Din 2012, ceramica de Horezu este inclusă de UNESCO în lista patrimoniului cultural imaterial. Conform UNESCO, confecționarea ceramicii de Horezu este “un meșteșug tradițional unic”, practicat atât de bărbați cât și de femei. Bărbații extrag lutul, care apoi este curățat, udat, frământat, tescuit, amestecat și porționat. Din lutul prelucrat se modelează vasele. Femeile sunt cele care decorează obiectele, folosind culori, instrumente și simboluri tradiționale.
Dar de ce la Horezu? De unde vine lutul? Dar pigmenții naturali? Aici trecem de la patrimoniu cultural la geodiversitatea locală.
Lutul, materia primă pentru ceramica roșiatică, este obținut din argile extrase din Dealul Ulmului. Acestea s-au format acum 5,9 – 4,9 milioane de ani (Ponțian) într-un fost bazin marin de sedimentare, extins pe teritoriul din sudul Carpaților – Bazinul Dacic – al domeniului Paratethys. Argilele s-au acumulat prin sedimentare pe fundul unei mări puțin adânci, salmastre, semi-închise, peste stratele mai vechi cu nisipuri și conglomerate în care s-au format trovanții de vârstă Meoțian (8-5,9 milioane de ani). În aceste argile întâlnim o mulțime de fosile ale microorganismelor care trăiau în străvechea mare, în special ostracode.
Culorile specifice erau preparate tot din materii prime găsite în zona Olteniei de sub Munte. Albul se obține din caolinul extras din valea Râmeștilor, care era folosit în proporție de 90% și la obținerea verdelui, în amestec cu oxid de cupru ars, și a albastrului, în amestec cu cobalt. Negrul, numit local negru-piper, se obține dintr-un strat cu magnetit de la Slătioara, iar cărămiziul-ocru din argile cu hematit extrase din zona satului Rugetu, dintre Slătioara și Vaideeni.
Geodiversitatea argilelor formate acum 5-6 milioane de ani a oferit locuitorilor satului Olari șansa de a folosi aceste roci și minerale locale pentru a crea minunatele vase cărămizii, ornate cu simboluri și culori specifice, dezvoltând un meșteșug perfecționat și transmis timp de secole din generație în generație, care acum este în lista patrimoniului cultural imaterial UNESCO.
Florin Stoican
