S-a născut la 23 februarie 1929 la Corabia, judeţul Olt, fiu al soţilor Enache Georgescu şi al Filofteii; copilăria şi primii ani de şcoală i-a petrecut în localitatea natală. În urma concursului premianţilor din ţară, dintre care numai 40 au reuşit, s-a înscris la Colegiul Naţional „Niculae Filipescu” de la Mânăstirea Dealu – cunoscut şi ca Liceul Militar Predeal – pe care l-a absolvit în anul 1948. Între anii 1948 şi 1952 a urmat cursurile Facultăţii de Istorie la Universitatea din Bucureşti, care pe atunci purta numele lui C. I. Parhon. În perioada 1950-1952, încă înainte de absolvirea facultăţii, a fost preparator asistent, iar după susţinerea examenului de stat, la toate cele patru materii a obţinut calificativul „foarte bine” şi diploma de licenţă. A activat în cadrul universităţii ca: asistent (1952-1955), lector (1958-1960), conferenţiar (1960-1967) şi apoi ca profesor la facultăţile de filozofie, drept şi istorie. În perioada 1954-1956 a fost secretar ştiinţific la Institutul de Istorie a Partidului, de unde, din cauza modului său de gândire, care nu coincidea cu cel al directorului de atunci – M. Roller, personajul malefic al istoriografiei româneşti – a fost eliminat până la moartea acestuia. Între timp a ocupat funcţia de redactor la Editura Ştiinţifică din Bucureşti. A revenit la universitatea bucureşteană în anul 1958, ca profesor la Facultatea de Filozofie, fiind până în anul 1970 şi secretar ştiinţific la Institutul de Studii Istorice şi Social-Politice. Aici şi-a adus o importantă contribuţie la selecţionarea şi promovarea, dintre foştii studenţi, a tinerilor cercetători, reuşind să schimbe nu doar compoziţia necalificată a personalului ci şi orientarea de fond a institutului. În anul 1960 a susţinut teza de doctorat intitulată „Organizaţii antifasciste şi antirăzboinice” obţinând titlul de doctor în istorie, iar începând cu 1965 a îndeplinit şi calitatea de redactor şef la revista „Anale de istorie”.
Profesorul Titu Georgescu a fost iniţiatorul cursului „Probleme fundamentale ale istoriei patriei” – curs predat la insistenţele sale începând cu 1976 în toate instituţiile de învăţământ superior din ţară – dar şi altele cum ar fi „România în cel de-al doilea război mondial – regimul de autoritate militară antonescian” sau „Istoria contemporană a României după 1944″. Activitatea de coordonator, îndrumător ştiinţific pentru gradu I didactic, fiind o componentă a atribuţiilor profesionale, Titu Georgescu a concretizat-o în zeci de inspecţii efectuate, recomandând profesorilor îndeosebi abordarea tematicii monografiilor locale, cu predilecţie cele săteşti. A participat activ la congrese şi reuniuni internaţionale ale istoricilor, la sesiuni de comunicări ştiinţifice şi simpozioane în ţări ale Asiei, ale Africii şi ale Europei – în mod deosebit: Italia, Polonia, Franţa, Iugoslavia, Marea Britanie, Belgia, Spania, Portugalia, URSS, Bulgaria şi altele. A contribuit activ cu referate, comunicări şi intervenţii la dezbateri apreciate favorabil de auditoriu – în special cele cu referire la perioada modernă sau contemporană a istoriei. A fost prezent la principalele reuniuni ştiinţifice din capitala României şi din marile ei centre universitare, unde s-au dezbătut probleme de istorie. Numeroasele sale teze au sporit tezaurul ştiinţelor istorice, lucrările sale ocupând un spaţiu dens în bibliografia autohtonă, iar pe plan internaţional i s-a recunoscut ineditul multor afirmaţii susţinute cu argumente de necontestat. Unele studii i-au fost publicate în periodice din ţări europene: Franţa, Polonia, Italia, URSS, Austria, Germania, Bulgaria, Belgia şi altele.
În domeniul publicistic a colaborat cu reviste de specialitate, cu precădere „Anale de istorie” şi „Studii”, reviste de istorie şi reviste periodice ale unor localităţi ale ţării şi a fost coordonator, coautor, colaborator la 24 compendii, volume de documente, enciclopedii şi monografii.
Profesorul Titu Georgescu a îndrăgit Râmnicu-Vâlcea, al cărui fiu adoptiv a devenit, atât prin căsătorie cât şi prin practicarea profesiei şi a rolului său de mentor spiritual al corpului didactic vâlcean, vreme de peste patru decenii. Vâlcenii, de altfel au ştiut, poate mai mult decât alţii, să aprecieze competenţa şi obiectivitatea vederilor sale, demnitatea, patriotismul şi nu în ultimul rând generozitatea, cinstindu-l cum se cuvine. La împlinirea vârstei de 75 de ani, chiar împotriva modestiei duse dincolo de limite a profesorului, a fost sărbătorit de către „Fundaţia România de Mâine” şi Universitatea „Spiru Haret”, printr-o impresionantă manifestare omagială. Ca semn de preţuire, la 30 aprilie 2004, Consiliul Municipal şi Primăria din Râmnicu-Vâlcea i-au acordat, titlul de Cetăţean de Onoare al Râmnicului. De asemenea, o serie de instituţii culturale şi-au exprimat consideraţia faţă de marele savant, acordându-i nenumărate distincţii: pentru „Valoroasa activitate ştiinţifică pusă în slujba cunoaşterii istoriei românilor şi pentru contribuţia excepţională la dezvoltarea învăţământului şi a culturii naţionale”, „Cu prilejul împlinirii a 75 de ani de viaţă şi a 54 de ani de activitate ştiinţifică şi didactică, distinsă personalitate a învăţământului universitar românesc, cercetător neobosit al istoriei noastre, autor a numeroase lucrări de specialitate, pentru studierea problemelor fundamentale ale istoriei patriei”, „Pentru înalta valoare a operei ştiinţifice, pentru contribuţia excepţională la dezvoltarea învăţământului universitar, pentru merite deosebite în promovarea spiritualităţii româneşti, cu prilejul împlinirii vârstei de 75 de ani”, „Pentru merite deosebite în domeniul istoriei, al învăţământului şi al culturii cu ocazia celei de a 75-a aniversări”…
Desigur, aceste acte de apreciere şi de recunoaştere a meritelor, se adaugă unui lung şir de înalte distincţii de care a bine-meritat profesorul Titu Georgescu, dintre care, Premiul Academiei Române acordat în anul 1977, Ordinul Meritul Cultural, Ordinul Muncii, Meritul ştiinţific (sunt doar câteva dintre cele pe care, în marea sa modestie le-a amintit)., Membru marcant al istoriografiei româneşti şi distinsă personalitate a vieţii academice, puternic ancorat în actualitatea românească, profesorul Titu Georgescu şi-a investit preponderent timpul şi energia în direcţia cercetării adevărului istoric, a premiselor necesare constituirii unui spaţiu educaţional autentic şi al cercetării ştiinţifice. A fost unul din marii cărturari români care au contribuit substanţial, prin creaţia sa, la progresul ştiinţei româneşti.
Consistenţa şi claritatea discursului, preocuparea autentică şi constantă pentru înnoire a scos în evidenţă, odată în plus, vigoarea maturităţii sale ştiinţifice, şi tinereţea unei minţi fascinate de inovare, ca cercetător. Impresionanta sa experienţă în domeniul istoriei l-a condus la ideea pe care a cultivat-o şi a aplicat-o: „Istoria nu mai poate fi scrisă după vechile canoane ale secolului XIX şi XX. Nu aglomerarea de tale quale de fapte istorice, nu înmagazinarea detaliilor şi nici însuşirea cronologică a datelor, evenimentelor trecutului. Valorile care rezultă din cercetarea trecutului, cu învăţămintele, concluziile trase sunt cele care conferă finalitate unei opere istorice, cu mesaj creator şi astfel istoria este şi ştiinţă”.
Colegii de breaslă şi studenţii au ştiut să-i aprecieze şi să valorifice alesele sale însuşiri de dascăl, pasiunea pentru cunoaşterea şi cultivarea valorilor fundamentale ale istoriei poporului român, spiritul analitic în interpretarea izvoarelor istorice, temeinicia în argumentarea principiilor proprii, respectul faţă de adevăr şi eleganţa stilului, toate acestea caracterizând întreaga operă istoriografică a profesorului universitar doctor docent Titu Georgescu.
(Sursa: Revista ART-EMIS)
Corina Enache
