(Alexandru Osvald Teodoreanu)
“Gazetei literare
Gazeta-i urmărită-n ţară
Cu interes de mici şi mari,
Fiindcă este literară,
Şi literaţii… gazetari!” (Păstorel Teodoreanu)
A fost un avocat și scriitor român, gastronom și iubitor de vinuri, membru de seamă al boemei ieșene și bucureștene. A rămas în literatura română prin epigramele sale. Romanul său cel mai cunoscut este Hronicul măscăriciului Vălătuc, pe care criticul literar George Călinescu îl compară cu Gargantua și Pantagruel. A fost fratele mai mare al romancierului Ionel Teodoreanu.
Păstorel debutează cu versuri în săptămânalul Capitala al lui Ion Th. Florescu, apoi colaborează la mai multe reviste (Viața românească, Versuri și proză, Însemnări literare, Adevărul, Adevărul literar și artistic, Gândirea, Lumea, Opinia, Contimporanul, Lumea literară și artistică, Bilete de papagal, România literară, Jurnalul literar, Revista Fundațiilor Regale, Universul literar, Vremeași la multe alte publicații, iar după a doua conflagrație mondială, la Lumea lui George Călinescu și mai târziu la Magazin). Primul volum publicat a fost Hronicul măscăriciului Vălătuc, aducându-i scriitorului prețuirea unor critici prestigioși, precum Paul Zarifopol. Activitatea literară a continuat însă mai mult intermitent. În anii ’30 i-au apărut două volume de epigrame: Strofe cu pelin de mai pentru/contra Iorga Neculai și Vin și apă, trei cărți de proză: Mici satisfacții, Un porc de câne și Bercu Leibovici și două volume de publicistică diversă, sub genericul Tămâie și otravă. Poeziile apar în volumul Caiet din 1938. A scris în colaborare cu Adrian Maniu basmul dramatizat Rodia de aur, pus în scenă la Naționalul bucureștean în stagiunea 1929/1930. În 1957, 1966 și 1989 au apărut antologii din proza sa, iar în 1972 un volum, tot antologic, de Versuri. În anul 1973 apare postum volumul Gastronomice, reeditat în 2000.
Apelativul „Păstorel” era un privilegiu al intimilor, în vremea copilăriei și adolescenței – povestește prietenul său Alexandru Paleologu în prefața cărții: „Epigrame și alte rime vesele”. Prin 1930 când încă mai locuia la Iași, cu ocazia unui spectacol de revistă, realizat în colaborare cu V. Maximilian, în sala cinematografului Trianon, trece pe afiș: „Iași-cocteil/Cu Max în el/preparat de Păstorel”. Își scria catrenele pe lista de bucate, pe spatele unei cutii de țigarete, pe câte o carte de vizită, mai des șervețelul de la crâșmă, în preajma prietenilor. „Am asistat nu la zeci, ci, probabil, de sute de ori la compunerea unor astfel de improvizații – își amintește Alexandru Paleologu – majoritatea erau gustate pe loc, mulțumită stării euforice a momentului, dar și cele mai reușite, strălucitoare, sclipitor de spirituale, deși, firește, mai puține decât celelalte, totuși multe dintre ele, datorită prolificității geniale a bunei dispoziții a autorului, făceau neîntârziat circuitul întregului parametru al limbii române. În felul acesta porecla Păstorel s-a prefăcut irezistibilul renume.
Al. O. Teodoreanu a realizat (în colaborare cu Jean Grosu) o traducere în limba română a romanului Peripețiile bravului soldat Švejk de Jaroslav Hašek, publicată in 1956. Textul acestei traduceri a fost republicat de mai multe ori, bucurându-se de un deosebit succes. Neîndoielnic, savoarea acestei traduceri se datorează geniului satiric al lui Al. O. Teodoreanu.
Pasiunea sa de gurmand și iubitor de vinuri se baza pe calitățile sale gustative remarcabile. Este îndeobște cunoscut faptul că Păstorel Teodoreanu era chemat întotdeauna să arbitreze orice dispută în domeniul identificării și categorisirii degustării produselor obținute din struguri, adică vinuri și coniacuri.
Calitățile sale gustative și experiența deosebit de variată și complexă pe care o avea în degustarea vinurilor românești, în special, îl făcea capabil să identifice cu o “precizie uluitoare” nu numai soiul de vin, podgoria și anul fabricației, dar și alte amănunte, cum ar fi orientarea geografică a locului pe care se găsea via din care se fabricase vinul, cât de pur era acesta (în sensul folosirii unei singure varietăți de, să zicem, Muscat Otonel), regimul pluvial al anului respectiv în locul unde se găsea via etc.
Păstorel Teodoreanu se mută de la Iași în București. Îmbrăcat extrem de elegant, cu o solemnă oratorie, în care se dovedea maestru, ducea o viață de boem, locuia prin hoteluri, avea întâlniri prin toate restaurantele orașului. După zece beri la Capșa, trecea strada la Gambrinus, fosta berărie a lui Caragiale. Acolo unde intra, la o parolă pe teme spirituale, se deschidea și butoiul cu vin. Era printre cei care se întruneau în jurul unei mese pentru plăcerea de a sta de vorbă și a bea vin. Informat că epigramistul locuia la hotel, Regele Carol al II-lea îi oferă la etajul întâi al casei Boerescu, de pe strada Orlando, unde era sediul Fundației Regale pentru Literatură și Artă, două odăi și o baie.
A scris și un Tratat despre vinuri, coniacuri și tehnica degustării acestora, care din păcate, rămânând doar în manuscris, este astăzi considerat pierdut.
Arestat fiind în perioada comunismului de către Securitate, la interogatorii i s-a cerut să divulge adevaratele sentimente ale prietenilor săi despre regimul politic.
Alexandru Paleologu își amintește, că în vremea când fusese arestat și anchetat la Securitate, prin ușa deschisă, pe coridor, a trecut Păstorel, cu ochelari negri de metal și cu mâinile la spate, urmat de un gardian. L-a văzut pentru ultima dată, în sala de judecată la Tribunalul Regiunii a II-a Militară. Era sub supravegherea unui tânăr locotenent major când epigramistul l-a rugat de față cu toată lumea: „Domnule locotenent major, în celulă am compus un sonet; vă rog, să obțineți să mi se dea o foaie de hârtie și un creion, să vi-l încredințez dumneavoastră, ca să nu se piardă; e pentru soția mea”. Locotenentul l-a refuzat, iar gardianul l-a apostrofat: „Ei, fir-ar ai dracului, banditule, nici aici nu te lași de prostii!” A executat trei ani de pedeapsă și a fost grațiat. Întors acasă, s-a căsătorit, deși avea o vârstă înaintată, apoi și-a reluat ocupația de degustător de vinuri. Cât a trăit, a continuat să scrie epigrame, cu miile, dăruindu-le cu generozitate și credință. Publicate în volumele: „Vin și apă”, „Tămâie și otravă”, „Pahare și săgeți”, arată avalanșa în care izbucneau versurile atunci când autorul era stârnit. Se povestea că, la petreceri stropite cu vin, Păstorel Teodoreanu, spunea că scria epigrame așa „cum o domnișoară de pension face zilnic exerciții la pian” sau „cum face găina ouă” echivalând cu o profesiune de credință.
Păstorel Teodoreanu n-a murit din cauza vinurilor, nici a femeilor, în 17 martie 1964, ci de cancer pulmonar. A fost înmormântat în cavoul familiei Delavrancea de la cimitirul Bellu, din București, căci erau rude, nu înainte de a-și formula testamentul în patru versuri, de adio: „Aici zace Păstorel,/ Om ales şi spirit fin,/ Dacă treceţi pe la el,/ Nu-l treziţi, că cere vin!“
Opera lui Al. O. Teodoreanu a circulat și oral, iar în timpul regimului comunist chiar clandestin. După 1989, epigramistul a fost redescoperit, mai ales cu acele versuri celebre prin opoziția spirituală față de ordinea de lucruri din regimul comunist. Din păcate, unele dintre textele ce i se atribuie, mai mult vulgare decât spirituale, nu îi aparțin, iar altele circulă în mai multe variante care nu îi mai pot fi atribuite epigramistului.
(Surse: Wikipedia, Ziarul Metropolis)
Corina Enache
