Eminescu, conștiința națională: Situaţia politică e plină de furtună şi de pericole

48 0

Pe când la noi în ţară atenţia publică e absorbită de fenomenele de corupţie şi de cădere, ce le prezintă un partid în disoluţiune, ale cărui miasme se răspândesc, umplând spiritele cele mai bune de slăbiciune şi de îndoială, în afară de marginile ţării noastre se pregătesc lucruri proprii a da o altă faţă Europei.

Deşi, până mai ieri, se ştia de toată lumea că relaţiile dintre Germania şi Austro-Ungaria sunt bune, că, în aproape toate cestiunile esterioare, aceste puteri merg mână ‘n mână, totuşi nimeni nu cunoştea mai de aproape natura acestor relaţii, nu ştia dacă ele consistă într-un consimţimânt de mai nainte stabilit asupra tuturor cestiunilor ce s-ar putea ivi în urma Tratatului de la Berlin sau dacă ele mergeau mai departe, constituind o alianţă adevărată, fixată prin documente autentice.

Ocolul pe care d. de Giers, ministrul de esterne al Rusiei, l-a dat – în afaceri de familie – Curţilor Europei au dat însă ocazie la o sumă de descoperiri cari au început a nelinişti spiritul public şi a dovedi că situaţia politică e plină de furtună şi de pericole.

Imediat în urma plecării sale din Germania, unde fusese foarte bine primit şi avuse o întrevorbire cu principele de Bismark, o foaie acreditată, ale cărei inspiraţiuni se datoresc oficiului de esterne, a afirmat că înţelegerea între Austria şi Germania nu este numai un fel de acord în privirea intereselor comune, ci e stabilită în scris prin act autentic.

Austria n-a prea fost mulţumită cu enunţarea aceasta publicistică, căci, când un lucru se întâmplă în taină şi e menit a rămânea tăinuit, descoperirea nu poate fi decât neplăcută, mai ales când ea e de natură a da loc la esplicaţiuni între două puteri de o potrivă şi rivale cum e Austria şi Rusia. Cu toate acestea, în momentul întâi ştirea aceasta era de natură a linişti lumea financiară şi politică. Oricât de puternic ar fi imperiul de la nord, nu poate risca un război în contra celor două mari puteri ale Centrului Europei. În contra uneia din ele chiar succesele ar fi neînsemnate şi pierderile mari; în contra amândurora Rusia ar rămânea învinsă.

Dar numaidecât se ivi o altă ştire care slăbi în mod considerabil efectele celei dentâi. „Gazeta de Colonia” comunică condiţia de căpetenie pe care se întemeiază alianţa austro-germană. Nu în orice caz era valabilă şi obligatorie pentru amândouă părţile. Numai atunci când una din aceste două puteri ar fi atacată din două părţi, cealaltă e obligată a-i veni în ajutor. dacă atacul s-ar întâmpla numai dintr-o singură parte, cealaltă aliată e liberă în acţiunea ei şi poate decide orice crede că ar fi practic pentru dânsa. Cheia acestei convenţiuni pare a fi următoarea: după încheierea Tractatului de Berlin, Germania a prevăzut posibilitatea unei alianţe ruso – franceze, pe când Austria, care, prin ocupaţiunea Bosniei şi Herţegovinei, iritase în grad mare susceptibilitatea Rusiei, putea să presupuie că această din urmă va apela şi la Italia. În decursul politicei sale de unitate, Italia a cam perindat alianţele; ea a câştigat Lombardia prin alianţă franceză, Veneţia prin cea germană; se putea deci presupune că, pentru a câştiga Triestul şi Trentinul, nu va fi surdă la propunerile Rusiei.

Cum însă ar ieşi alianţa austro-germană, calculată cazuistic pe aceste eventualităţi de mai nainte determinate, dacă Germania n-ar avea a face decât cu Franţa şi nu cu Rusia, dacă Austria n-ar avea în contră-i decât Rusia şi nu Italia? Aceasta a fost întrebarea gravă ce s-a născut în urma descoperirii de mai sus şi care a imprimat înţelegerii un caracter şi mai problematic. Abia se pusese în avanscenă aceste amănunte asupra înţelegerei austro-germane şi se născuse siguranţa că în ea nu mai e loc pentru un al treilea, când ni se dete un nou signalment al ei: nu este încheiată decât pe cinci ani; s-a stabilit la 1879 şi espiră în octomvrie 1884.

Toate aceste descoperiri la un loc au făcut a se presupune că evenimentele la cari ele se referă se apropie, o presupunere întărită încă prin înarmările Rusiei, prin crearea de nouă drumuri de fier strategice spre marginea Poloniei, prin întărirea graniţelor ei. În fine, zilele din urmă secretarul cel mai intim al princepelui de Bismarck, fiul său, contele Herbert, a sosit la Viena cu depeşi pentru ambasadă şi pentru contele Kalnoky. Acest din urmă eveniment caracterizează pe deplin gravitatea situaţiunii. Va fi avut a aduce admoniţiuni Austriei de-a nu se încrede în asigurările de pace ale Rusiei şi de a se pregăti repede în vederea unui apropiat război? Acesta se presupune c-ar fi cuprinsul misiunii sale, căci acelaşi sfat l-au repetat foile germane la adresa Italiei, căreia i-au făcut grave imputări pentru că n-a creat căi ferate strategice şi nu e îndestul de preparată pentru ofensivă când ar veni momentul de a-şi ţinea cuvântul cu care a intrat în alianţa austro-germană.

E curios ca în preziua unor evenimente, ale căror urmări sunt aproape incalculabile, cei ce ne guvernează să nu aibă alte griji decât de-a semăna dezbinarea şi neliniştea prin propuneri de reformă constituţională. Oamenii aceştia, care-n fiece zi inventează un nou teren pentru aplicarea maniei lor de înnoire şi prefacere, par a voi să ameţească ţara, s-o preocupe atât de mult cu luptele dinlăuntru încât, în cazul unor complicaţiuni esterioare, să nu ştie unde-i e capul.

N-ar fi oare bine ca primul ministru, în loc de-a se preocupa de prefacerea colegiilor şi de electivitatea magistraturii, să aibă ochii aţintiţi asupra celor ce se petrec în afară şi să recomande amicilor săi politici nu numai cumpăt, dar chiar o renunţare momentană la planurile lor de reforme demagogice?

 Mihai Eminescu – 15 decembrie 1882

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *