CAPITOLUL IV
ÎNSCĂUNAREA
Iată-mă primar al unui municipiu fără seamăn, adică al orașului în care m-am născut și am ales să-mi trăiesc viața. Cam patetic, nu? Dar dacă acesta-i adevărul, n-am ce face! Fiind deja de mai multă vreme un „împătimit al Râmnicului” și știind că acest minunat oraș se afla într-o situație destul de precară din mai toate punctele de vedere, începusem să mă tem de greutățile ce păreau insurmontabile, cu atât mai mult cu cȃt, în Consiliul Local, partidele de dreapta și centru-dreapta, care m-ar fi putut sprijini, nu dețineau majoritatea.
La negocierile ce au urmat, s-a stabilit să alegem cei doi vice primari din rândul Partidului Naţional Liberal și Partidului Democrat. Liberalii l-au nominalizat pe Victor Giosan, iar Partidul Democrat pe Anuța Handolescu. Am fost de acord, deși tinereţea, suprapusă peste lipsa lor de experiență administrativă și managerială, îmi producea senzaţia că n-o să mă pot baza prea tare pe ei. În plus, fără să fiu misogin, aveam dubii asupra modului cum se poate înhăma o tinerică la treburile destul de bărbătești, complicate și de multe ori brute, ce trebuiau rezolvate în cadrul unei primării. M-am înșelat! Erau tineri foarte deștepți și cu o mare dorință de a face treabă, prin urmare mi-a fost drag să le fiu mentor. În câteva luni de zile de școlarizare intensă, am reușit să facem un trio de care s-a dus vestea. După mai mulți ani, cei doi au făcut cariere politice la nivel înalt, unul ajungând secretar de stat în guvernul Cioloş și celălalt prefect al județului Vâlcea. Și nu orice prefect!
În urma alegerilor locale, repartiția mandatelor de consilier municipal a fost următoarea: Convenția Democrată Română = 9, Partidul Democrației Sociale din România = 5, Uniunea Social-Democrată (PD) = 3, Partidul Socialist al Muncii = 3(?), Partidul Alianței Civice = 1 și Partidul Ecologist = 1, Partidul Socialist = 1 și Partidul România Mare = 1. Era evident că forțele de dreapta şi de stânga erau absolut egale, iar cel de al 25-lea consilier, aparținând Partidului Alianței Civice, care avea președinte pe Emilian Frâncu, un politician foarte inteligent dar extrem de versatil, putea face jocurile.
Eram novice (îmi place să cred că am rămas până azi același) în politica dedesubturilor, a aranjamentelor de culise și a înțelegerilor pe sub masă, așa încât am crezut că puteam, în sfȃrşit, să trecem la treabă, fiind foarte multe lucruri de făcut. N-a fost așa. Partidul Democrației Sociale din România, deranjat de pierderea alegerilor municipale, dar și pentru că refuzasem să admit un viceprimar din rândul consilierilor PSDR-işti, făcuse un pact subteran cu celelalte partidulețe de stânga și au hotărât să boicoteze (!) constituirea Consiliului Municipal. Ca atare, au strălucit prin absenţă la primele convocări făcute de prefectură pentru depunerea jurământului. În conformitate cu Legea 215 din 2001, după trecerea a 30 de zile de la alegeri, fără luarea nici unei hotărâri de Consiliu, trebuia reluat scrutinul electoral pentru consilierii municipali. Abia atunci, la limită, speriaţi că electoratul i-ar fi sancţionat și mai drastic, a avut loc ședința în care s-au aprobat mandatele, s-au depus jurămintele de loialitate și am putut să ființăm legal.
Îmi propusesem ca, la sfârșitul acestei prime ședințe, să țin un discurs de inaugurare presărat cu obiectivele Contractului cu Râmnicenii, care, pentru mine, în toată perioada mandatului, a fost carte de căpătȃi. Însă supărarea produsă de manevrele politice de joasă speță, folosite pentru a întârzia începerea bătăliei cu necazurile cotidiene, m-a determinat să spun doar câteva cuvinte: „Dacă la sfârșitul mandatului, râmniceanul, pe care-l întâlnim pe stradă și care ne salută, își ridică pălăria cu un centimetru mai mult decât o făcuse până atunci, înseamnă că ne-am făcut datoria. Gestul reprezintă singura și cea mai înaltă recompensă pentru un ales local.” Cine a avut urechi de auzit, cred că a auzit, fiindcă nu am rostit doar nişte „vorbe goale ce din coadă or să sune”, ci am enunțat o regulă obligatorie de conduită edilitară.
Mă simt obligat să recunosc încă ceva: majoritatea consilierilor municipali, aleși în acel mandat, au fost oameni cu experienţă. Erau mȃnaţi de adversităţi politice, dar şi de bune intenţii, prin urmare, am avut ocazia, cȃteodată, să rezolvam împreună treburi importante, de care oraşul avea mare nevoie.
La județ, lucrurile au stat şi mai rău. Pentru desemnarea președintelui și a celor doi vicepreședinți, care, pe atunci, erau aleși indirect, adică de către consilierii județeni, în decursul unei ore, s-au făcut și desfăcut alianțe, care mai de care mai ciudate. Convenția Democrată îl susținea pe Nicolae Jivan de la Partidul National Liberal, considerându-l, pe bună dreptate, foarte potrivit să ocupe postul de preşedinte, funcţie extrem de importantă pentru situația economică alarmantă în care se afla, teritoriul traversat de apele Oltului. Postul s-ar fi putut câștiga destul de lesne, dacă președintele filialei județene a Convenției, Șerban Săndulescu, simțindu-se dator moral (?) pentru un lucru pe care-l voi detalia mai târziu, nu îl menținea la şedinţa de depunere a juramintelor pe Petre Bardaşu, deşi acesta era plecat în străinătate pentru tratarea unei afecțiuni neiertătoare şi se știa că nu va putea vota. Așadar, funcția de președinte al Consiliului Județean a fost pierdută dintr-o inutilă și păgubitoare revanșă politică (Petre Bardaşu îi procurase motivul de contestare a zilei Imnului Național), care a adus necazuri în avalanșă. Cu un consilier al Convenției Democrate lipsă, în primul tur al alegerii președintelui a fost balotaj, pentru ca în turul II, Partidul Democrației Sociale din România, mai iute de mȃnă, să corupă un consilier independent, pe care contase până atunci Convenția, și astfel Anton Miţaru a câștigat un al doilea mandat. Mai mult nevrȃnd decât vrând, el a fost gardat de doi vicepreședinți, de liberalul Nicolae Jivan și P.D.-istul Petrică Stăvăroiu. Acest lucru a mai îndulcit cumva înfrângerea.
- Săndulescu nu şi-a recunoscut greşeala. De fapt s-a considerat in permanenţă infailibil.
Capitolul următor, în ziarul de mâine
