”Jocul de-a măcelul” o nouă premieră la Teatrul Anton Pann

985 0

Conferință de presă Teatrul “Anton Pann”

 

Sâmbătă 19 și duminică 20 iunie, ora 19.00, Sala Mare

Avem plăcerea de a vă prezenta cel mai important eveniment al acestei stagiuni. Vorbim de premiera spectacolului „Jocul de- a măcelul” de Eugen Ionesco, eveniment care va avea loc în zilele de 19 si 20 iunie. Cu acest prilej conducerea Teatrului Anton Pann, prin domnul Tavi Costin,  a organizat  în ziua de joi 17 iunie, la sediul instituției, o conferință de presă în care a fost  prezentat spectacolul „Jocul de- a măcelul”.

La conferință au fost prezenți toți cei care au lucrat la construcția acestui  nou eveniment teatral.

Alexandru Nagy este regizorul spectacol.

           Actor, regizor şi tenor. După absolvirea Facultății de Teatru a U.N.A.T.C „I.L. Caragiale” Bucureşti și al programului de master din Marea Britanie – Theatre Directing – East 15 Acting School, London – University of Essex, Alexandru Nagy, urmează cursurile de Master ale Facultăţii de Interpretare Muzicală secţia Canto Clasic în cadrul U.N.M.B.- clasa profesor Silvia Voinea.

Un fenomen, așa îl putem caracteriza pe Alexandru Nagy.

Ca actor a jucat în “10 pentru New York”, ”Peretele” și ”Două liniuțe” de Lia Bugnar, regia Lia Bugnar și ”Konkurs” după Alexander Galin, regia Emanuel Pârvu la Teatrul Metropolis din București.  ”Dona Juana” de Anca Vizdei, regia Radu Gheorghe la Teatrul Dramaturgilor Români dar și în producțiile Teatrului Independenților Profesioniști la Godot Cafe Teatru: ”Buzunarul cu pâine” de Matei Vișniec, regia Alexandru Bogdan și ”Aeroport” de Ștefan Caraman în regie proprie.

 

A fost asistentul de regie al Maeștrilor: Horațiu Mãlãele, Victor Ioan Frunzã, Anthony Clark, David Gothard, Mick Davis, Giancarlo del Monaco, Mario de Carlo.

Din 2011 este director artistic fondator al Teatrului Independenților Profesioniști din 2011.

A regizat mai multe producții de teatru, operă și musical printre care: “The body of a woman as a battlefield in The Bosnian War”; “Omul Pubelã”; “Cabaretul Cuvintelor”; “Sobolanul Rege”; “În doi”; “Teatru Vag” de Matei Vișniec, “Tabloul” de Eugène Ionesco, “Proștii sub clar de lunã” de Teodor Mazilu, “Așteptându-l pe Godot” de Samuel Beckett, “Malaga” de Lukas Bärfuss, “Starshitting” de Jean-Lorin Sterian, “Fapte Bune” de Sebastian Ungureanu, ”Aeroport”; ”Șase comedii ușoare pentru oameni triști”; ”M&M” de Ștefan Caraman.

Debutul în regia de operă îl realizează la 23 de ani, prin montarea “Il Tabarro” de Giacomo Puccini la Opera din Brașov în 2013 (spectacol dedicat Maestrului Vasile Moldoveanu) unde revine în 2019 pentru a monta o nouă versiune a celebrei operete ”Contesa Maritza” de Emmerich Kalman.

Recunoscut pentru montările sale în spații neconvenționale (apartamentul 8pt, Uzina de Apă Suceava, Salina Turda, Trenul Sibiu-Rășinari, în mașină, homefest, Horodnicul de Jos, Femei pe Mătăsari). În 2014 a montat spectacolul “Ne vom revedea în anul care a trecut” de Ștefan Caraman în terminalul plecãri din Aeroportul International “Henri Coandă”-Otopeni.

Din 2018 este Asistent de Regie la Opera Naționalã din Bucureşti.

În 2018 joacă un rol important (Mitu) în lungmetrajul “Moon Hotel Kabul” în regia Ancăi Damian, premiat pentru “Cea mai bună regie” la Festivalul internațional de Film de la Varșovia. Nominalizat la Gala Premiilor GOPO 2019 pentru “Cel mai bun actor secundar” și pentru Mențiunea Specială din cadrul Bursei Alex. Leo Șerban la TIFF 2019.

Distins în 2019 cu Premiul Președintelui UCIN pentru performanța actoricească din filmul “Moon Hotel Kabul”.

În 2020 montează ”Șase comedii ușoare pentru oameni triști” de Ștefan Caraman cu Răzvan Vasilescu și Letiția Vlădescu la Teatrul Dramaturgilor Români (TDR) și ”Cabaretul Cuvintelor” de Matei Vișniec la Teatrul Alexandru Davila Pitești.

În 2021 montează ”Orfani” de Dennis Kelly, proiect selectat în programul pentru noua generație de artiști 9G la Teatrul Național București; ”Marina și Ulay” de Edith Negulici, o coproducție Teatrul Dramaturgilor Români și Teatrul Evreiesc de Stat și “Jocul de-a măcelul” de Eugène Ionesco la Teatrul “Anton Pann” Vâlcea.

Despre Alexandru Nagy se poate vorbi mult și la superlativ.

În 2021, la invitația  managerului Teatrului Anton Pann, Tavi Costin, împreună cu Adrian Damian, montează spectacolul ”Jocul de-a măcelul” de Eugen Ionesco. Un spectacol “tare”, care “ va rupe”, așa cum ne sugerează regizorul.

Scenograful Adrian Damian este unul dintre cei mai cotați scenografi ai momentului.

A fost laureat cu multiple premii dintre care Cea mai bună Scenografie,  UNITER 2016, Cea mai bună Scenografie, Asociația Criticilor de Teatru din Ungaria(2016), Cel mai bun Scenograf, Uniunea Artistilor Plastici(2015), premiul Omul Anului în Teatru de revista Cotidianul(2017) și anul acesta din nou nominalizat la Gala Premiilor UNITER. Printre multe spectacole la care a semnat scenografia, Adrian Damian, la propunerea managerului, Tavi Costin, colaboreaza si cu Teatrul Anton Pann.Până în prezent a semnat peste șaizeci de scenografii în teatre importante din România și străinătate cum ar fi Opole (Polonia), Helsinki (Finlanda), Astana (Kazakhstan),Braunschweig (Germania), București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Timișoara, Târgu-Mureș, Sibiu etc., colaborând cu regizori consacrați precum Radu Afrim, Alexandru Dabija, Răzvan Mazilu, Charles Chemin, Radu Alexandru Nica, Bobi Pricop, Peter Schnider, Roberto Bacci, Alexander Hausvater, Vlad Massaci etc. Un loc aparte în cariera sa îl reprezintă colaborarea cu regizorul Mihai Măniuțiu alături de care a realizat peste douăzeci de spectacole dintre care Viața e vis sau Iarna, nominalizate de juriul UNITER pentru cea mai bună scenografie a anului. Unul dintre cele mai importante proiecte a fost colaborarea cu regizorul Robert Wilson ca scenograf asociat pentru spectacolul Rinocerii la Teatrul Național din Craiova în 2014.

”Acest proiect reprezintă pentru mine o premieră din multe puncte de vedere. Este prima dată când lucrez la Teatrul Anton Pann, prima dată când colaborez cu regizorul Alexandru Nagy dar și prima dată când un text al lui Ionesco pare desprins dintr-un jurnal de știri actual. Cred că e important ca teatrul să dezbată teme actuale, teme vibrante, teme esențiale așa cum sunt reacțiile umane în fața pericolului și al morții iminente și este extraordinar când poți să o faci pe texte geniale așa cum e cel al lui Ionesco care evocă aceste teme surprinzând chiar și umorul lor absurd. ”

În acest spectacol, alături de echipa de actori a teatrului, va juca și Anca Dinicu, actrița care s-a remarcat în ultimul timp la emisiunea iUmor. Gina Felea și Marilyn Monroe sunt două personaje care au strans milioane de vizualizari pe youtube.

          Distribuția: Réka Szász; Anca Dinicu; Denisse Moise; Kostas Mincu; Ștefan; Pavel; Andrei Cătălin; Vasile Marinoiu. Coregrafia: Flavia Giurgiu; Coloana sonoră: Andrei Doboș; Asistent scenografie: Alexandra Lupeș.

Premiera spectacolului ”Jocul de-a măcelul” de Eugene Ionesco, de la Teatrul Anton Pann, va avea loc în zilele de sâmbătă și duminică, respectiv pe 19 și 20 iunie și este cel mai așteptat eveniment al acestei stagiuni.

 

Poftiți la teatru, aceasta este invitația celor de la Teatrul Anton Pann.

 

(Sursa: Daniela Ștefănescu –  PR Teatrul Anton Pann)

 

Corina Enache

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *