Sorin Zamfirescu: Rememorări cu gust de Pelin (Capitolul douăzeci și șase)-Memoriile celui mai bun primar al Râmnicului, din ultima jumătate de secol

95 0

SINGURĂTATEA  ALERGĂTORULUI

DE  CURSĂ  LUNGĂ

 

 

 

Fiind cam dezamăgit de toți și toate, am hotărât să mă pensionez. Aveam ani mulți de activitate, majoritatea lor petrecuți în grupa II-a de muncă, așadar, aveam dreptul să ies la pensie la termen.

Dar în loc să mă liniștesc și să mă relaxez în sfârșit, organismul meu a dat semne de uzură (nu mă menajasem absolut deloc pe perioada funcțiilor solicitante avute) și au dat peste mine afecţiuni grave, așa încât aproape un an de zile am tot făcut tratamente. De aceea, n-am habar dacă ar fi fost mai bine să reușesc  obținerea unui al doilea mandat la Primărie, întrucât m-aș fi implicat la fel de tare precum în perioada precedentă și nu ştiu dacă aș fi putut rezista încă 4 ani. Un primar responsabil, care-și respectă alegătorii, este în priză efectivă 17-18 ore/zi, iar câteodată, chiar mai mult. Nu e vorba de protocoale (câteodată sunt obligatorii și astfel de „distracţii”, fiindcă ești reprezentantul unei comunități respectabile, dar  fără exagerări), însă mai toată lumea are pretenția să discute neapărat cu primarul. Și uite așa, treci, în decursul câtorva zeci de minute, de la o problemă minoră  (un coș de gunoi sau becul ars al unui lampadar stradal) sau o problemă personală  a unor solicitanți foarte insistenți, la discuții și decizii care implică viitorul orașului sau la aprobări de investiții cu valori uriașe. În plus, dacă ești un om corect, conștiincios, dacă vrei ca greșelile să fie cât mai puține și cât mai mici, trebuie să analizezi în detaliu maldărul de acte ce vin zilnic pe biroul tău și asta cere timp. Bine, poți să alegi alternativa și „să semnezi că  primaru’”. Această ultimă variantă separă un edil șef responsabil, gospodar, vizionar, doritor de mai binele localității conduse de el TEMPORAR, de un primar incompetent sau marionetă, ale cărei sfori sunt trase de cercuri de interese politice sau economice.

Cel din urmă se evaporă instant, fără să se mai știe că a existat, pe măsura indiferenței sau dezinteresului dovedit de el, față de treburile și obligațiile  ce-i reveneau. Din nefericire, mai repede decât ar trebui, memoria colectivă îi înghite și pe ceilalți. Dar satisfacția datoriei împlinite e o vorba goală? Nici poveste! O mulțumire mai deplină e greu să se afle pe undeva…

Așadar, a urmat o perioadă de aproximativ un an ce a stat mai mult sub auspiciile lui Asclepios. Deși îmi făceam conștiincios lecțiile, participarea mea la treburile Consiliului Municipal nu-mi aducea nicio satisfacție, întrucât eram considerat cȃrcotaşul de serviciu. Nu făceam nimic anapoda și nici dinadins, însă experienţa căpătată în fruntea unei administrații teritoriale și a unor servicii publice, mă obliga să atrag atenția colegilor mei, atunci când lucrurile aveau o tentă neortodoxă.  În mandatul precedent  reușisem să definitivăm, deci să și aprobăm, Planuri Urbanistice de Zonă pentru întreaga suprafață a orașului. Legea zice că orice construcție nouă trebuie să se încadreze în prevederile acestor planuri generale, ele având caracter de normă obligatorie. Beneficiarii unor propuneri de noi construcții aveau, de cele mai multe ori, interese conflictuale (folosirea intensiv-speculativă a terenurilor, aglomerări, etajări exagerate etc.) cu aceste norme stabilite în Planurile Generale de Urbanism. Pentru a le eluda, unii membri ai conducerii Primăriei pretindeau beneficiarilor întocmirea unor Planuri Urbanistice de Detaliu care nu țineau seama de încadrări în zonă, de nimic. Fiind un avizat şi responsabil membru al Consiliului Municipal, atrăgeam atenția, de fiecare dată, asupra acestui lucru. Un exemplu grăitor este solicitarea făcută de Petrom S.A., de a construi o stație de benzină  la traversarea căii ferate a bulevardului Tudor Vladimirescu, pe un teren aparţinând domeniului public. Am atras civilizat atenția celorlalți consilieri să nu aprobe acest Plan Urbanistic de Detaliu. Acceptarea propunerii Petrom, arunca în aer Studiul de Prefezabilitate aprobat deja încă din 1999, de supratraversare a căii ferate. Acesta nu mai putea fi executat în varianta propusă, fiindcă stația de benzină se suprapunea peste una din bretele. Directorul filialei locale Petrom S.A., Doru Chiriță, fie iertat, coleg de partid și prieten cu Primarul, era și consilier municipal. Cred că v-ați dat seama care a fost rezultatul votului, așa că stația de benzină s-a construit și e bine mersi și azi acolo. Concluzia? Datorită acestei decizii greșite, partizane, luată în 2001 în Consiliu, proiectul aprobat al supratraversării C.F. a trebuit refăcut din temelii, iar varianta ce s-a executat în zilele noastre a fost obligată să treacă pe deasupra benzinăriei. Această obligativitate a condus bineînțeles la costuri mai mari. După lege, dacă hotărârea luată în Consiliul local conduce la cheltuieli anormale, exagerate, consilierii care au votat în favoarea acelei hotărâri sunt responsabili material. Și? A mai urmărit cineva?  Au existat  trageri la răspundere?  Eu unul n-am auzit să se fi întâmplat așa ceva…

Am menționat faptul că, deși reușisem un record absolut prin alegerea  celor 10 consilieri ai P.N.Ț.C.D., toți colegii mei se aciuaseră  sub alte umbrele și astfel rămăsesem singur cuc.

Dându-mi seama că sunt singurul alergător într-o cursă pe care n-o poţi cȃştiga şi că mă bat cu morile de vânt, mi-am dat demisia și din Consiliul Local al municipiului Râmnicu-Vâlcea, devenind un simplu particular.

A venit timpul să lămuresc problema acuzației care mi se tot aduce, conform căreia aș fi fost membru al  Partidului Umanist, condus de Dan Voiculescu. Îl cunoscusem pe Mogulul Antenelor de pe timpul când fusesem director general la Uzina de Sodă, întrucȃt Domnia Sa era proprietarul unei mari firme de import-export din București, care reprezenta, încă de prin anii ’90-’91, Uzina de Sodă în relațiile cu beneficiarii din afara țării. Este necesară încă o paranteză. Contabila  pieței centrale, cunoscută de mai multă vreme de soția mea, a venit într-o seară la noi acasă și ne-a implorat să fim nași la căsătoria ei cu peremistul Ion Nicolae, viceprimar la acea vreme al Râmnicului. Nunta avea loc peste o săptămȃnă, iar naşul convenit pȃnă atunci, Vadim Tudor, le-a comunicat că nu-i poate nănăşi, întrucȃt el era protestant. Aşadar, noi eram o soluţie de avarie şi, târziu în noapte, sâcâit de atâtea insistenţe, am făcut prostia să accept. Cu ocazia nunţii, l-am cunoscut personal pe „tribun”. A fost oaspetele de onoare al mirilor şi l-au aşezat la masă în dreapta naşului. Aşa cum îl ştiţi, era obositor, vorbind continuu, sărind de la un subiect la altul şi înşirȃnd – pentru epatarea comesenilor – fel de fel de evenimente istorice cu mai multă sau mai puţină legătură cu subiectele în discuţie. Nu contest faptul că avea o cultură destul de vastă, dar cantonarea în timp a istorioarelor povestite nu era întotdeauna corectă. Cum istoria, cu tot ce cuprinde ea, a fost şi este unul din hobby-urile mele, mi-am dat seama cu uşurinţă că datele istorice se cam amalgamaseră în capul ori în expozeurile Domniei Sale. Mi-am permis – cu sotto voce − să corectez cȃteva din acele greşeli, însă V. Tudor avea o ureche fină, fiindcă a sesizat că îndrăzneşte cineva să-l corecteze în şoaptă. S-a oprit din peroraţia sa şi mi-a spus: „Domnule, eşti un tip interesant, înseamnă că avem ce discuta mai tȃrziu amȃndoi”. Apoi a chemat şoferul limuzinei care-l transportase la Rȃmnic şi i-a dat ordin să-i aducă un pachet destul de voluminos de cărţi pe care mi l-a cadorisit cu dedicaţie, bineînţeles. Erau operele alese ale „tribunului” Vadim Tudor.

Încheind paranteza, într-una din zilele ce au urmat, fostul meu fin (nu  l-aș mai fi avut!), care, împreună cu deputatul Predică, cocheta cu Partidul Umanist, știind că sunt liber ca păsările cerului (P.N.Ț.C.D.-ul se dizolvase, iar restul colegilor mei aderaseră la diferite alte partide), m-a rugat să particip la o discuție cu Dan Voiculescu, venit în vizită fulger la Râmnicu-Vâlcea. Întâlnirea a avut loc la prefectură, unde trona reprezentantul Partidului Umanist Român, prefectul Mircea Perpelea. Pe scurt, Dan Voiculescu, secondat  de  Sorin  Oancea,  director  și  ctitor  al  Antenei 1, mi-a propus să mă înscriu în partidul Domniei Sale, fiindcă aflase că mă bucur de popularitate în rândul rȃmnicenilor. Drept momeală, Sorin Oancea mi-a propus angajarea ca director al filialei zonale, pe care televiziunea Antena 1 voia s-o înființeze la Râmnicu-Vâlcea, în imobilul aparținând lui Perpelea de peste podul Vinerii Mari. Trebuie să recunosc că promisiunea mi s-a părut mai mult decât atractivă. Fiind  ingenuu în materie şi cam nemulțumit de politicile și procedeele folosite de televiziunile locale existente, m-am gândit că o să inițiez o adevărată „revoluție” în rândul celei de a 4-a puteri, în așa fel încât să tremure toți politicienii veroși din zona Vȃlcii, promovȃnd totodată adevăratele elite. Ce copil eram!

Ce-i drept,  mass-media mă atrăgea ca un magnet. Libertatea pe care am avut-o scriind ani de zile post-editorialele pentru publicația lui Romeo Popescu  „Vocea Vâlcii”, mi-a făcut o reală plăcere până la un moment dat. La fel şi scurta colaborare cu George Smeoreanu pentru ziarul „Criterii Naţionale”.

Înțelegerea de principiu fiind  făcută, marele Mogul m-a rugat să apar alături de el la conferința de presă convocată cu ocazia vizitei Domniei Sale. M-am conformat, Dan Voiculescu și-a prezentat ziariștilor ideologia „reformată” cu tendințe de dreapta a partidului său și, în încheiere, a anunțat noutatea: Sorin Zamfirescu se va înscrie în Partidul Umanist. Stupoare generală!   Singurul ziarist care s-a recules rapid  a fost prietenul meu, Romeo Popescu, la al cărui ziar eram încă director onorific și care mi-a adresat eterna întrebare: ce legătură am eu cu Partidul domnului Voiculescu și ce mă determina să fac acest pas ciudat? Întrebare încuietoare, dar, de fapt, nu întrebările sunt problema, ci răspunsurile. Singura explicație rezonabilă găsită pe loc  a fost să spun că simbolul Partidului Umanist este balanța, echilibrul, aceasta fiind și zodia sub auspiciile căreia m-am născut. Asta a fost tot!

Până seara, lucrurile au luat o altă întorsătură. Intrând în detalii, Sorin Oancea mi-a spus că noul post zonal de televiziune va trebui să se autoîntreţină, să se autofinanţeze. În concluzie, șeful acestui viitor post TV local, pentru a putea subzista, trebuia să meargă cu săru-mâna la toți mai marii zilei, să-i tămȃieze şi să-i laude public, pentru un pumn de gologani. Sponsorizările erau, evident, mai mult ilegale decât legale. Asemenea postură nu mi se potrivea nici cum, așa încȃt am refuzat pe loc, deci întreg aranjamentul a căzut baltă încă din fașă. Mai târziu, probabil negăsind fraierul care să se înhame la asemenea căruță fără bidivii, au și renunțat să mai înființeze acest studio zonal TV la Râmnicu-Vâlcea.

Deci să fim înțeleşi, nu există nicio cerere de înscriere în Partidul Umanist semnată de Sorin Zamfirescu și n-am participat la nicio  acțiune de partid. Parol!

Unul sau două ziare locale au tot răsucit pe toate fețele această știre neadevărată a racolării mele voiculesciene. Nu le-am băgat în seama, dar grav este că cel mai titrat și important  autor de istorii locale, un fel de Lucian Boia vâlcean, profesorul Sorin Oane, a preluat această știre fără s-o verifice. Reputatul și valorosul istoric a publicat de curând un studiu impresionant al istoriei Partidului Liberal vâlcean și când ajunge la personajul Sorin Zamfirescu, după ce face câteva aprecieri, mă acuză de  labilitate politică, susținând că aș fi trecut și pe la Uniunea Forțelor de Dreapta (!), și pe la Partidul Conservator (?)   și pe la Partidul Umanist (!). N-am fost înscris ca membru nici măcar 24 de ore, al niciuneia dintre cel trei grupări politice menţionate!

Prin urmare, întreaga  istorie a înregimentarii mele politice a fost următoarea:

Între 1996-2001, am fost membru al Partidului Ţărănesc Creștin și Democrat până când acesta s-a desființat și a luat − pentru scurt timp − altă denumire. Așa cum veți vedea mai departe, odată cu mai mulţi colegi țărăniști, am devenit, din 2002, membru al Partidului Liberal, care a considerat că dizovarea organizației vâlcene a P.N.Ț.C.D. și unirea cu P.N.L. este de fapt o fuziune locală și ne-a recunoscut vechimea din P.N.Ț.C.D., considerând-o  vechime neîntreruptă în partidul liberal.

În 2006, am făcut parte dintre cei 86 de membri liberali cu funcții de conducere (eram președintele organizației municipale liberale), cosemnatari ai scrisorii deschise, concepută de Theodor Stolojan, în care era criticată autoritatea subterană câștigată de  Dinu Patriciu în cadrul partidului nostru, fiindcă miliardarul intenționa în subsidiar o alianță cu P.S.D.  Toți  semnatarii  scrisorii  au  fost  somați să-și retragă în scris opiniile acuzatoare, alternativa fiind excluderea și, cum nimeni n-a retractat, ne-am considerat demiși. Exilatul grup al lui Stolojan, din care făceam parte, a luat inițiativa formării unui nou partid, intitulat Partidul Liberal-Democrat. După  alegerile euro-parlamentare din toamna anului 2007, la care proaspătul partid a înregistrat un succes important, câștigând 7% din sufragiile electoratului român, președintele Traian Băsescu, vrând să majoreze șansele Partidului Democrat de a ajunge la guvernare, a făcut o înțelegere (de astă dată, nelacrimogenă) cu Theodor Stolojan, deci cu P.L.D., și astfel a luat naștere Partidul Democrat Liberal

Prin noua fuziune, am devenit membru P.D.L., deci nici acum n-am schimbat barca. Câțiva ani mai târziu, în iulie 2014, Partidul Național Liberal se hotărăște să fuzioneze cu Partidul Democrat Liberal și iată-mă ajuns, prin multiple fuziuni și prin forța lucrurilor, de unde am plecat.

În concluzie, începând din anul 1996 și până în prezent n-am trădat și n-am părăsit pe nimeni, altfel n-aș fi avut o vechime neîntreruptă în Partidul Național Liberal. Toate celelalte facțiuni politice, toate de dreapta, la care am activat (P.N.Ţ.C.D. ,P.L.D. ,P.D.L.),s-au contopit prin  fuziune.

Asta este, viața nu e nici simplă și nici liniară! Toate afirmațiile  de mai sus sunt verificabile.

În concluzie, în ce fel mai stă în picioare ștampila deranjantă și neadevărată de  migrator politic?

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *