Geo Saizescu

933 0

Regizorul, scenaristul şi actorul Geo Saizescu s-a născut la 14 noiembrie 1932, la Prisăceaua, judeţul Mehedinţi. A absolvit Liceul „Traian” din Drobeta-Turnu Severin şi Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti (1957).

A fost un cineast singular prin consecvenţa cu care s-a consacrat comediei satirice într-o conjunctură politică nefavorabilă genului, remarcă ”Dicţionarul de cinema” (Univers Enciclopedic, 1997). A desfăşurat o bogată activitate didactică universitară şi de îndrumare a împătimiţilor în ale actoriei, dar şi regiei de film. A fost profesor şi prodecan al Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii Hyperion. A fost, totodată, director al Studioului de film TV (1972-1976).

Consecvent realizator de comedii de situaţii construite pe exploatarea unor gaguri fizice şi verbale, precum şi interpret al unor personaje de plan doi sau episodice, precum: „S-a furat o bombă” (1961), „Lumina palidă a durerii” (1979), „Buletin de Bucureşti” (1982), „Pe malul stâng al Dunării albastre” (1983).

A jucat meteoric în filmele pe care le-a regizat, potrivit volumului „Cineaşti români” (Ed. Ştiinţifică, 1996). A avut incursiuni şi în domeniul documentarului şi filmului utilitar, cele mai cunoscute dintre acestea fiind „Simfonia Deltei” (1986), „Vatra Dornei” (1987), „Semenic, Herculane, Muntele Mic” (1988).

Din bogata şi reprezentativa sa filmografie, la care a lucrat ca actor, dar mai ales ca regizor, sunt de menţionat: „Doi vecini” (1958), „Un surâs în plină vară” (1963), „Dragoste la zero grade” (1964), „La porţile pământului” (1965), „Astă seară dansăm în familie” (1972), „Păcală” (1974), „Eu, tu şi Ovidiu” (1977), „Şantaj” (1980), „Secretul lui Bachus” (1984), „Sosesc păsările călătoare” (1984), „Secretul lui Nemesis” (1986), „Harababura” (1990), „Viaţă de artist” (2003).

În anul 2006, a realizat „Păcală se întoarce”, o continuare a filmului de succes din 1974.

Geo Saizescu a colaborat cu unii dintre cei mai importanţi actori români, între care Gheorghe Dinică, Iurie Darie, Dem Rădulescu, Jean Constantin, Florin Piersic, Ileana Stana Ionescu, Sebastian Papaiani, Emil Hossu, Stela Popescu, Maia Morgenstern, Valentin Teodosiu, Şerban Ionescu, Draga Olteanu-Matei, Dorina Lazăr şi alţii.

Ultimul film al regizorului Geo Saizescu a fost „Iubire elenă”, după Kostas Assimakopoulos, o coproducţie România-Grecia-Italia, a cărei premieră românească a avut loc în mai 2012.

La 14 noiembrie 2007, la împlinirea a 75 de ani de viaţă şi 50 de ani de activitate cinematografică, Geo Saizescu şi-a lansat două volume: „Istoria dramatică a unui film comic – Păcală” şi „Svejk – scenariu cinematografic după Jaroslav Hasek tradus de Jean Grosu”. De asemenea, actorul a scris mai multe cărţi autobiografice, dar şi din lumea filmului: „Jurnalul unui bătrân lup de cinema” (2004), „Un surâs…la Balul de sâmbătă seara” (2005), „Astă seară dansăm cu… Bachus” (2005). În 2013, a apărut volumul de călătorie „Mascatul din Santa Fe”, scris de Geo Saizescu, pe care autorul o numea „jurnalul meu american, viaţa mea în perioada când am fost bursier şi am călătorit pe întreg teritoriul Statelor Unite”.

Din 2008 a semnat articole în revista „Clipa”, publicaţie de profil cultural, fondată de publicistul şi scriitorul Dinu Săraru.

A fost preşedintele fondator al Festivalului Internaţional de Teatru şi Film Hyperion Stud-Fest şi fondatorul publicaţiei de haz interNAŢIONAL „Harababura” şi al Societăţii Umoristice „Păcală”.

Conform HCL 318 / 13 decembrie 2013, aprobata de catre Primaria Mun. Rm. Valcea si Consiliul Local, Cinema „Ostroveni” si-a schimbat denumirea in Cinema „Geo Saizescu”.  

(Sursa: AGERPRES)

Corina Enache

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *