Pățanie adevărată din Vâlcea, cu un urs care a făcut „mor, morr” până a murit de plictiseală

52 0

Mergem în una din ultimele nopți de vară, la munte. Aproape de casă, loc liniștit, cu verdeață, râuleț, poiană, cabană, foișor, brăduți, tot tacâmul. Fără maneliști, gunoaie, nimic aiurea. Doar noi, adică eu și iubirițul meu. Plus alți doi iubiriți. El și ea… la ce Dumnezeu v-a dus gândul?

Prea frumos să fie adevărat. Neahhh… nu-s urși aici, nici vorbă! Am prins pe Dumnezeu de picior!

Mă, fraților, păi numai ce am coborât din mașină și alea 30’j de grade de acasă s-au făcut freon pur, numai vreo 12 coloana de Mercur, și ăla retrograd.

Da’ n-are nimic, cu polarul de fleece e ok, nu mai dârdâim. Umflăm saltelele, umplem corturile cu saci de dormit și extra-pături, mai luăm o vestă în spinare,facem păpica, halim, bem ceva, mai luam o geacă peste vestă. Tremurăm vârtos ca să ne încălzim și pe la miezul nopții, ne îndesăm bine în saci şi țuști, în saci. 6 grade!

Cu nasu-n puf, somn de voie.

Numa’ că, lichidele alea înghițite trebuie să și iasă cumva. Pe la 4, în toiul nopții, mă rup dureros de sacul cald şi înjurând mormăit (m-a mâncat undeva să mormăi!), ies în bezna și mai dureros de rece. Băăăi, ce de stele… căcălău! Termin de hlizit la stele şi mă vâr la loc. Când să ațipesc siderată de bolta strălucitoare, aud ceva grohăituri, depărtişor. Zic – mi se pare! am auzenii!

Îmi dau curaj c-a fost vreo creangă și vâr cornu-n pernă iar. Mor. NU eu! Mor-mor-mooorrr!

Vâjti! Ciulesc urechile… mormăitul, şi mai aproape. Băi, o fi vreun cerb. Îl zgâlțâi pe al meu și îi strecor oarecum suav: „Mi se pare că aud ceva afară… nu te speria… pare a fi un cerb”. El – nu e nimic, ți se pare!

Mor-mor-mooorrr! pfff…

Haiti! Fuga, ia sacul și hai în mașină repede! Bineînțeles, scotocește inutil după cheile mașinii 3 minute lungi cât coada de măgar. Murim amândoi! Apar cheile.  În ăia 7-8 metri până la mașină, urlăm la prietenii noștri:” Băi, treziți-vă și fuga în mașină, că am auzit un urs!” Cu sacul de dormit și pătura în cap, sigilată ermetic, dârdâiam ca piftia scuturată cu vibratorul. Flash-uri, colaxoane, zbierete. Pleacă, băăă! Ursache, numai de-al naibii, tace mâlc puțin. Prietenii fug în mașină și ei și când se dezmeticesc îi umflă râsul. “O fi vreun cerb şi noi stăm în mașină ca proștii” râd către noi. Se întorc în cort hăhăind.

Al meu rămâne cu mine în mașină, că mă păștea infarctul. Dacă se apropie dihania, fugim cu mașina în sat și ne întoarcem dimineață după lucruri, zic eu. El, nuuu, ne dăm cu mașina către urs, să-l speriem – glumește! Totuși, se sacrifică și, pliat între volan şi banchetă, adoarme. Eu veghez ațipind în feerii cu mii de urși, în mii de variante. Parcă aud zgârieturi în tablă, zdrăngănit de doze de bere și vesela făcută armonică. Parcă văd o umbră uriașă peste trapa mașinii, adulmecând sacoșa cu mâncare, din spate. Și la năroada care dârdâie ca înfiptă-n vibrator.

Ufff… filtrez aerul prin sac și pătură și adorm, finally. Asta mască, frate!

 

Se face lumină, thank you, God!! E vreo 7. Parca aud ceva şi când fac ochi, o văd pe prietena mea afară, stană de piatră, holbându-se fix către brazi. N-apuc să deschid portiera și se înfige în mașină, desculță și cu ochii cât cepele. Al ei ațintea cu lanterna pădurea. “Am auzit mormăituri, par cam aproape!” zic ei livizi. Ursul confirmă parcă amuzat: morr-moorrr-morrrr!

Nush de ce, dar subit mă umflă rasul. Karma, băiii! Mai râdeți și acum, haa?

Dăm iar claxoane, behăim oleacă la urs și ăla se calmează. O fi zis că suntem palii. Dă-l naibii, și așa se face ziuă.

Mai încropim un somnic până la 9. Triluri de păsărele. Rememorăm și râdem ca apucații. Băii, al naibii cerb, cum mormăia… o avea pui sau o fi în călduri!? Liniștitor gând. Data viitoare venim cu stick cu mormăituri de Grizzly, să îl îngrozim!

 

Strângem în fugă: colac peste pupăză, picură, dar asta ne pune pe “repede înainte” şi în 5 minute, bagajele-s în mașini. Îmbucăm ceva în fugă. Se face soare. Soare, damn! Când să plecăm, iaca și un nene pădurar, simpatic foc. “Am venit să vă rog să nu lăsați murdar aici, că așa e frumos. Altfel, simțiți-vă ca acasă!”. Îi zicem omului pățania cu bestia și gluma ei proastă. Râde cu mustața până-n urechi:” Păi nu vă mânca, că aveți pielea groasă. Sau, cum v-o fi norocul” și râde și mai dihai. Gustăm bășcălia.  Zice ca urșii din zonă nu sunt agresivi, dar să nu îi sâcâim, să nu facem pe nebunii, gen, să ne dăm la urs.

Aflăm ulterior, din surse demne, că ursache ăla e mascul și nu e agresiv. Și că e din partea casei! Dar are peste munte prieteni cu care n-o dai la pace. Totul e să nu-i cheme!

Ursoaica Kitty

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *