Privire generală…
În ultimii ani ai comunismului românesc, Ceaușeștii și argații lor politici reușiseră să șteargă aproape orice urmă a frumoasei vieți interbelice din întreaga Românie. Casele, bisericile, parcurile și bulevardele de promenadă, tot ceea ce înfrumuseța un oraș, fuseseră rase la pământ și înlocuite cu insipide betoane dreptunghiulare și cu turnulețe și gigantice coșuri industriale, care înlocuiseră parfumul teilor și castanilor, cu fumul cărbunelui ars sau cu clorul și alte elemente mendeleeviene risipite cu larghețe peste populație, ajutând astfel din plin la scăderea mediei speranței de viață a românilor. Oricum, ceea ce trăiam noi atunci, numai viață nu se putea numi!
Într-un decembrie sângeros am alungat comunismul (asta am crezut, dar…) și anii au trecut. Nu mai avem aer nerespirabil, dar avem… cerșetori. Nu mai avem magazine goale, dar avem… șmenari. Nu mai avem duri secretari de partid, dar avem o … administrație coruptă! Multe lucruri s-au schimbat și în majoritatea lor, nu în bine.
Am ales acest titlu pornind de la un cântec lansat de cantautorul arhitect, Alexandru Andrieș, cel care în anii 80 satiriza perfect atmosfera orașelor comuniste… (Ce oraș frumos, fabrici și uzine…)
Sădim betoane!
Noi credeam, ce proști am fost, că după Revoluție, vom încerca să revenim la frumusețea și liniștea de dinainte de război. Cât ne-am înșelat! Într-adevăr, s-a început să se reconstruiască țara, dar cum? Au apărut antreprenori veroși care, în combinații cu administrații corupte, au început să ridice tot felul de coloși de beton, într-adevăr moderni și atractivi, dar cu ce preț? Dărâmând și ceea ce mai rămăsese (puțin) din farmecul interbelic. S-a construit haotic și primele victime au fost copacii seculari și puținele zone verzi. S-a tăiat excesiv, s-au distrus parcuri întregi pentru a face loc supermarketurilor sau a blocurilor de birouri. În loc ca mall-urile să se construiască în afara orașelor, ca în occidentul civilizat, la noi s-au trântit de-a ghiotura cât mai central. Arhitecții urbani au dispărut s-au au fost ignorați, nu s-a respectat nici-un regim de înălțime sau o linie arhitectonică. Practic, în mai toate orașele României, nu s-a mai sădit un pom ci doar… betoane. Totuși, ca să arate, cică, le pasă de natură, primarii s-au pus pe montat mii și mii de ghivece, și ălea betonate, și le-au umplut cu panseluțe sau alte flori. Numai că horticultorul principal, în acest caz, a fost nimeni altul decât… Marele Șmen. Florile se schimbă la intervale scurte, (de ce oare?), în general furnizorii de plante decorative fac parte din familia directă a primarului sau a vicelui, parandărătul este în… floare, asta ca să facem un joc de cuvinte.
Deci avem betoane în loc de iarbă sau gazon, și aer irespirabil în loc de parfumul teilor și a castanilor!
Cea mai bănoasă meserie, cerșetoria!
Știm că suntem o țară nu prea bogată, știm că nu avem salarii și pensii pentru un trai cât de cât asemănător cu cel de afară, știm dar nimic nu justică amploarea pe care a luat-o cerșetoria! Să ne aducem aminte că, imediat după 1989, știindu-se apetitul românilor pentru biserică, au apărut, mai întâi, cerșetorii în sutană. Peste tot găseai un călugăr sau o măicuță, toți falși, care cică strângeau bani pentru refacerea sau construcția unui sălaș bisericesc. Ceea ce era ciudat consta în faptul că respective biserică pentru care se cereau donații, niciodată nu se aflau în apropiere ci la sute de kilometri, probabil, ca să nu se poată verifica destinația banilor. Cerșeai în Craiova pentru o biserică din Neamț, cerșeai în Constanța pentru un schit în Lipova sau cerșeai la Oradea pentru o mânăstire în Delta Dunării.
Până să se autosesizeze poliția, dar și Biserica, în timp de circa 5-6 ani, cerșetorii în sutană au adunat de la proști sau miloși, sute de milioane de dolari. Bineînțeles, nu s-a reparat sau ridicat vreun așezământ religios!
Și acesta a fost doar începutul cerșetoriei, practicată la scară națională și, trebuie să o recunoaștem, era o practică pasivă, dar care, cu timpul, s-a transformat într-una agresivă!
Asediul restaurantelor și teraselor.
Una dintre afacerile care, efectiv, au explodat, a fost industria ospitalității. Hoteluri, restaurant, terase, baruri, ceainării și cofetării, au apărut cu miile peste noapte. Trebuie să admitem că noi, românii le-am dorit și așteptat decenii întregi. Ce este oare mai plăcut decât, obosit fiind după o zi de muncă, să fii cu amicii sau familia, într-un loc plăcut, unde să bei un suc, o bere sau o cafea sau chiar să mănânci ceva ales? Nu ne vom opri în acest material la o problemă gravă a sistemului, profesionalismului angajaților, ci, doar, la o formă agresivă exercitată asupra clienților de către grupurile organizate de… cerșetori!
De dimineață, în jurul teraselor se organizează adevărate comandouri de cerșetori agresivi. În timp ce tu încerci să savurezi tihnit o cafea sau să deguști un pateu cald, apar hienele! Sunt câte trei-patru care nu vin toți odată, ci, pe rând și se așează aproape lipiți de masa ta și cer fie bani, fie țigări, iar cei mai obraznici, vor să le cumperi un meniu complet. Nici nu mai vin cu justificări de boală, de foame etc, ci direct cer! Și nici nu mai așteaptă să primească ceva, de la început cer o sumă bunicică, de la 5 la minim 10 lei! Și dacă-i refuzi, să te ferească Dumnezeu de ce le iese pe gură, înjurături și chiar blesteme. Ba, au fost cazuri când cerșetorii de profesie, în urma unui refuz, au scos și ațâțat amenințător un briceag sau chiar un șiș! Și asta în timp ce majoritatea angajaților îi tratează cu nebăgare de seamă. Dacă te plângi la chelner sau chiar la patron, e ca și cum ai încerca să faci o conversație cu vreun surdo-mut!
Cât despre Poliția Comunitară nu are timp de cerșetorii agresivi, fiind ocupată cu amendarea părinților care-și lasă copilașii să se joace pe iarbă, România estr singura țară în care iarba parcurilor dintr-un oraș betonat este interzisă copiilor și nu numai. România a rămas și în anul de grație 2022 țara plăcuțelor comuniste NU CĂLCAȚI IARBA!
Aveți grijă cui și cât dați de pomană
Biata mea mamă mă învățase ceva. E uman să dai de pomană, dar dă-o cui merită, cui chiar are nevoie. Astfel, când făceam pachete de pomană sau parastase, după ce lăsam câteva angajaților cimitirului pe celelalte pachete le păstram și le distribuiam pe stradă, exact oamenilor bătrâni și săraci, care nici măcar nu cerșeau având în ei o oarecare mândrie. În schimb, porțile cimitirelor sunt pline de vlăjgani și femei tinere, care se aruncă efectiv pe tine și-ți smulg pachetele din mână. Ba, mai mult, după câțiva metri, dai de adevărate grămezi de alimente aruncate pe jos, fiindcă cerșetorii de profesie selectează, după gust, conținutul pachetelor. Restul este aruncat cu nesimțire. În general, se opresc doar bucățele de carne sau salam și paharul tradițional de vin. Fructele, legumele și coliva sunt aruncate și de ele beneficiază doar insectele și alte rozătoare trăitoare prin cimitire. Și, deși fiecare cimitir are în soldă gardieni, deși sunt și comunitarii prin preajmă, nimeni și nici măcar popii nu iau atitudine împotriva cerșetorilor agresivi. Iar gunoaiele alimentare tronează în grămezi după fiecare slujbă de sâmbătă, ziua parastaselor, sau după fiecare înmormântare!
Musafirii nepoftiți...
Apropo de înmormântări, să vezi cum reacționează Frăția Cerșetorilor. În mod general, cel puțin la oraș, după înmormântare are loc o masă de pomenire într-un anumit local ales. Conform obiceiului, la această masă sunt așteptați toți cei care au participat la înmormântare: familie, prieteni și cunoștințe.
Dar să vezi ce se poate întâmpla… termini treaba în cimitir, dai pachete, supraveghezi lucrările de la mormânt, achiți preotul și groparii după care te îndrepți spre localul ales de pomană. Surpriză! Deja sunt câteva mese ocupate cu cerșetorii orașului, bine informați (de cine) de locația parastasului. Murdari, mirositori și obraznici nu se dau plecați până nu mănâncă și ei după care cheamă câteva taxiuri și pleacă la un alt parastas din alt local. Să-i auzi cum vorbesc între ei: băăă, la două e pomană la…, la trei la… Cerșetorii știu și cunosc tot și se pare că fac schimburi de informații între ei. Ei știu la ce oră are fiecare înmormântare și unde se ține parastasul. și nu contează câte stele are localul, la mese îi vei găsi pe cerșetorii obraznici, jegoși și urât mirositori!
Și iar revenim la o întrebare pusă mai sus: Ce naiba fac patronii și chelnerii de permit unor asemenea specimene să conturbe un parastas? Oare ce interese nevăzute sunt la mijloc? Unul îl bănuim, cerșetorii, mâncând și ei, măresc nota de plată și deci profitul patronului!
Triumviratul sinistru: poliție, patron și cerșetor…
Vrem, nu vrem, nu putem să nu facem o legătură între cele trei categorii: patronat, poliție și cerșetori! Și asta fiindcă dacă primele două și-ar face elementara atribuție, cea de a treia nu ne-ar mai agasa la nesfârșit!
Și facem o mică paranteză, reamintind un fenomen petrecut în anii 90, în Finlanda! Cerșetorii români, în marea lor parte mai colorați, invadaseră locurile publice din Finlanda și-i agresau pe nordici. Poliția finlandeză a încercat să intervină, dar nu avea acoperire legală. În Finlanda nu exista o lege contra cerșitului fiindcă, surpriză, cuvântul CERȘETOR nu exista nici măcar în dicționare. Deci a fost nevoie de pleava noastră ca finlandezii să afle că există… cerșitul!
Dar să revenim la triumviratul: poliție, patronat și cerșetori. Este clar că fire nevăzute leagă cele trei categorii, nu în totalitate dar în mare parte, dar motivele conexiunii nu sunt cunoscute sau sunt obscure. Un motiv bănuit și de multe ori verificat constă în faptul că mulți primari sau aleși ai neamului se bazează pe voturile aceste pegre. Și cum cerșetorii și șmenarii sunt mulți, voturile lor contează iar Poliția, în special cea Comunitară, la ordinal direct sau voalat al politicienilor, închide ochii iar cerșetorii și șmenarii o duc bine și chiar se înmulțesc. Nu contează deranjul cetățenilor onești, contează doar votul pegrei. Bravos națiune, o binemeriți!
În loc de muncă, șmen!
Pe vremea răposatului șmenarii nu erau prea mulți, dar și ăia lucrau sub oblăduirea miliției corupte. Aproape fiecare milițian urban își avea cota lui de profit din șmenurile făcute în urbea respectivă. Printre șmenari, nu prea diversificați, se aflau cei care plasau hârtii în loc de mărci, cei care umpleau pachete de Kent cu ziare vechi, sau parfumurile cu apă chioară colorată și apoi le vindeau la preț de Occident.
Trebuie totuși să remarcăm că vechii șmenari nu erau agresivi, nu ei veneau grămadă peste tine ci tu îi căutai fiindcă aveai nevoie de un Kent pentru doctor, de o cafea Wiener pentru gestionarul de la Alimentara sau de un parfum-deodorant pentru profesoara copilului tău.
Deci șmenarii se ocupau doar cu valută, țigări și coloniale, dar între timp a venit revoluția și să vezi ce-a urmat.
Au murit valutiștii, trăiască șmenarii!.
După revoluție. șmenarii s-au înmulțit și și-au diversificat afacerile. Azi găsești șmenari la auto-service care îți înlocuiesc piese la mașină cu vechituri luate de la dezmembrări, dar vândute la preț de fabrică. Îi găsești la punctele GSM unde dacă faci prostia să-ți lași mobilul pentru o intervenție, ai toate șansele să-ți iei mobilul înapoi cu piesele originale înlocuite cu vechituri de la alte telefoane.
Îi găsești cam peste tot pe șmenari, dar din păcate, neamul ăsta toxic s-a infiltrat în structurile administrative și nu mai poți să obții o aprobare sau vreun act necesar, fără a nu da șpagă ipochimenilor slujbași din primării și consilii, fie ele locale sau județe. La nivel în mai înalt, șmenul s-a transformat în vestitul paraîndărăt prin care nici-un antreprenor nu poate obține un contract. Au fost și probabil mai sunt parandărături care merg chiar până la 30% din valoarea contractului și banii se întorc în buzunarul celui care și-a aprobat sau înlesnit contractul respective.
Se poate spune că șmenarii i-au depășit ca număr pe cerșetori și în privința banilor nici nu se mai poate face nici-o comparație. și dacă aduni puterea și banii celor două nocive categorii, vei constata că la nivel urban corupția a devenit o caracatiță cu multe tentacule și imposibil de învins. Este un război permanent din care doar locuitorii obișnuiți pierd și au mereu de suferit. Cerșetorii, șmenarii și organele de forță și administrative sunt cei care câștigă mereu și, culmea, îți mai râd în nas, convinși că lor nu li se poate întâmpla nimic. Doar au puterea, banii, poliția și justiția de partea lor!
Orașul moare, șmenul trăiește, administrația prosperă!
În România anului 2022, din ce în ce mai multe localități arată ca după război. Fostele întreprinderi comuniste sunt azi ruine periculoase, oamenii pleacă în alte locuri, orașele devin pustii, pe străzi domină câinii și pisicile Vagaboande, și totuși singurii care prosperă, în detrimentul orașului și a puținilor locuitori rămași, sunt, în continuare, cerșetorii și șmenarii, nu oamenii care abia se descurcă la limita decenței deși muncesc ore multe și nu munci ușoare dar în schimb, în general, prost plătite.
În România anului 2022 se pare că nu merită să muncești cinstit, ci, mai bine, cerșești sau dai șmenuri. Și nici nu-ți trebuie mai nimic decât un pic de protecție administrativ-politică, pe care însă trebuie să o întreții cu cotă parte din profitul tău necinstit!
Ah, ce oraș… ( concluzie)
Am început acest material-protest cu versurile lui Alexandru Andrieș, Ah, ce oraș frumos, fabrici și uzine…
Azi, din păcate, nu mai avem orașe frumoase, cu câteva excepții de rigoare, nu mai avem nici fabrici și nici uzine dar avem, cu prisosință, cerșetori și șmenari, indivizi care toată ziua ne agasează traiul cotidian și nimeni nu ne apără, nimeni nu face nimic..
Ah ce oraș frumos !
Condus de mizerabili!
Un pamflet scris de George Hodorogea
