Cursurile introductive, mereu ameninţate de pericolul simplificării exagerate, au cel puţin avantajul de a oferi o perspectivă largă asupra proceselor istorice de lungă durată care nu este disponibilă studiilor specializate. Pentru studenţii din Singapore, istoria culturală a Europei este o disciplină dificilă pentru că nu are continuitate. Şi pentru că nu e europeană, în mare parte, aşa cum nici ceea ce e asiatic nu e prea asiatic, de fapt. Multe spaţii albe apar atunci când trebuie făcut un tabel cronologic. Dar aceste momente de tăcere au şi ele mesajul lor, şi el devine evident atunci când tăcerile sunt puse în context. De exemplu, este destul de greu de înţeles cum ideile filozofiei moderne, care au înflorit în Iluminism, au pornit de la scrieri vechi de aproape două mii de ani ale unor filozofi greci, intermediate de scriitori şi scribi arabi. Este şi mai greu de înţeles cum o ideologie proto-egalitară care nu includea sclavii, străinii şi femeile din secolul al V-lea IEN a devenit un model pentru naţiunile-stat europene de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi cum societăţile socialiste şi capitaliste revendicau în aceeaşi măsură calitatea de a reprezenta toţi cetăţenii, când în realitate foarte puţine se apropiau timid de idealul democratic aşa cum este el definit în dicţionar.
Momentele de tăcere din istorie arată că totul este interpretare şi negociere a ideilor adaptate condiţiilor de viaţă. Şi Singapore nu face excepţie. Arheologia arată cum insula a prosperat ca centru comerical şi manufacturier din secolul al 14-lea, nu mult după ce un prinţ malaezian, care susţinea că este un urmaş al lui Alexandru cel Mare, a pus temeliile unei aşezări numite atunci Temasek. Portul avea să menţină legături strânse cu China în timpul dinastiei Yuan şi a celei ce avea să urmeze, Ming, până când portughezii aveau să o distrugă în secolul al XVII-lea. Şi a urmat o tăcere până la începutul secolului al XIX-lea, când Raffles debarca pentru a întemeia oraşul Singapore. Dar a preda despre Alexandru cel Mare este mult mai uşor atunci când povestea unui macedonean care a provocat o furtună în istoria Europei nu rămânea doar o poveste despre ţări îndepărtate, ci putea fi legată direct, fie şi printr-o statuie a lui Sang Nila Utama, cel cu presupus sânge grecesc, care are o statuie aflată în apropierea celei a lui Raffles şi un capitol din cărţile de istorie pentru şcoala generală.
Dacă până anul trecut studenţii erau interesaţi mai mult de cel de-al Doilea Război Mondial sau de stilul de viaţă spartan, preferinţe dictate în mare parte şi de oferta de filme istorice populare la un anumit moment, anul acesta studenţii au fost interesaţi mai mult de efectele epidemiilor de ciumă de la jumătatea secolului al XIV-lea. De înţeles, în condiţiile actuale. La fel de neobişnuit a fost şi intersul pentru practicile religioase din istoria europeană, iarăşi explicat prin legătura dintre transmiterea bolilor contagioase în timpul adunărilor de orice fel, cele din locurile de rugăciune fiind dintre cele mai periculoase. În condiţiile în care Singapore este un stat care garantează libertatea practicării unei religii cu condiţia ca religia să fie recunoscută de guvern, dar mai ales în condiţiile în care vecinii imediaţi, Malaezia şi Indonezia, sunt state în care ateismul şi agnosticismul sunt ilegale, studenţii voiau să afle de ce în vreme de epidemie există tendiţa de a refuza recomandările medicilor de a suspenda temporar întrunirile religioase nu numai azi, ci şi în trecut. Pentru ei, asemenea comportament era iraţional, deşi unii dintre ei erau practicanţi ai unor religii care, în Singapore, au suspendat însă întrunirile urmând sfaturile autorităţilor.
Gândirea magică nu poate fi condensată într-o oră de curs. Nici socialismul sau capitalismul, şi cu atât mai puţin discriminarea. Recent, aparenţa asiatică în Europa a putut să degenereze în agresivitate, pe când aparenţa europeană în Singapore nu a făcut pe nimeni să se simtă ameninţat, din câte ştiu eu. Dar realitatea este că, urmând regulamentele oficiale şi nu indicaţiile unor lideri influenţi sau populişti, numărul de îmbolnăviri din Singapore nu a crescut atât de brusc cum s-a întâmplat în societăţile care au ignorat avertismentele referitoare la transmiterea bolii. De altfel, goana după alimente s-a petrecut în Singapore pe 8 februarie, a durat mai puţin de două zile, şi s-a stins datorită asigurărilor că stocurile disponibile sunt suficiente pentru o perioadă lungă. Un val de umor relativ la cei care cumpărau mâncare peste limită şi restricţionarea cantităţilor disponibile pentru fiecare cumpărător a făcut ca furtuna din Wuhan să pară o simplă bătaie de aripi în Singapore. Un alt principiu un pic prea britanic, anume “Fii calm şi fă-ţi datoria!” a făcut ca şcolile să nu se închidă, deşi funcţionarea lor a fost îngreunată de numeroase protocoale de monitorizare. Nimeni nu ştie ce va urma, dar de fiecare dată când e vorba de situaţii de criză, studenţii au un singur răspuns, acela că regulile oficiale trebuie urmate. În vremuri normale, asemenea comportament putea fi luat în râs de cei care spun că libertatea individuală lipseşte acolo unde regulile sunt prea stricte. În vremuri de criză, nu.
Tudor Vlădescu este corespondentul ziarului Curierul de Râmnic din 15 ianuarie, 2020
