Rugăciunea inimii – minunată şi puternică, poate fi de folos oricui, în orice împrejurare a vieţii!

141 0

 „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul (păcătoasa)” – este Rugăciunea Inimii, numită şi Rugăciunea Minţii sau Rugăciunea Minţii în Inimă. 

Acesta-i, poate, singura dintre toate rugăciunile ortodoxe, care implică respiraţia.

Cât rostim: ”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul (păcătoasa)”, ne ţinem puţin respiraţia, apoi expirăm lung şi ne concentrăm pe ce simţim.

Când inspirăm, să urmărim cu mintea coborârea aerului în plămâni şi să spunem:”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu”, iar când expirăm aerul să spunem „miluieşte-mă pe mine păcătosul (păcătoasa)!”. Acest lucru se face pentru a permite minţii să se fixeze pe rugăciune şi să se întoarcă în inimă.

Numele ei – adică Rugăciunea Inimii sau a Minţii – exprimă chiar puterea de a crea legătura minţii noastre cu inima.

Cheia este chiar numele sfânt al lui Iisus, care, atunci când este repetat fără oprire,  întrerupe fluxul minţii negative şi restabileşte comuniunea interioară cu Dumnezeu.

Cei mai mulţi călugări o spun continuu, indiferent ce ar face.

Printre darurile pe care ni le aduce se numără vederea în Duh sau clarviziunea, dar aceasta-i doar o consecinţă firească a rugăciunii, ca şi sfinţenia, nu scopul ei.

În vreme ce noi spunem „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, milueşte-mă pe mine, păcătosul”, mintea de zi cu zi ne aminteşte de facturi şi rate neplătite, că ne doare nu ştiu ce organ, că ne este frig, cald sau foame, ca ne-a agresat cineva, că ne-a părăsit X sau Y!

Văzând toate acestea prin proprie experienţă, putem înţelege că mintea omenească are puteri încă necunoscute, care servesc perpetuării suferinţei şi întunericului interior.

Iar Rugăciunea Inimii tocmai asta face: ne împinge pe drumul care face legătura dintre inimă şi mintea noastră, spulberând toată energia negativă.

Poate ar  trebui să ne luăm liber „de la mintea lumii înconjurătoare”, să ieşim din fantastica ei zdruncinare şi să alergăm cu toată bucuria şi neîngrădit către fiinţa noastră.

Mintea negativă ne va da prilej de „împiedicare”  în rugăciune şi ne vom întâlni cu asta imediat ce începem sa o rostim.

Lucrurile rele ale lumii sunt uşoare. Aproape că vin de la sine. De la sine vine gândul rău, nu  este nevoie să facem efort.

Pentru gândul bun, însă, este nevoie de curaj. De credinţă. De toleranţă, de muncă şi de multă răbdare.

Iar pentru a rosti o rugăciune,  avem nevoie de toate calităţile şi virtuţile interioare, care se consolidează pe măsură de trecem obstacolele mentale.

Dacă vom încerca să spunem Rugăciunea Inimii neîncetat, mai ales atunci când avem o cumpănă, vom observa o „altă minte” care se gândeşte la provocările zilnice.

 

Mihaela Iliescu

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *