The Whistleblower este o dramă biografică, realizată în 2010, în Canada. Filmul a fost regizat de Larysa Kondracki. În românește a fost tradus Martor și acuzator.
Dar nu despre film, care merită văzut, vreau să vă vorbesc aici, deși în poveste apare un personaj, angajat de Națiunile Unite și care s-sr potrivi în povestea mea de azi.
Ce înseamnă Whistleblower? Nu mai comentez eu, vă duc direct la Wikipedia:
Avertizorul de integritate (whistleblower din engleză, într-o traducere aproximativă, cel care suflă în fluier) este un informator, o persoană care aduce la cunoștința publicului sau autorităților activități imorale sau ilegale petrecute într-un departament guvernamental, o organizație publică sau privată, ori o firmă. Informațiile despre activitățile ilegale care sunt oferite de un avertizor de integritate pot fi de mai multe tipuri: încălcarea legii, încălcarea regulilor sau regulamentului unei companii, o amenințare a interesului public sau a securității publice, precum și fraudă sau alte forme de corupție. Cei care se hotărăsc să devină avertizori de integritate pot alege să aducă informațiile la suprafață in două moduri: intern sau extern. Pe plan intern, un avertizor poate raporta neregulile observate altor persoane din cadrul acelei organizații, cum ar fi managerul superior. Pe plan extern, un avertizor poate aduce acuzațiile la lumină prin contactarea unor organizații externe, cum ar fi mass-media, guvernul sau forțele de ordine.
Avertizorii de integritate, se confrunta adesea cu represalii de la cei care sunt acuzați de presupusa ilegalitate. De aceea, în multe țări există legi pentru protecția avertizorilor de integritate, dar această formă de protecție nu îi poate apăra de toate problemele cu care se vor întâmpina. Avertizorii de integritate se pot confrunta cu acțiuni în justiție, plângere penală, stigmă socială, pierderea locului de muncă sau a poziției deținute. Alte două clasificări ale modului de avertizare sunt legate de tipul de organizații la care cineva denunță nereguli: sectorul privat sau sectorul public. În fiecare categorie, obstacolele cu care avertizorii de integritate se întâmpină pot fi diferite. Avertizarea de nereguli în sectorul public poate să conducă la acuzații penale și posibilă închisoare. Pe de altă parte, avertizarea de nereguli în sectorul privat poate duce la pierderea jobului și acuzații legale și civice.
Eu îl văd pe Călin Georgescu un Whistlerblower. Trec peste faptul că este un sinucigaș, rămâne esențialul. Un avertizor de integritate nu are viață bună. În cazul nostru, domnul Călin Georgescu nu este un personaj real, pare și acționează ca un personaj de roman, care se scrie sub ochii noștri. La care participăm, voit sau fără voie, prinși în narațiune, ca într-un năvod.
El este un candidat la președinția unei țări din Estul Europei, care se trezește, brusc, propulsat de banul văduvei (o formulă de crowfunding, de într-ajutorare, în care fiecare doritor pune un bănuț, ca să se construiască biserica) și de o rețea socială, pe primul loc într-o competiție, nemiloasă.
În joc intră o țară și politicienii corupți, care au sărăcit-o. Care nu au înțeles zeci de ani, că cetățenii ei, ai țării, sunt cea mai importantă resursă. Care a fost, cândva, o țară independentă politic și economic și căreia i s-a luat totul. O țară bogată, cea mai bogată din Est. O țară vânată de marile corporații și care a fost colonizată, prin trădarea politicienilor ei. Care a devenit o colonie a corporațiilor, care, firesc, au devenit proprietari pe tot. Care nu mai aparține cetățenilor, mulți, alungați de acasă de sărăcie și nevoi. O țară doar în mică măsură, a națiunii și statului, prin urmare, nici a cetățenilor ei.
După treizeci de ani de exploatare și cuceriri, cetățenii, până atunci drogați cu concepte ca democrație, libertate, privatizari etc constată că au fost furați de toate drepturile lor fundamentale, exact de aceia pe care i-au crezut cinstiți și pe care i-au lăsat să le apere drepturile, în instituțiile statului. Ei constată că nu există libertate, fără drept de proprietate. Că au devenit, din cetățeni liberi, sclavi ai unui sistem corupt, din interior și din exterior.
Pe acest fond apare Călin Georgescu, personajul de roman. Personaje suntem și noi, toți. Și cei buni și cei hoți.
(Va urma)
Silviu Popescu
