Elena Ghica (Dora d’Istria) – una dintre cele mai rafinate intelectuale europene ale secolului al XIX-lea

111 0

În 22 ianuarie, se împlinesc 192 de ani de la naşterea Elenei Ghica, scriitoare, istoric, feministă, una dintre cele mai rafinate intelectuale din Europa secolului al XIX-lea. Cunoscută şi sub pseudonimul literar Dora d’Istria, sau sub numele dobândit după căsătorie, prinţesa Helena Kolțova-Masalskaia, ea a avut numeroase realizări literare în limbile franceză, italiană şi greacă, a alcătuit numeroase studii care au materializat preocuparea sa pentru problematica femeilor în epocă – fiind una din primele feministe cunoscute în Europa -, a fost o consecventă susţinătoare a mişcărilor naţionale ale naţiunilor din Europa de Sud-Est şi a compus numeroase studii referitoare la creaţia populară românească. A fost, într-un cuvânt, o ambasadoare de prim-rang a Balcanilor și Orientului, inclusiv a Țărilor Române, în Occident, a fost o personalitate care a atins geniul, fiind extrem de respectată pe continent.

 

Dora d’Istria a fost pseudonimul pe care l-a ales prinţesa cosmopolită Elena Ghica, pentru a dobândi gloria, graţie talentului şi nu viţei nobile. Una dintre cele mai erudite şi interesante figuri feminine ale secolului trecut a ales un pseudonim pentru că s-a temut ca nu cumva omagiile admiratorilor să se datoreze mai mult condiţiei sale de prinţesă şi familiei ei decât talentului şi operei create. A fost scriitoare, pictoriţă, prima feministă din istoria României şi prima alpinistă română. Se spune despre prinţesa uitată Dora d’Istria că a vrut tot şi a reuşit să exceleze în tot ce a făcut. Cezar Bolliac a descris-o ca fiind “printre cele mai frumoase femei ale timpului, cu voce de înger deşteptător”. Nicolae Iorga a recunoscut că e de uimit câte cunoştinţe se adunaserã în mintea acestei excepţionale femei şi cu câtã uşurinţã le putea ea scoate în front ori de câte ori era o bãtãlie de dat”.

 

Elena Ghica, cea care avea să aleagă pseudonimul Dora d`Istria, în locul numelui real, s-a născut în Bucureşti pe 3 februarie 1828, fiind prima dintre copiii lui Mihalache Ghica, nepoata domnitorului Grigore al IV-lea Ghica. Mama ei a fost Catinca Ghica prima femeie româncă care a publicat o carte tradusă din limba franceză şi numită “Pentru educaţia copiilor”. Prinţesa Elena a crescut într-un mediu propice pentru dezvoltarea intelectuală. S-a spus despre ea că a fost un copil minune.

A vorbit fluent nouă limbi străine

La numai cinci ani învaţa deja limbile greaca, latina, franceza, italiana, engleza şi germana. La 11 ani a scris prima nuvelă, iar la 14 ani traducea ”Iliada” lui Homer în limba germană. Pictoriţă cu talent înnăscut, Elena şi-a expus primele tablouri la vârsta de 16 ani. A studiat şi a ajuns să vorbească fluent nu mai puţin de nouă limbi străine: italiană, engleză, germană, franceză, română, greacă, latină, rusă şi albaneză . A fost nevoită să părăsească ţara la 14 ani şi să plece cu familia în străinătate. Perioada adolescenţei şi-a dedicat-o studiilor. A studiat la Viena, Veneţia şi Berlin.  S-a întors în ţară, la Iaşi, împreună cu familia la vârsta de 21 de ani, într-o scurtă vizită. L-a vrăjit cu frumuseţea ei pe ofiţerul rus Alexandr Kolţov Masalski, care a văzut-o la un bal. Elena Ghica s-a căsătorit în 1849, la Iaşi, şi a părăsit ţara cu soţul rus pentru a se stabili la Sankt Petersburg. Se spune că frumuseţea Elenei i-a uimit pe ruşi. Prinţesa româncă, care picta extraordinar, a câştigat în Rusia un premiu la concursul de peisaje organizat de muzeul Ermitaj.

 

Izgonită din Rusia pentru nonconformism

 

Ideile liberale ale eruditei prinţese nu i-au făcut însă viaţa bună în Rusia. ”Dora d`Istria urmă pe bărbatul său în Rusia unde a stat vreo 5-6 ani până când în timpul războiului din Crimea, opţiunile sale foarte liberale făcură pe miniştrii să-i spună neted că altă ţară, nu imperiul lui Nicolae I s-ar potrivit mai bine cu obiceiurile şi pornirile spiritului ei”, scrie Ionescu Gion în ”Portrete istorice”, în capitolul alocate prinţesei Ghica. Intervenţiile prinţesei în viaţa politică, comentariile liberale şi nonconformismul acesteia i-au atras duşmani. Se spune că la Sankt Petersburg, prinţesei românce i s-ar fi spus „politica, dacã se poate, sã nu vã mai intereseze”. A preferat să plece din ţara în care nu-şi putea exprima liber ideile. Nu a divorţat şi, oficial, a rămas principesa Kolţov-Masalski. Pentru lumea artistică, după separarea de soţ şi de Rusia, va fi Dora d`Istria.

 

De ce Dora d`Istria?

 

S-au făcut multe presupuneri în legătură cu numele ales de prinţesă pentru cariera literară. Se spune că a ales Istria pentru că ar fi vrut să-şi sublinieze apartanenţa balcanică, familia sa având origini albaneze. S-a mai spus că ”Dora” ar veni de la cuvântul ”dor” şi poate acesta a fost modul în care prinţesa, care a trăit departe de ţară, a vrut să-şi exprime sentimentele constante de dor faţă de patria sa şi de neamul românesc pe care l-a promovat pe meleaguri străine.

Prinţesa alpinistă

Dincolo de activitatea artistică, Dora d`Istria a avut o viaţă aventuroasă, fiind o femeie activă, curajoasă, atrasă de nou şi cunoaştere. În aprilie a plecat în Elveţia şi a escaladat vârful Moench (4105m). A înfipt în vârf steagul României devenind astfel una prima alpinistă româncă şi una dintre primele femei alpiniste din lume. A vizitat Italia şi a urcat pe Vezuviu. Fire activă, pe lângă alpinism a practicat tirul şi călăria.

A militat, prin scris, pentru drepturile femeilor

Scrisul a fost domeniul care a consacrat-o pe prinţesa româncă în srăinătate. A abordat domenii vaste, scriind cărţi despre folclor, despre situaţia femeilor din Orient, istorie, artă. A scris articole şi studii despre literaturã, geografie, istorie, artă la publicaţii de renume din străinătate. S-a spus despre Dora d’Istria că a fost şi un jurnalist strălucit. A fost o luptătoare pentru drepturile femeilor. Pentru că a militat pe alte meleaguri, activitatea de feminista a prinţesei este mai puţin cunoscută în România, deşi a fost prima femeie din ţară care a luptat pentru emanciparea femeii.Cea mai cunoscută lucrare a sa a apărută în 1869 şi s-a numit “Despre femei de o femeie”. Cartea prezintă statutul femeii, situaţia materială şi socială a femeilor şi militează pentru obţinerea drepturilor egale cu bărbaţii. Feministă convinsă, Dora a susţinut că femeile sunt egale bărbaţilor, între-o epocă în care astfel de idei păreau extravagante. A pledat chiar pentru superioritatea femeilor în anumite domenii. Tot pentru drepturile femeilor a militat şi în “Les femmes en Orient”, carte apărută în 1859. A publicat, de-alungul carierei sale de scriitoare, în şase limbi: franceza, italiana, greaca, rusa, germana şi engleza. Scrise departe de ţară, lucrările sale nu au fost traduse în română.

 

Şi-a lăsat averea Primăriei Bucureşti

 

Se spune că deşi nu şi-a trăit viaţa în ţară şi nu a creat pe meleaguri româneşti , prinţesa nu a gândit niciodată că nu ar aparţine ţării natale. Cea mai mare parte a vieţii sale a trăit-o în Italia, la Florenţa. Cea mai erudită prinţesă pe care a avut-o România a murit pe 17 noiembrie 1888, în casã din Florenţa, numită Villa d`Istria.

”Prin testamentul olograf ce s-a găsit după moarte, Dora d`Istria, după mici legături lăsate fraţilor şi servitorilor săi, instituie moştenitoare a averii sale din România pe Primăria Bucureşti, însărcinează pe Primăria Florenţa a vinde Villa d`Istria în folosul institutului de surdo-muţi”, explică Ionescu Gion în ”Portrete Istorice”.

Şi-a lăsat averea Primãriei din Bucureşti cu menţiunea de a fi folosită pentru administrarea spitalului Pantelimon, unitate care a fost ctitoria familiei Ghica. La dorinţa sa a fost incinerată, iar cenuşa sa a fost depusã la Cimitirul “Trespiana” din Florenţa. A lăsat în urmă o moştenire spirituală importantă care, din păcate, semenilor din ţara sa le-a fost mai puţin cunoscută.

(Sursa: Adevarul)

 

Corina Enache

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *