Orice zi este bună pentru a sărbători dulciurile care ne plac.
De exemplu, ziua mondială a ciocolatei este aniversată la 7 iulie, desi, în acest caz, nu s-a ajuns chiar la un acord, data de 13 septembrie fiind luată, ca reper, de Asociația Națională a Cofetarilor din Statele Unite ale Americii.
Această dată a fost consemnată în istorie drept momentul când băutura, pe bază de cacao, a fost introdusă în Europa, în anul 1550.
Povestea ciocolatei începe cu mii de ani în urmă, în regiunea pe care o cunoaștem acum ca Mexicul de Sud și America Centrală.
Istoria
Boabele de cacao ar fi fost cultivate de civilizaţii străvechi din America de Sud, aztecii şi mayaşii fiind cei mai cunoscuţi între aceste populaţii indigene.
Un copac, cu fructe neobișnuite, de culori vibrante, producea semințe atât de valoroase, încât a fost considerat a fi un cadou din partea zeilor.
Era arborele de cacao, cunoscut de azteci drept Xocolatl (apă amară).
Pasiunea lor pentru boabele de cacao era inedită, iar valoarea ciocolatei, ca marfă, a atins noi culmi sub Imperiul Aztec (cu 100 de boace se putea cumpăra un sclav).
Aztecii vorbeau limba numită Nahuatl, care este cunoscută pentru cuvintele foarte lungi.
Fragmente Nahuatl pot fi încă găsite și în dialectele latino-americane moderne.
De exemplu, cuvintele „Ciocolată” și „Coyote” au rădăcini comune în Nahuatl.
Numele pe care l-au dat aztecii – „Xocolatl” a trecut testul timpului.
Aztecii au aflat despre valoarea boabelor de cacao de la predecesorii lor, mayașii, care au început să cultive cacao încă din anul 600 î.e.n. și toltecii, care au continuat tradiția..
Aztecii au adoptat ideea că este un fruct dat de zei, au folosit boabele de cacao ca marfă și au urmat tradiția de a prepara ciocolata, ca băutură.
Credința
Quetzalcoatl este un nume toltec pentru un Dumnezeu al civilizațiilor mesoamericane (mayașii, toltecii, aztecii), care a reprezentat o varietate de lucruri voioase, vibrante, cum ar fi sănătatea, dragostea, sexul, agricultura și hrana.
Pentru unele culturi, el a fost cunoscut simplu, ca „Zeul grădinii”, care a transmis secrete și lecții folosite în agricultură.
Quetzalcoatl a fost descris ca un șarpe cu pene și multe monumente au fost construite în onoarea sa.
Aztecii credeau că el a venit pe pământ, dintr-o stea și a făcut un cadou poporului toltec. Care a fost acest dar magic? Arborele de cacao.
Quetzalcoatl a fost izgonit mai târziu de pe pământ, din cauza unei bătălii cu alți zei, iar profetia întoarcerii sale joacă un rol în dispariția aztecilor.
Mayașii
Maiașii, de asemenea, au cultivat și au recoltat boabe de cacao, pe care le considerau un dar divin, cu puteri magice, pe care îl foloseau în ritualuri și ceremonii, dar și ca tratament pentru dureri, febră, tuse.
Au dezvoltat un proces, pe care îl folosim și astăzi pentru a produce lichior de cacao sau pastă de cacao: au scos boabele din păstăi (un alt nume pentru fructe), le-au fermentat în recipiente, le-au uscat și apoi le-au măcinat. Lichidul a fost amestecat cu apă și ardei iute.
Au fost adăugate alte ingrediente, cum ar fi flori, vanilie și miere. Rezultatul a fost o băutură groasă, amară, spumoasă. Au muncit să facă băutura cât mai plină de spumă, turnând dintr-un recipient în altul.
Aztecii
Versiunea aztecă a băuturii cu ciocolată era diferit de cea mayașă, deoarece a fost servită la rece.
Doar aztecii din clasa superioară (conducători, preți, nobili) s-au bucurat de băutura spumoasă, pentru că era destul de scumpă prepararea sa, fiind necesare multe boabe valoroase, de cacao.
Aztecii credeau că băutura era medicinală, oferea energie, era afrodiziacă și stimula potența.
Membrii clasei inferioare din societate se puteau bucura de gustul băuturii divine, în ocazii speciale, cum ar fi o nuntă.
Unele dintre obiectele de valoare care se schimbau în vremea aceea erau aur, turcoaz, bumbac și, desigur, boabe de cacao.
Aztecii nu au reușit să crească arborele de cacao așa că boabele au fost dobândite prin comerț.
Acest lucru le-a facut mai valoroase în comunitatea aztecă. Boabele de cacao erau moneda primară a Imperiului Aztec și erau impozitate. Erau stocate, atunci când a fost posibil și apreciate aurul.
Nimeni nu s-a bucurat de băutura cu ciocolată amară, mai mult decât al nouălea conducător al lui Tenochtitlan – capitala Imperiului Aztec, Montezuma.
„Motecuhzoma Xocoyotzin” (numele său tradus în Nahuatl) consuma cocktail-ul picant de ciocolată, de 50 de ori pe zi.
În plus, el avea zilnic mii de ulcioare pregătite pentru membrii gospodăriei sale și a ținut o magazie plină de boabe de cacao, dobândite prin comerț, impozite și cuceriri militare.
El a stabilit, de asemenea, edictul potrivit căruia boabele de cacao și băuturile preparate erau rezervate bărbaților care se duceau la luptă.
Înainte de sosirea lui Hernando Cortes (conquistadorul spaniol), în anul 1519, Montezuma și oamenii săi au văzut mai multe semne nefaste: o cometă s-a strecurat pe cerul nopții și un templu a urcat în flăcări.
Potrivit legendei, Montezuma știa că vine ceva, dar nu era sigur ce era.
Când exploratorul spaniol a ajuns în Mexic, în căutare de aur şi argint, conducătorul aztec a crezut că este o divinitate reîncarnată. El l-a întâmpinat cu un banchet somptuos unde s-a servit băutură de ciocolată. Montezuma a trimis preoți și vrăjitori să se întâlnească cu Cortes.
Armata lui Cortes a fost răscolită de magnificul oraș Tenochtitlan. Este greu de spus acum cine a fost mai impresionat de această “intersecție” culturală.
Soldații au fost primiți în oraș și au primit porții din băutura mistică de ciocolată. Unele înregistrări indică faptul că li s-au dat cincizeci de borcane.
În ciuda acestei oferte, a apărut un sentiment de neîncredere, iar Cortes a cucerit Tenochtitlan și l-a capturat pe Montezuma.
Cortes s-a întors în Spania cu multe bogății luate de la azteci, dar, poate cea mai valoroasă dintre toate a fost tradiția ciocolatei.
El a continuat, de asemenea, să construiască plantații în noile colonii care au produs boabe de cacao pentru comerț și, astfel, a adus prosperitate în Spania.
Spaniolii nu s-au mulțumit cu băutura amară de care se bucurau aztecii.
Au îmbunătățit rețeta pe placul lor, cu mai multă vanilie, zahăr și mai puține condimente.
Ciocolata a rămas, însă, un tratament exclusiv. Aristocrația spaniolă s-a bucurat în secret de ea zeci de ani, înainte de a o împărtăși cu restul Europei (se spune că secretul a fost divulgat de un călugăr, în anul 1550).
Când prepararea ciocolatei s-a extins în Italia și Franța, rețeta s-a schimbat din nou.
Ciocolata caldă era apreciată de clasa superioară, pentru gustul şi beneficiile pentru sănătate. Cu timpul, cacaoa şi-a câştigat și aici reputaţia de afrodiziac.
Ciocolata solidă a apărut pe piaţă în jurul anului 1850, când britanicul Joseph Fry a descoperit că prin adăugarea de unt de cacao peste praful de cacao se formează o masă solidă.
Sursa: www.chocolate.org
Mihaela Iliescu
