Audi lansează noul Q5 în România – eleganță, dinamism și tehnologie de ultimă generație într-un SUV perfect echilibrat și eficient

41 0

 

  • Audi lansează în România a treia generație a SUV-ului Q5, un model complet redesenat, construit pe noua platformă Premium Platform Combustion (PPC), care integrează cele mai recente tehnologii în materie de eficiență, conectivitate și design.
  • Noul Q5 se remarcă printr-un design sportiv și elegant, un interior digitalizat cu sistemul Digital Stage, și multiple opțiuni de personalizare, oferind o experiență premium adaptată nevoilor moderne de mobilitate.
  • Gama de motorizări va include versiuni mild-hybrid, plug-in hybrid și performantul Audi SQ5.

București, 22 mai 2025 – Audi România a marcat lansarea noii generații Audi Q5 în cadrul unui eveniment exclusiv, organizat la Face Convention Center. Atmosfera elegantă și dinamică a oferit contextul perfect pentru prezentarea celui mai recent model din portofoliul Audi: noul Q5, un SUV cu un design complet revizuit și tehnologii avansate.

Audi Q5 continuă o poveste de succes începută în 2008, afirmându-se ca unul dintre cele mai populare SUV-uri premium de clasă medie din Europa. Cea de-a treia generație marchează o evoluție majoră în ceea ce privește designul, tehnologia și eficiența, fiind primul SUV Audi construit pe noua platformă Premium Platform Combustion (PPC). Aceasta permite integrarea unor soluții tehnice avansate, asigurând în același timp flexibilitate și un caracter individualizat, adaptat cerințelor actuale de mobilitate inteligentă.

Design exterior – sportivitate funcțională

Noul Audi Q5 impresionează printr-un design exterior mai sportiv și mai rafinat, marcând un progres clar față de generațiile anterioare. Proporțiile sunt perfect echilibrate, cu o linie elegantă a plafonului, accentuând silueta impunătoare a SUV-ului. Partea frontală se remarcă prin  componente sportive, grila Singleframe, mai lată și poziționată mai sus decât în trecut, accentuând astfel caracterul agil și dinamic al modelului. Rezultatul este un SUV cu o prezență puternică, sportivă și elegantă.

Interior – conectivitate, confort, personalizare

Interiorul noului Audi Q5 reflectă filosofia de design Audi orientată spre consumator, punând accent pe o experiență intuitivă. Totul este construit în jurul principiului Human-Centric, cu o configurație a spațiului care răspunde direct nevoilor șoferului și ale pasagerilor, atât în ceea ce privește ergonomia, cât și funcționalitatea tehnologiilor. Bordul are o dispunere clară și echilibrată, susținând conceptul de Visual Clarity: liniile orizontale și structura panoului de comandă oferă o senzație de spațiu, ordine și control.

Elementul central al interiorului este reprezentat de Digital Stage – o configurație digitală avansată compusă din afișaje integrate perfect în designul habitaclului. Sistemul include un panou curbat cu tehnologie OLED, care reunește Audi virtual cockpit de 11,9 inch și ecranul tactil MMI de 14,5 inch, oferind o experiență vizuală clară și intuitivă.

Totodată, estetica interiorului este completată de Material Driven Design – un concept care îmbină tehnologia cu confortul senzorial. Suprafețele moi, textilele de calitate și elementele decorative sustenabile – precum Kaskade și Dinamica.

Motorizări și tehnologii de propulsie – eficiență și putere

Noul Audi Q5 este disponibil cu mai multe motorizări, toate optimizate pentru performanță și consum redus:

  • 0 TFSI quattro – motor pe benzină de 204 CP, cu sistem mild-hybrid de 12V;
  • 0 TDI quattro – diesel de 163 CP sau 204 CP, cu tehnologie MHEV (pe anumite piețe);
  • 55 TFSI e quattro – versiune plug-in hybrid de până la 367 CP, cu autonomie electrică de peste 60 km (WLTP);
  • Audi SQ5 TDI – versiunea de performanță, cu motor V6 de 3.0 litri, 341 CP și 700 Nm, accelerație 0–100 km/h în 5,1 secunde. (in curând)

Toate versiunile pot fi echipate cu tracțiune integrală quattro și transmisie automată (S tronic sau tiptronic). Suspensia adaptivă asigură o rulare confortabilă, indiferent de condițiile de drum.

Platforma PPC și tehnologia MHEV Plus

Noua generație Audi Q5 vine echipată standard cu tehnologia Mild Hybrid de ultimă generație – MHEV Plus – susținută de un sistem electric de 48 de volți. Această soluție inovatoare optimizează eficiența și confortul la volan, reducând emisiile de CO₂ și susținând motorul termic în multiple scenarii de rulare. Generatorul electric integrat (Powertrain Generator – PTG) poate furniza până la 18 kW (24 CP) și un cuplu suplimentar de 230 Nm, oferind sprijin în fazele de accelerație și posibilitatea rulării electrice limitate în manevre sau parcări.

Sistemul permite funcționarea electrică a compresorului de aer condiționat, menținând temperatura optimă în habitaclu chiar și atunci când motorul este oprit, de exemplu în timpul frânării sau opririlor la semafor. Bateria litiu-ion LFP (litiu-fier-fosfat) are o capacitate de 1,7 kWh și susține atât funcțiile electrice ale vehiculului, cât și procesele de recuperare a energiei – până la 25 kW în fazele de decelerare.

Prin integrarea acestei tehnologii pe platforma PPC (Premium Platform Combustion), Audi deschide drumul spre electrificarea progresivă a gamei Q5, urmând ca, ulterior, să introducă și versiuni plug-in hybrid cu baterii mai mari și opțiune de încărcare externă.

Sistem de infotainment inteligent și experiență acustică premium

Sistemul multimedia rulează pe Android Automotive OS și oferă acces direct la aplicații precum YouTube, fără a fi necesară conectarea unui smartphone. Actualizările se fac over-the-air, astfel că cele mai noi servicii Audi connect sunt întotdeauna la dispoziția utilizatorului. Sunetul este la înălțime datorită sistemului Bang & Olufsen Premium Sound, care include 16 difuzoare și un amplificator de 685 W, generând un sunet 3D impresionant prin tehnologia Symphoria, dezvoltată de Institutul Fraunhofer.

Variante de echipare și personalizare

Modelul nou este disponibil în trei variante de design exterior: standard, advanced și S line, fiecare având elemente distinctive. Modelul S primește o identitate proprie, accentuată de prize de aer frontale mai mari, cu formă de tuburi aerodinamice L-wing, și un difuzor spate redesenat, cu accente sport. Pachetul exterior negru este disponibil opțional pentru versiunile S line și S.

Clienții pot alege dintr-o paletă extinsă de unsprezece culori exterioare, inclusiv nuanțe exclusive pentru versiunile superioare, precum Ultra Blue, Daytona Grey sau Sakhir Gold. În plus, finisajele personalizate Audi exclusive oferă posibilități suplimentare de individualizare.

Jantele din aliaj variază între 17 și 21 inch, în funcție de motorizare și linia de echipare. Modelele S line și S vin standard cu jante de 19 inch, iar opțional sunt disponibile roți aerodinamic optimizate și chiar jante forjate de 21 inch în design S. Atracția gamei este roata tricoloră de 21 inch, cu un design extravagant și remarcabil.

Audi România își reafirmă angajamentul de a aduce și pe piața locală inovația, performanța și rafinamentul specific mărcii. Noul Audi Q5 nu este doar un SUV – este partenerul ideal pentru stilul de viață urban, dar și pentru escapadele de weekend, fără compromisuri în ceea ce privește confortul sau tehnologia.

Articole asemănătoare

O floare și un zâmbet

Postat de - 9 martie, 2020 0
FacebookTwitterDe Ziua Internațională a Femeii, jandarmii vâlceni au dorit să-si exprime recunoștința și aprecierea față de toate doamnele și domnișoarele,…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *