27 Octombrie: Ziua mondială pentru patrimoniul audiovizual

758 0

La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială pentru patrimoniul audiovizual, la iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Învăţământ, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO).

Tema pentru ediţia din 2020 a Zilei mondiale pentru patrimoniul audiovizual este: „Fereastra ta către lume” („Your Window to the World”). Documentele audiovizuale extind cunoaşterea noastră a lumii, transformându-ne în martori ai unor evenimente la care n-am fost prezenţi, oferindu-ne posibilitatea de a auzi cuvântări din trecut ale celor ce nu mai pot vorbi şi de a recupera întâmplări şi situaţii cu relevanţa istorică sau, pur şi simplu, inedite.

Ca în fiecare an, UNESCO ne reaminteşte, la 27 octombrie, faptul că o bună parte din arhivele istorice sunt în pericol iminent de deteriorare şi dispariţie. Lucru cu atât mai grav cu cât un procent semnificativ al acestora este direct legat de istoria naţiunilor, comunităţilor, relevanţa mediilor de stocare a informaţiilor istorice ajungând până la nivel direct personal.

În mesajul său prilejuit de ediţia din acest an a Zilei mondiale pentru patrimoniul audiovizual, directorul general al UNESCO, Audrey Azoulay îl citează pe poetul şi fostul director UNESCO, mexicanul Jaime Torres-Bodet, potrivit căruia arhivele nu sunt nişte imense cimitire, ci locuri în care este păstrată „continuitatea conştiinţei umane”, conform un.org. Avem o datorie faţă de generaţiile viitoare, arată Audrey Azoulay, să depunem toate eforturile necesare pentru conservarea patrimoniului audiovizual, având în vedere, pe de o parte, importanţa sa şi, pe de altă parte, fragilitatea acestuia.

În contextul actualei pandemii de COVID-19, dar şi pentru a evidenţia importanţa digitalizării arhivelor audiovizuale, evenimentele din 2020 dedicate acestei zile au loc, în mare măsură, online, fiind identificate prin termenii cheie #AudiovisualHeritageDay, #AudiovisualHeritage şi #MemoryOfTheWorld.

Unul dintre acestea este webinarul „Lacune în politica de arhivare digitală”, programat la 27 octombrie pe platforma Zoom, arată events.unesco.org. Vor fi dezbătute şi, pe cât posibil, soluţionate aspecte tehnice, politice, sociale şi financiare care îngreunează proiectul de digitalizare a patrimoniului audiovizual.

UNESCO a iniţiat, în 2017, procesul de digitalizare a propriilor sale arhive instituţionale, ce cuprind documente relevante pentru istoria de 70 de ani a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură. Documentele, filmările, înregistrările audio şi fotografiile care au fost digitalizate până în prezent pot fi consultate la adresa digital.archives.unesco.org.

Sloganul pentru ediţia din 2019 a fost „Interacţionează cu trecutul prin intermediul sunetelor şi imaginilor” („Engage the Past Through Sound and Images”), potrivit en.unesco.org. În acest fel, se sublinia importanţa pe care mediile de stocare a informaţiei, fie ele clasice ori digitale, o au în păstrarea istoriei colective şi în îmbogăţirea patrimoniului cultural universal. Publicul a fost încurajat să interacţioneze cu arhivele audiovizuale din domeniile preferate, nu doar în scop de cercetare, dar şi al creativităţii, găsind noi sensuri, interpretări şi înţelesuri în bogăţia de materiale arhivistice disponibile.

În cadrul Conferinţei Generale din 2005, UNESCO a adoptat documentul 33 C/Rezoluţia 53, prin care ziua de 27 octombrie a fost proclamată Ziua mondială pentru patrimoniul audiovizual. Conform www.unesco.org, data de 27 octombrie are o semnificaţie aparte, fiind ziua în care, la rândul ei, cea de-a 21-a sesiune a Conferinţei Generale UNESCO, din 1980, a adoptat Recomandarea pentru salvgardarea şi conservarea imaginilor în mişcare.

Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale pentru patrimoniul audiovizual sunt aducerea la cunoştinţa publicului larg a importanţei păstrării documentelor audiovizuale, sublinierea pericolului de deteriorare în care se află o parte a acestui patrimoniu, recunoaşterea prestigiului cultural al patrimoniului audiovizual.

În vederea atingerii acestor obiective, la 27 octombrie se încearcă strângerea de fonduri, încheierea de acorduri naţionale şi internaţionale între autorităţile cu responsabilităţi relevante pentru păstrarea amintitului patrimoniu, punerea pe agenda politică a importanţei conservării materialelor audiovizuale de patrimoniu etc. Printre organismele internaţionale care se implică în celebrarea zilei de 27 octombrie se numără Asociaţia Arhiviştilor de Imagini în Mişcare, Consiliul Internaţional al Arhivelor, Federaţia Internaţională a Arhivelor de Film, Federaţia Internaţională a Arhivelor de Televiziune.(Sursa: Agerpres).

Corina Enache

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *