totdeauna numele de Râmnicu Vâlcea, oraş în care a fost „dascăl de muzichie” şi cântăreţ la biserică. Puţini ştiu însă că s-a născut în Imperiul Otoman, pe teritoriul Bulgariei de astăzi, sub un cu totul alt nume. Pasionat colecţionar de muzică românească, a creat numeroase compoziţii orientale, romanţe, cântece de lume, muzică bisericească, dar a rămas în memoria poporului român drept cel care a compus melodia imnului nostru naţional.

Întreaga sa operă reprezintă un punct de legătură între Orient şi Occident. Fin cunoscător al literaturilor populare din Balcani, Anton Pann a reuşit să le îmbine şi să le cultive cu literatura română. S-a aflat la graniţa dintre balcanism şi spiritualitatea orientală, fiind conectat atât la lumea fanariotă – vechea, cât şi la cea romantică – nouă. Prin verificarea cărţilor populare, pe care le-a cules şi prelucrat s-a înscris în tradiţia cronicilor rimate, dar şi a naratorilor populari din veacul al XVIII-lea.

Rămas orfan de tată, poetul părăsește încă din copilărie locurile natale. În timpul războiului ruso-turc din anii 1806-1812, mama sa, Thomaida, împreună cu cei trei fii, se stabilește în Chișinău. Aici, Anton Pann, la vârsta de 10 ani, intră în corul bisericii, iar cei doi frați se înrolează în armata rusă și mor în bătălia de la Brăila în 1809.

În 1812 Anton Pann se stabilește la București cu mama sa, unde intră paraclisier la Biserica Olari și cântăreț la biserica „Cu Sfinți” de pe Calea Moșilor. Timp de doi ani învață la școala de psaltichie, înființată în 1816 de Petru Efesiu, deținător și al unei tipografii, în care Anton Pann va lucra ca tipograf și pe care, mai târziu, o va și conduce.

Anul 1826 îl găseşte ca profesor de muzică la Episcopia Râmnicului, din judeţul Vâlcea şi cântăreţ la Biserica „Buna Vestire” din Râmnicu – Vâlcea.

În 1830 este numit profesor la şcolile naţionale de muzică din Bucureşti, ocazie cu care îşi va lua numele de Anton Pann. De atunci, a tot scris versuri muzicale, poezii, psalmi, va învăţa limba franceză şi va traduce. Se întoarce la Vâlcea în 1836 şi va fi din nou cântăreţ bisericesc şi traducător.

Anton Pann, devenind proprietar de tipografie, intensifică tipărirea de cărți bisericești și laice, începută încă înainte de anul 1830. Dintre lucrările lui Anton Pann s-au tipărit mai întâi cele de muzică ecleziastică. Pentru a-și umple timpul și pentru a-și câștiga existența a început să adune, să prelucreze și să editeze cântece, cărți populare, fabule, povestiri, snoave și proverbe. Scrierile lui Anton Pann au avut parte de aprecieri contradictorii, tocmai datorită caracterului cu totul deosebit al operei. Cu timpul, a ajuns să treacă de la culegeri, versificări și prelucrări, la opere originale: Poezii deosebite sau cântece de lume (1831), Îndreptătorul bețivilor (1832).

Va traduce în opt limbi şi publica Sf. Evanghelie de la Sibiu, va scrie „Fabule şi istorioare”, va traduce şi compune „absolut toate cântările necesare stranei”. După ce a predat la Seminarul Mitropoliei şi a fost protopsalt la Biserica Domnească de la Curtea Veche, va deveni proprietarul unei tipografii şi va publica o serie de lucrări: „Marş de primăvară”; „Gramatica melodică”; „Poezii populare”, „Epitaful şi slujba înmormântării Domnului”; „Povestea vorbii”; un ghid de conversaţie în trei limbi: rusă, română şi turcă. În 1848, va fi prezent la intonarea melodiei „Deşteaptă-te Române!”- viitorul imn naţional al Romaniei, a cărui muzică a compus-o, şi care „se pare chiar sub bagheta lui Anton Pann” se va cânta în „Zăvoiul Vâlcii”, parcul de astăzi. Va continua să tipărească o serie de lucrări de muzică bisericească, dar şi de poezii şi alte istorioare, precum şi primul testament în versuri – Adiata.

Anton Pann se stinge din viață pe 2 noiembrie 1854 și este înmormântat la Biserica Sfântul Stelian (Lucaci) din București, din apropierea casei sale.
Mihai Eminescu l-a numit „finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb”. A fost psaltist, profesor de psaltichie, compozitor de muzică bisericească, tipograf, editor, traducător, autor de calendare, cărţi populare şi bisericeşti, poet etc. Moartea sa rămâne învăluită în mister.

În semn de preţuire, vâlcenii au transformat casa în care a locuit la Râmnicu Vâlcea în „Casa memorială Anton Pann”, care se află destul de aproape de locul în care s-a intonat pentru prima dată în cadrul oficial imnul naţional.

 

Corina Enache

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *