În trecut, alunul era considerat o plantă magică.
Era folosit de către druizi, vrăjitori şi vrăjitoare. Zânele invocate în poveşti au nuieluşe de alun cu proprietăţi magice.
Principalul producător mondial de alune este Turcia!
Ce conţine alunul şi de ce este special?
Frunzele sunt bogate în flavonoizi şi acizi fenolici.
Alunele conţin fibre, acizi graşi nesaturaţi (acid oleic, linoleic, palmitic, stearic), fosfolipide, fitosteroli, vitamine E (tocoferoli) şi B.
În fitoterapie se folosesc mugurii, frunzele, scoarţa şi fructele, adică alunele.
Alunul uşurează tulburările circulatorii şi menstruale (de folosit, în special, pentru a reduce menstruaţiile abundente).
Este un bun analgezic în afecţiunile cavităţii bucale şi ale faringelui (administrat local, sub formă de apă de gură sau capsule).
Administrat oral, este util ca astringent în cazuri de diaree uşoară, picioare grele, hemoroizi.
Cu o compoziţie asemănătoare celei a uleiul de migdale, uleiul de alune este folosit în alimentaţie, cosmetică, dar şi pentru masaj terapeutic – atenuează inflamaţiile şi iritaţiile.
Din natură sau din grădină, alunele se culeg la sfârşitul verii, atunci când se desprind şi cad pe sol.
Frunzele se culeg între lunile mai şi august.
Atât alunele, cât şi frunzele (uscate, sub formă de ceai) sau uleiul, toate în variantă bio, pot fi găsite în magazinele de produse naturiste.
Alunele vândute în magazinele alimentare nu reprezintă o alegere corectă pentru sănătate – sunt prăjite în ulei, au adaos de sare sau alţi compuşi chimici.
Studii au arătat faptul că alunele sunt un excelent protector cardiovascular.
Prin conţinutul de nuci, migdale şi alune, dieta mediteraneană este asociată cu o rată scăzută a bolilor coronariene şi a cancerelor.
Fitosterolii care se găsesc din belşug în alune sunt cunoscuţi pentru capacitatea lor de a reduce colesterolul, precum şi pentru proprietăţile anticancer sau de reglare a sistemului imunitar.
Infuzia din frunze de alun este un excelent antioxidant, antifungic şi antibacterian (mai ales împotriva stafilococului auriu).
Frunzele au, de asemenea, proprietăţi antidizenterice, antihemoragice, vasocontrictoare şi cicatrizante,
Infuzia se prepară astfel: se lasă la infuzat timp de zece minute o linguriţă de frunze, de scoarţă sau de muguri, în 150 ml de apă clocotită.
Se consumă două, trei căni pe zi.
Extractul de alun, bogat în taninuri, are o acţiune putenică împotriva Listeria monocytogenes – o bacterie patogenă la oameni.
Alunele pot înlocui cu success orice produs de origine animal, din toate punctele de vedere.
Se pot consuma ca atare, sub formă de ulei, obţinut prin presare la rece (există şi ulei obţinut din alune prăjite – dar nu este o variantă bună pentru sănătate), de pastă sau de “lapte”.
Turta de alune, adică ceea ce rămâne după extragerea uleiului, poate fi folosită ca făină.
Pasta de alune se obţine prin mixarea alunelor cu apă, până la obţinerea texturii dorite. La fel se prepară şi laptele.
Alunele reprezintă, totuşi, o cauză frecventă a alergiilor alimentare, de aceea se recomandă consumul cu precauţie, la început, pentru a testa reacţiile organismului.
Mihaela Iliescu
