Sorin Zamfirescu: Rememorări cu gust de Pelin (Capitolul zece)-Memoriile celui mai bun primar al Râmnicului, din ultima jumătate de secol

87 0

CAPITOLUL  X

PREFECT  PENTRU  O  NOAPTE −

O  POVESTE  TIP  ABU-HASSAN

Am să povestesc un fapt care ar părea amuzant, dacă n-ar fi avut urmări nu prea plăcute pentru mandatul meu. Datorită mașinațiunilor senatorului Săndulescu, candidatura lui Bebe Ungureanu pentru Camera Deputaţilor Ungureanu nu fusese acceptată. Destul de cunoscut și apreciat de conducerea centrală a P.N.Ţ.C.D.,  fusese desemnat, în compensaţie, să ocupe postul de prefect al județului nostru. În seara balului Primăriei, toată lumea îl felicita pentru această reușită. A fost prefect doar pȃnă a doua zi, fiindcă Șerban Săndulescu, dușmanul său de moarte, a făcut un tărăboi uriaş la București amenințând cu demisia, atacuri în presă etc., în caz că Ungureanu va primi postul de reprezentant al guvernului în teritoriu. Conducerea centrală a cedat din nou şantajului şi iată cum s-a derulat povestea unui modern Abu Hassan,  prefect pentru o noapte, aidoma celei scrise de Ion Luca Caragiale.

Ce se întâmplase în spatele ușilor închise? Lucruri ciudate, ca mai toate cele în care s-a amestecat Șerban Săndulescu. Deși rezultatele obținute în orașul și județul nostru în recentele alegeri de către Partidul Național Țărănesc Creștin și Democrat erau superioare multor județe, sâcâit peste măsură de scandalul provocat de senatorul creator de zȃzanii, peste noapte, președintele P.N.Ţ.C.D., Ion Diaconescu, a renunţat la postul de prefect al judeţului Vȃlcea preferând postul similar din judeţul Alba, făcȃnd schimb cu un alt partid din cadrul alianței și anume cu Partidul Liberal. Drept urmare, a doua zi, s-a comunicat numele noului prefect: liberalul Nicolae Curcăneanu. Eram cu toții în aceeași barcă, deci n-ar fi fost nicio problemă dacă respectivul nou numit nu ar fi avut  aspirații ascunse și anume să candideze în anul 2000 ca primar al municipiului. Abia mai târziu mi-am dat seama că noul prefect a subsumat multe din atributele ce le căpătase unui interes nedevoalat decât în ultimul moment.

Primăria nu era subordonată nicicum Prefecturii, având  independență totală, legalmente însă, prefectul putea stopa unele hotărâri ale Consiliului Local, contestându-le valabilitatea în instanța de contencios administrativ. Această regulă nu se aplica în județele unde și prefectul și primarul aparțineau Convenției. Nu înseamnă că se făceau aranjamente ilegale, dar normalitatea unei guvernări comune eficiente, îl obliga și pe Primar, și pe Prefect să discute și să negocieze eventualele neconcordanţe ce puteau intra în conflict cu legea sau cu politica Guvernului, fără să se ajungă la contestări în instanţă.

Din păcate, la Râmnicu-Vâlcea, Prefectura a abuzat în câteva rânduri de drepturile ei, inventând artificial nereguli acolo unde ele nu existau, sau erau discutabile. S-a mers până într-acolo, încât s-au contestat în instanță  imnul, steagul și stema pe care le alesesem pentru locul acesta minunat, numit Râmnic, în scopul de a-l face cunoscut în afară și de a crea o legătură afectivă mai strânsă între oraș și locuitorii săi. Ce motiv ar fi avut cineva să procedeze astfel în preajma începerii campaniei electorale pentru desemnarea primarului din anul 2000? Evident, unul ascuns şi personal, cu toate că  Domnia Sa locuia, pe atunci, în centrul orașului, deci era râmnicean prin adopție. Urmarea? Nici până azi aceste simboluri, aceste semne distinctive ale municipiului nostru nu sunt prea cunoscute, iar Imnul Râmnicului, pe versurile lui George Ţărnea și melodia compusă de marele rocker Ady Ordean, a fost pierdut și uitat.

N-o să  știm niciodată  ce ar fi avut de câștigat orașul nostru având un prefect destoinic care ar fi tras căruța în aceeași direcție cu Primăria, fără alte interese secundare (sau principale?)…

În lipsă acută de fonduri, ne aștepta o mare problemă: împodobirea orașului pentru Sărbători, așa cum văzusem în orașele din Vest pe care le străbătusem cu diferite ocazii. Am găsit  în  magaziile  Primăriei  câteva  chioșcuri  vechi pe care le-am transformat şi montat pe terasă, punând în centru,  pentru prima oară, un pom uriaș de Crăciun, format de fapt din 3 brazi, care se îmbinau perfect dând impresia unuia foarte bogat. Era inovaţia specialistului nostru, Georgescu, un inginer horticol de mare clasă. În același timp, am instalat, tot pentru prima oară, câte un brad mare și împodobit cum se cuvine în zonele Nord și Ostroveni. Ca întotdeauna, Dan Dragomir, șeful privatizat al automatizărilor din ținutul nostru, a sărit în ajutor. Deși sibian de origine (nu chiar toți sibienii sunt oameni de  calitate, dar el este o excepție), se identificase cu meleagurile noastre și ne-a scos din multe necazuri. Mai mult fără bani decât cu bani, a reușit să confecționeze montaje ornamentale cu becuri multicolore pe care le-am atârnat pe stâlpii de curent electric de pe bulevardele principale. Astăzi când există mii de ghirlande sofisticate pentru ornarea străzilor și piețelor, cȃt mai atractive și mai scumpe, reușitele noastre de atunci ar părea modeste, dar trebuie să țineți cont de posibilitățile tehnice și financiare ale perioadei la care ne referim.  Neavând niciun mijloc de a constrânge pe patronii de magazine să-și împodobească așa cum se cuvine vitrinele magazinelor de pe străzile centrale (nu exista încă obligaţia obținerii autorizațiilor de funcționare emise de primării), mergeam personal din ușă-n ușă și îi rugam s-o facă. Unii se conformau, dar nu am reușit să-i conving chiar pe toți.

Din nefericire, însă, frigul, zăpada mare și înghețul prelungit au paralizat orașul începând cu 18 decembrie. Pe străzi nu se mai putea circula, iar în dotarea Primăriei nu exista decât un plug de lemn, de fapt o platformă triunghiulară, care, tractată, crea în urma ei, prin greutate proprie, mai degrabă un lunecuș propice săniușului, decât circulației autovehicolelor. În disperare de cauză, am apelat la Ministerul Apărării și apoi la comandantul garnizoanei,  pentru a ne împrumuta niște utilaje grele de construcții. Fiind de meserie inginer constructor, am supravegheat direct spargerea cu grijă a gheţii de pe străzile principale cu ajutorul unor vehicule șenilate, fără ca asfaltul să fie afectat prea mult, știind că la primăvară nu vom avea suficiente fonduri pentru a-l reface.

Am găsit înțelegere la personalul A.D.P.-ului  şi s-a lucrat 24 de ore din 24, pȃnă la înlăturarea gheții de pe carosabil și trotuare. Deși gerul a continuat, cu autogredere, cu buldozere militare şenilate, cu încărcătoare frontale şi câteva basculante, toate împrumutate de binevoitori, am reușit ca, în preajma Anului Nou, orașul să arate omenește și să se poată circula în voie. A fost un examen foarte dificil  pe care, deși fără resurse, l-am trecut! Dar a fost un semnal de alarmă pe care l-am înțeles suficient de bine.

În cele din urmă, orașul a arătat binişor de sărbători, iar locuitorii au început să consolideze tradiţia de a veni în număr cât mai mare în piaţa centrală a oraşului, pentru a se bucura de evenimentele organizate de Primărie. După ce a făcut turul orașului într-un automobil decapotabil, împrumutat de un comerciant olandez, în jurul fiecăruia dintre cei trei brazi împodobiți, un mai vechi și valoros prieten, azi unul din colaboratorii de bază ai marelui regizor Silviu Purcărete, actorul Cristi Stanca, travestit într-un Moș Crăciun deosebit de reușit, a dăruit  peste 3000 de pachete-cadouri pentru copii, s-au organizat microrecitaluri pe terasă, unde s-a oferit gratuit ceai, Coca-Cola și țuică fiartă. Am profitat de vremea geroasă și am amenajat lacul din Zăvoi pentru împătimiții patinajului, prin udarea suprafeței în toiul nopții și prin curățirea  periodică de zăpadă, de ziceai că-i un uriaş patinoar artificial. Am montat difuzoare de jur-împrejurul lacului, care funcționau 14 ore pe zi, pentru ca râmnicenii care iubesc acest sport să poată valsa pe gheață în ritmuri vieneze.

Tot din pricina sărăciei, nu am putut organiza niciun eveniment în noaptea dintre anii ’96 – ’97. Totuși, pentru a marca această trecere, am apelat iarăşi la comandantul garnizoanei pentru procurarea unui pistol cu rachete semnalizatoare, aşa încât, pe 1 ianuarie 1997, la orele 0,00, în piața Mircea cel Bătrân, trei zăpăciţi bine intenţionaţi (subsemnatul împreună cu deputatul Laurențiu Dumitrașcu și un maior desemnat de garnizoană) trăgeau rachete pe cerul orașului, semnalȃnd rȃmnicenilor că a sosit un Nou An…

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *