Biserici uitate din mica Valahie (4) Biserica din Urșani

Una dintre ctitoriile de seamă ale celebrului vătaf de plai Ion Popescu Urşanu este biserica din satul Urșani, cu hramurile Intrarea în Biserică a Maicii Domnului și Sfântul Ioan Bo­te­zătorul, ridicată la 1800, şi care păstrează unul dintre cele mai ample tablouri votive, expresie a unei adevărate genealogii ilustrate, dar și un valoros document de epocă.

Pisania citită de epigrafistul Constantin Bălan pune în valoare  dorinţa ctitorului principal de a-şi nemuri propriul nume, dar și pe al întregului său neam, în spiritul comuniunii creştine de neîntrerupt între cei plecaţi în veşnicie şi cei rămaşi. Sen­ti­men­tul apartenenţei la comunitatea creştină a locului, dintre ai cărei mulţi membri participă, după putere, la edificarea bisericii, răzbate dintre rândurile generoasei pisanii: „† Această sfântă şi dumnezăiască biserecă, iaste dinŭ temelie zidită şi în­fru­musăţată, cu toată cheltuiala şi osteniala dumnialui, jipanŭ Ionŭ Popescu, care şi vătafŭ să află acestui plai Hurezu, întru cinstia şi lauda praznicu lui Vovedeniia Sfintei Născătoarei de Dum­ne­zău, care şi întru pofali Sfântului Ionŭ Botezătoriu aceste amândoao sfinte praznice le să­vâr­şaşte dumnialui, ctitoru, câtŭ de a se pomeni dumnia lui şi pă­rin­ţii cei răposaţi, în viacŭ şi după moar­te, totŭ niamu dumnialui.

(…) Şi la această, bisiarecă s-au mai îndemnatŭ de au mai aju­ta­tŭ şi alţi ctitori, cu bani şi cu ajutoriu, cumŭ deosăbitŭ arătu. Po­me­neşte Doamne: † Ionu, Ne­di­a­lia, Costandinŭ, Dum­(i)­tru, Ni­co­lae er(e)u, …”

Tabloul votiv de la biserica din Urşani se desfăşoară pe zidurile de sud, vest şi nord ale pronaosului şi este datat 1802-1803. În afara numelor şi a eventualelor grade de rudenie dintre ctitori, inscripţiile aflate în dreptul uno­ra dintre personaje men­ţio­nea­ză contribuţia lor efectivă la ridicarea lăcaşului: „jupanŭ Bar­bu… bratŭ (fratele) vătafu a fost purtători de grijă la această biserică şi au şi isprăvit-o;” „Costanădinŭ … bratŭ au ajutu­ratŭ cu taleri” .

Deși reprezen­tarea portretelor de ctitori nu se abate de la tradiția postbizan­tină, totuși, veșmintele, fiziono­miile, felul în care personajele își poartă părul sau năframele, în cazul femeilor, podoaba faci­ală, în cazul bărbaților, cu toate sunt o imagine a moșneanului din Oltenia de sub munte, la începutul secolului al XIX-lea.

Pe zidul de nord al pronaosului apare, în dreptul personajelor re­pre­zentate, înaintea lungului şir de nume ce le însoţeşte, câte o inscripţie care atestă rolul se­cun­dar al acestora, fiind vorba despre cei care n-au putut contribuit cu bani la ridicarea lă­ca­şului ci doar cu materiale, alimente sau pur şi simplu cu truda lor: „Prisoase. Aceşte ce să nu­mescŭ prisoase au ajuturatŭ, cine cu ce au putut, mai multŭ cu lergătura”.

O inscripție de la proscomidiar, datată 1805, consemnează nu­me­le meşterilor zugravi: Milcu, uce­nicul său Gheorghe, şi Pre­da, din judeţul Gorj. Numele zu­gra­vului Preda e scris şi pe zidul de vest, deasupra intrării din pronaos, însoţit de leatul 73­13, adică anul 1805.

Numele celui care zugrăveşte exteriorul bisericii e nemurit într-o inscripţie de pe zidul ex­terior de nord: „Dinu zugrav din judeţul Gorj”.

Foarte in­te­re­sant, lângă el este trecut Ionu Andrei care „dă vari sfintei bisărici, la zugră­vit”. Acest An­drei trebuie să fi fost o cal­fă care prepara stratul pentru fres­că.

Biserica se află pe un tăpșan din mijlocul satului Urşani și se impune privirii prin arhitectura ei majestuoasă și armoni­oasă.

Dimensiunile neobișnuit de mari pentru zona rurală, dar și măiestria execuției sunt me­nite să pună în evidență prestigiul ctitorului și dorința lui de a-și păstra numele într-o zi­dire exemplară.

Spre deosebire de majoritatea ctitoriilor post­brâncoveneşti din Oltenia de nord care au planul în for­mă de navă, cea de la Urşani este de plan triconc, adică are trei abside, cea a altarului și încă două, pe laturile de nord și de sud ale naosului.

Cele două turle, de pe pronaos şi de pe naos, așezate baze cubice, sunt decorate cu elemente de stu­catură. Pridvorul deschis se con­tinuă prin succesiunea ce­lor­lalte spaţii de cult: pronaosul, naosul şi altarul poligonal, cu şapte laturi la exterior şi se­mi­circular în interior.

Corpul lăcaşului e încins cu un brâu median, mărginit cu o decoraţie în forma dinţilor de lup. În registrul superior re­gă­sim friza alcătuită din arcade oarbe în care sunt zugrăviţi cu multă pricepere profeţii Ve­chiu­lui Testament şi sibilele an­ti­chităţii, biserica din Urșani fiind unul dintre remarcabilele mo­numente ecleziale cu pic­tu­ră­ exterioară, încă păstrată, din județul Vâlcea. După lucrările de restaurare din ultimii ani, biserica a fost din nou învelită cu șiță, ca la începuturile ei.

Pe zidul de vest al pridvorului este zugrăvită, scena Judecăţii de Apoi. În rândurile pă­că­to­şi­lor­ munciţi la iad se află in­clu­să o categorie mai puţin în­tâl­nită în iconografia epocii: „Cei care dorm duminica”, adică cei care nu participă la Sfânta Liturghie, preferând somnul în locul rugăciunii.

Luiza Barcan